Iată ce recomandă Inspectoratul de Poliție Județean Călărași conducătorilor auto pe timp de iarnă

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să se circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Anunț dezinfectie – Primăria Orașului Lehliu Gară

Primăria Orașului Lehliu Gară a dispus, începând cu maine, 28

CJ/ Vasile Iliuță s-a întâlnit astăzi cu președintele Asociației Investitorilor Turci în România, Nazmi Dogan

Președintele Asociației Investitorilor Turci în România, Nazmi Dogan, însoțit de