Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 544

Știri

Iliuță, în prima conferință după alegeri: Nu sunt interesat de Borcea, poate vin la pachet în PSD

Published

on

Prima conferință a liderului proaspăt ales al organizației județene a Partidului Social Democrat Călărași, Vasile Iiuță, a început cu o prezentare a activității politice desfășurată în ultimele două luni pentru câștigarea încrederii în fața colegilor care urmau să-i acorde votul pentru primul mandat de patru ani al funcției cu atribuții depline.

Președintele PSD Călărași a spus că își dorește să mai aibă 7-8 primarii pe care să le aducă alături de PSD din tabăra liberală pentru a avea majoritatea județului Călărași sub culoarea roșie.

Printre altele, Iliuță a fost întrebat despre următoarele ținte politice pe care le-a luat în calcul pentru a le racola în PSD, iar acesta a avut curaj și a enumerat câteva localități importante, conduse bineînțeles de liberali cu ștate vechi în PNL Călărași. Printre acestea, a fost pronunțat și numele localității Borcea, unde primar este liberalul Aniel Nedelcu Pațurcă. Nu știm ce gânduri are Aniel Pațurcă, dar având în vedere răzgândirile din viața de cuplu dintre acesta și Roxana Pațurcă, șefa Inspectoratului Școlar  Județean din Călărași, totul este posibil.

“Borcea…nu, nu-i chiar așa interesantă, s-ar putea să vină gratis, la pachet.” – a spus Iliuță.

Advertisement

https://youtu.be/_COSl7sutlk

“Timp de 2 luni am fost în fiecare organizație din fiecare localitate și am făcut o evaluare a organizațiilor locale, unde am și numit președinți de seniori, la organizația de femei și tineret. Pe lângă aceste organizații pe care le-am avut, am decis și cine să decidă organizațiile locale. Ce mare bucurie și mândrie am avut când am văzut că în fiecare localitate am avut de unde să alegem și să găsim cei mai buni gospodari ai localităților ca să îi punem în funcțiile de conducere a organizațiilor locale ale PSD.

După cele locale, am venit pe organizațiile județene. Aici au fost aleși Florea Gigi la organizația de pensionari a PSD, la organizația femeilor social democrate a fost aleasă Marinela Voivozeanu, iar la organizația tinerilor social democrați a fost ales Stan Ionuț. E clar că acum ne-am întărit la nivel de organizații, avându-i și pe cei care vor coordona activitatea organizațiilor de tineret, de femei și de seniori. Încercăm acum ca acțiunile viitoare pe care aceste organizații le vor face să putem să arătăm că organizația PSD e cea care a venit cu proiecte politice, cu promisiuni electorale pe care le va duce la bun sfârșit.

O să avem după ședința   16 octombrie 2022, unde s-a ales un Birou Politic Județean și un președinte al organizației județene, e clar că acum avem un mandat pentru 4 ani. Am fost onorați cu prezența domnului președinte Marcel Ciolacu, a domnului secretar general Paul Stănescu, a domnului vicepreședinte, Mihai Tudose. Am fost bucuros că am avut și parlamentarii prezenți, cei doi secretari de stat prezenți – Sorin Vrăjitoru și Găman Ion.

Trebuie să menționăm că am avut și trei colegi de consilii județene prezenți la conferințe, e vorba de Pavel Marian, președintele Consiliului Județean Ialomița, președintele consiliului județean Galați, domnul Fota, și Chiriac Lucian, președintele consiliului județean Brăila.
După acest periplu de două luni și jumătate în jud. Călărași, am înregistrat la nivelul PSD membrii cotizanți – 10.400 înscriși în baza noastră de dată. Pe lângă acest număr, văd că există un transfer de încredere foarte mare la o echipă care a fost aleasă la fiecare organizație locală și văd că vin în continuare adeziuni care sunt adăugate în baza de date. E clar că astăzi echipa care a fost desemnată să conducă 4 ani PSD e o echipă care e credibilă, care va arată că toate proiectele politice pe care și le va propune le va duce la bun sfârșit.

Advertisement

Lista aleșilor din structura PSD Călărași: 

• Președinte: Vasile Iliuță • Prim vicepreședinte : Nicușor Cionoiu si Constantin Bîrcă • Vicepreședinți 19, după cum urmează:

• Dulce Marius Grigore
• Rîjnoveanu Nicolae
• Călin Petre Alexandru
• Cărtușanu Gheorghiță
• Iacomi Iulian
• Beștea Mihăiță Constantin
• Vârtejanu Liviu
• Spiridon Marian
• Grama Eduard
• Tache Mirela
• Mihai Bogdan
• Militaru Marius Bogdan
• Munteanu Laura Cristina
• Sbârcea Marius Virgil
• Enciu Eugen Marian
• Găman Ion
• Vrăjitoru Sorinel Marian
• Samuilă Nicoleta
• Iuliana Raiu

După conferința județeană urmează să avem un Consiliu Politic Județean, unde vom desemna secretarul executiv al PSD, organizația județeană Călărași. Aici va fi ales și trezorier, și va mai fi aleasă o comisie de etică și integritate. Cei care vor fi nemulțumiți de deciziile care se vor lua în teritoriu sau în județ pot contesta la această comisie, după care pot contesta la nivel național.
După toate evaluările locale cred că suntem capabili în 2024 să putem să putem să mai câștigăm cel puțin 7 administrații locale cu organizațiile pe care le-am făcut. Astăzi avem 30 de organizații locale cu primar și cred că din cele care au mai rămas, 25, cel puțin 7 administrații locale vor fi câștigate de noi, PSD.” – anunță Vasile Iliuță, președintele proaspăt ales al PSD Călărași.

Întrebat despre comunele liberale pe care ar vrea să le câștige, Iliuță a făcut un clasament. Care ar fi primele trei?
“Dragalina, Modelu, sunt administrații pe care am dori să le câștigăm. Borcea nu, nu e chiar așa interesantă Borcea. Aia s-ar putea să vină gratis, la pachet. Spanțov, Chiselet, administrații puternice, Oltenița. Sunt administrații la care ne gândim foarte bine ca noi să scoatem cea mai bună echipă politică. Dacă mai luăm 7-8 administrații, vom avea o majoritate confortabilă și în Consiliul Județean, și în administrațiile locale. Cred că vom fi cei care vom arăta că știm să facem administrație pentru oameni.” a precizat liderul PSD Călărași.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Stomatologul Mihai Tudor, condus pe ultimul drum marți, 6 ianuarie. Noi ipoteze ies la iveală

Published

on

O tragedie greu de înțeles a îndoliat municipiul Călărași. Mihai Tudor, medic stomatolog în vârstă de 35 de ani, a fost găsit fără viață într-un apartament situat la etajul 1, chiar deasupra cabinetului său stomatologic, aflat la parterul blocului K7. Marți, 6 ianuarie, familia și apropiații l-au condus pe ultimul drum.

Trupul neînsuflețit a fost dus în municipiul Oltenița, iar apoi a fost înmormântat în comuna Mitreni, acolo unde este înmormântată și mama medicului. Moartea sa a lăsat în urmă durere, confuzie și numeroase semne de întrebare.

Descoperirea a fost făcută, se pare, chiar de tatăl stomatologului, care a alertat autoritățile. La fața locului au ajuns echipaje medicale și criminaliști, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele decesului. Primele verificări nu au indicat urme vizibile de violență, urmând ca rezultatele medico-legale să ofere un răspuns clar în următoarea perioadă.

În spațiul public au circulat inițial informații contradictorii, inclusiv legate de locul exact în care s-a produs decesul. Pentru a clarifica aceste aspecte și pentru a obține un punct de vedere, jurnaliștii de la Călărași Press au încercat să o contacteze pe logodnica a medicului, cea care lucra împreună cu el în cadrul cabinetului stomatologic.

Contactată telefonic, aceasta a adoptat o poziție rezervată și a refuzat să ofere detalii legate de ultimele discuții sau de contextul personal dinaintea tragediei. În dialogul purtat, femeia a evitat să răspundă întrebărilor legate de relația dintre cei doi și de eventualele probleme care ar fi putut exista, invocând starea de șoc și perioada de doliu.

Advertisement

Singura precizare pe care a acceptat să o facă a fost aceea că medicul nu a decedat în cabinetul stomatologic, ci în apartament, iar lumânările și fotografia amplasate la cabinet au fost puse pentru informarea pacienților. De asemenea, aceasta a cerut insistent respectarea perioadei de doliu și a refuzat categoric să vorbească despre eventuale probleme personale sau despre starea emoțională a stomatologului.

Fosta logodnică a mai spus că așteaptă concluziile anchetei medico-legale, susținând că doar acestea vor putea lămuri exact ce s-a întâmplat. Până atunci, a cerut presei să evite speculațiile și publicarea unor detalii care ar putea crea posibile confuzii.

Între timp, vecinii și cunoscuții vorbesc despre Mihai Tudor ca despre un profesionist respectat, cu o carieră stabilă și planuri de viitor. Tocmai această imagine a unui om aparent împlinit face ca tragedia să fie cu atât mai greu de înțeles.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Un început de an cu umor, la Călărași. Stand-up comedy pe scena Centrului Județean de Cultură

Published

on

Locuitorii municipiului Călărași sunt invitați la o porție zdravănă de râs la începutul acestui an. Marți, pe data de 20 ianuarie, Centrul Județean de Cultură Călărași găzduiește spectacolul de stand-up comedy „De câte ori, femeie!”, un show care promite să transforme o seară obișnuită de marți într-un eveniment memorabil.

Protagoniștii serii sunt trei dintre cei mai în vogă comedianți din România: George Tănase, Ioana State și Mădălina Mihai. Aceștia vin în fața publicului călărășean cu un concept de spectacol care explorează, într-o manieră amuzantă și fără filtre, complexitatea relațiilor moderne, peripețiile cotidiene și micile absurdități ale vieții de zi cu zi.

Evenimentul va avea loc în Sala Barbu Știrbei. Spectacolul este programat să înceapă la ora 19:30, iar accesul publicului în sală va fi permis începând cu ora 18:30, pentru a asigura o intrare fluidă și fără aglomerație.

Biletele sunt disponibile în format electronic, iar spectatorii sunt încurajați să își rezerve locurile din timp pentru a se bucura de acest maraton al comediei.

Advertisement

Biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iabilet.ro, accesând linkul oficial: AICI!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO / Boboteaza 2026, sărbătorită cu respect în comuna Roseți

Published

on

Comuna Roseți a sărbătorit Boboteaza din acest an în spiritul credinței, al tradiției și al solidarității, cu sprijinul administrației locale și al întregii comunități.

Pe 6 ianuarie 2026, locuitorii comunei s-au reunit la biserică pentru a participa la slujba de sfințire a apei, într-o atmosferă de liniște și reculegere. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Roseți, alături de instituțiile care au asigurat buna desfășurare a întregii zile: Ambulanța, SMURD, Pompierii și Jandarmeria.

Primarul George Chiriță a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere pentru toți cei implicați:

„Doresc să mulțumesc din suflet tuturor oamenilor care au participat și au fost alături de noi la acest eveniment deosebit. Mulțumesc comunității din Roseți pentru implicare, respect și spirit civic, precum și preoților care au contribuit la păstrarea acestei frumoase tradiții.”

Edilul a subliniat, de asemenea, importanța unității și a valorilor care țin o comunitate puternică și solidară:

Advertisement

„Boboteaza ne reamintește cât de important este să fim uniți, să ne respectăm valorile și să avem grijă unii de alții.”

Cu sprijinul administrației locale, evenimentul s-a desfășurat în cele mai bune condiții, iar atmosfera a fost una de comuniune și bucurie spirituală.

Comuna Roseți rămâne, și în 2026, un exemplu de respect față de tradiții și colaborare între cetățeni și autorități.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading