Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat oficial lista drumurilor pe care vor fi montate 400 de radare fixe, parte a unui amplu sistem național de monitorizare a vitezei, ce urmează să devină operațional începând cu anul 2026.
Potrivit CNAIR, în prima etapă, radarele fixe vor fi amplasate pe drumurile naționale cu risc ridicat de accidente, dar și pe principalele autostrăzi din țară. Primele sisteme vor fi puse în funcțiune pe autostrăzile București–Pitești, București–Constanța și București–Ploiești. De asemenea, vor fi montate radare fixe și pe DN1, DN2, DN6 și DN7.
Noile echipamente vor face parte din sistemul E-sigur și vor funcționa similar celor utilizate deja pentru verificarea rovinietei. Camerele inteligente sunt dotate cu senzori și sisteme laser capabile să determine viteza de deplasare, starea drumului și condițiile meteo. În momentul în care este detectată o depășire a vitezei legale, sistemul va transmite automat alerta către Poliție.
Imaginile surprinse de radarele fixe vor fi analizate de un ofițer din cadrul Poliția Română, care va dispune măsurile legale. Procedura va fi similară celei aplicate în cazul radarelor pe trepied: proprietarul vehiculului va fi notificat să indice cine se afla la volan, iar ulterior sancțiunea va fi transmisă prin Poștă, la domiciliu.
Reprezentanții CNAIR au precizat că este deja concepută o hartă interactivă a drumurilor din România, care va integra atât camerele de supraveghere, cât și radarele fixe. Aceasta va permite monitorizarea în timp real a stării traficului, a evenimentelor rutiere și a blocajelor. În cazul producerii unui accident, sectorul de drum afectat va fi evidențiat automat pe hartă.
În prezent, CNAIR se află în faza de reconfigurare a sistemului informatic, fiind lansată licitația pentru actualizarea softului necesar. Conform calendarului anunțat, din 2026 vor fi funcționale toate cele 400 de camere radar fixe, amplasate pe drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi.
La nivel național, sistemul de monitorizare a vitezei va include, pe lângă cele 400 de radare fixe, aproximativ 700 de radare pe trepied ale Poliției Române și cel puțin 300 de radare mobile. În plus, autoritățile dispun și de un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, echipat cu cameră radar de înaltă performanță.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.