Connect with us

Știri

Iliuță, în prima conferință după alegeri: Nu sunt interesat de Borcea, poate vin la pachet în PSD

Published

on

Prima conferință a liderului proaspăt ales al organizației județene a Partidului Social Democrat Călărași, Vasile Iiuță, a început cu o prezentare a activității politice desfășurată în ultimele două luni pentru câștigarea încrederii în fața colegilor care urmau să-i acorde votul pentru primul mandat de patru ani al funcției cu atribuții depline.

Președintele PSD Călărași a spus că își dorește să mai aibă 7-8 primarii pe care să le aducă alături de PSD din tabăra liberală pentru a avea majoritatea județului Călărași sub culoarea roșie.

Printre altele, Iliuță a fost întrebat despre următoarele ținte politice pe care le-a luat în calcul pentru a le racola în PSD, iar acesta a avut curaj și a enumerat câteva localități importante, conduse bineînțeles de liberali cu ștate vechi în PNL Călărași. Printre acestea, a fost pronunțat și numele localității Borcea, unde primar este liberalul Aniel Nedelcu Pațurcă. Nu știm ce gânduri are Aniel Pațurcă, dar având în vedere răzgândirile din viața de cuplu dintre acesta și Roxana Pațurcă, șefa Inspectoratului Școlar  Județean din Călărași, totul este posibil.

„Borcea…nu, nu-i chiar așa interesantă, s-ar putea să vină gratis, la pachet.” – a spus Iliuță.

„Timp de 2 luni am fost în fiecare organizație din fiecare localitate și am făcut o evaluare a organizațiilor locale, unde am și numit președinți de seniori, la organizația de femei și tineret. Pe lângă aceste organizații pe care le-am avut, am decis și cine să decidă organizațiile locale. Ce mare bucurie și mândrie am avut când am văzut că în fiecare localitate am avut de unde să alegem și să găsim cei mai buni gospodari ai localităților ca să îi punem în funcțiile de conducere a organizațiilor locale ale PSD.

După cele locale, am venit pe organizațiile județene. Aici au fost aleși Florea Gigi la organizația de pensionari a PSD, la organizația femeilor social democrate a fost aleasă Marinela Voivozeanu, iar la organizația tinerilor social democrați a fost ales Stan Ionuț. E clar că acum ne-am întărit la nivel de organizații, avându-i și pe cei care vor coordona activitatea organizațiilor de tineret, de femei și de seniori. Încercăm acum ca acțiunile viitoare pe care aceste organizații le vor face să putem să arătăm că organizația PSD e cea care a venit cu proiecte politice, cu promisiuni electorale pe care le va duce la bun sfârșit.

O să avem după ședința   16 octombrie 2022, unde s-a ales un Birou Politic Județean și un președinte al organizației județene, e clar că acum avem un mandat pentru 4 ani. Am fost onorați cu prezența domnului președinte Marcel Ciolacu, a domnului secretar general Paul Stănescu, a domnului vicepreședinte, Mihai Tudose. Am fost bucuros că am avut și parlamentarii prezenți, cei doi secretari de stat prezenți – Sorin Vrăjitoru și Găman Ion.

Trebuie să menționăm că am avut și trei colegi de consilii județene prezenți la conferințe, e vorba de Pavel Marian, președintele Consiliului Județean Ialomița, președintele consiliului județean Galați, domnul Fota, și Chiriac Lucian, președintele consiliului județean Brăila.
După acest periplu de două luni și jumătate în jud. Călărași, am înregistrat la nivelul PSD membrii cotizanți – 10.400 înscriși în baza noastră de dată. Pe lângă acest număr, văd că există un transfer de încredere foarte mare la o echipă care a fost aleasă la fiecare organizație locală și văd că vin în continuare adeziuni care sunt adăugate în baza de date. E clar că astăzi echipa care a fost desemnată să conducă 4 ani PSD e o echipă care e credibilă, care va arată că toate proiectele politice pe care și le va propune le va duce la bun sfârșit.

Lista aleșilor din structura PSD Călărași: 

• Președinte: Vasile Iliuță • Prim vicepreședinte : Nicușor Cionoiu si Constantin Bîrcă • Vicepreședinți 19, după cum urmează:

• Dulce Marius Grigore
• Rîjnoveanu Nicolae
• Călin Petre Alexandru
• Cărtușanu Gheorghiță
• Iacomi Iulian
• Beștea Mihăiță Constantin
• Vârtejanu Liviu
• Spiridon Marian
• Grama Eduard
• Tache Mirela
• Mihai Bogdan
• Militaru Marius Bogdan
• Munteanu Laura Cristina
• Sbârcea Marius Virgil
• Enciu Eugen Marian
• Găman Ion
• Vrăjitoru Sorinel Marian
• Samuilă Nicoleta
• Iuliana Raiu

După conferința județeană urmează să avem un Consiliu Politic Județean, unde vom desemna secretarul executiv al PSD, organizația județeană Călărași. Aici va fi ales și trezorier, și va mai fi aleasă o comisie de etică și integritate. Cei care vor fi nemulțumiți de deciziile care se vor lua în teritoriu sau în județ pot contesta la această comisie, după care pot contesta la nivel național.
După toate evaluările locale cred că suntem capabili în 2024 să putem să putem să mai câștigăm cel puțin 7 administrații locale cu organizațiile pe care le-am făcut. Astăzi avem 30 de organizații locale cu primar și cred că din cele care au mai rămas, 25, cel puțin 7 administrații locale vor fi câștigate de noi, PSD.” – anunță Vasile Iliuță, președintele proaspăt ales al PSD Călărași.

Întrebat despre comunele liberale pe care ar vrea să le câștige, Iliuță a făcut un clasament. Care ar fi primele trei?
„Dragalina, Modelu, sunt administrații pe care am dori să le câștigăm. Borcea nu, nu e chiar așa interesantă Borcea. Aia s-ar putea să vină gratis, la pachet. Spanțov, Chiselet, administrații puternice, Oltenița. Sunt administrații la care ne gândim foarte bine ca noi să scoatem cea mai bună echipă politică. Dacă mai luăm 7-8 administrații, vom avea o majoritate confortabilă și în Consiliul Județean, și în administrațiile locale. Cred că vom fi cei care vom arăta că știm să facem administrație pentru oameni.” a precizat liderul PSD Călărași.

Știri

Accident de circulație în Independența, un bărbat a murit pe loc după ce a fost lovit de mașină

Published

on

Un bărbat de aproximativ 60 de ani și-a pierdut viața luni noapte, după ce a fost lovit mortal de o mașină. Martorii oculari susțin că mașina a trecut efectiv peste el.

Bărbatul, cunoscut în comună ca fiind un consumator de alcool, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic.

La fața locului a intervenit imediat un echipaj de ambulanță, însă, din păcate, medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viața. Bărbatul a fost declarat decedat.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate detaliile legate de acest accident tragic. Cercetările sunt în curs pentru a determina circumstanțele exacte și pentru a se stabili responsabilitatea în acest caz de ucidere din culpă.

Continue Reading

Știri

Dosar penal deschis pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul economic

Published

on

ipj politie

La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei  22:50, în cadrul unei acțiuni polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița, au efectuat un control la o societate comercială, din municipiul Oltenița.

În urma activităților, polițiștii au constatat faptul că nu a fost fiscalizată pe casa de marcat suma de 8.200 lei, încasată în ziua de 30 septembrie a.c., banii fiind confiscați și ulterior fiind aplicată sancțiunea contravențională în valoare de 30.000 lei.

Totodată, în cadrul societății comerciale au fost identificate 16 articole vestimentare ( tricouri, pantaloni scurți, etc) , purtând inscripția și însemnele unor mărci protejate, cu o valoare totală de 10.000 lei.

Pentru aceste bunuri nu au putut fi prezentate documente de proveniență și certificate de calitate și conformitate, existând suspiciunea că ar fi contrafăcute.

Bunurile au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Continue Reading

Știri

Elicoptere militare deasupra Călărașiului

Published

on

Mai multe elicoptere militare au fost surprinse deasupra municipiului Călărași, într-un eveniment care a stârnit interesul multora. Ctitorii vigilenți au trimis imagini și mesaje  redacției noastre pentru a ne informa despre această mișcare militară.

Elicopterele, grupate în formații, au survolat municipiul pentru mai multe minute. Ce anume căutau sau care era direcția lor, încercăm să aflăm.

Întrebarea firească care a apărut în mințile cetățenilor este: de ce au fost prezente aceste elicoptere militare la acest moment și în acest loc? Explicația ar fi că, în bazele militare din Borcea și Jegălia, care au confirmat că aceasta a fost o parte dintr-un exercițiu de antrenament.

Despre acest subiect, am mai scris și aici: Mobilizări la graniță. Avioane F16 și soldați americani prezenți într-o bază militară din Călărasi, pentru a desfășura misiuni comune

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate