Guvernul vrea ca primăriile să decidă unde pot funcționa jocurile de noroc. Ilie Bolojan: „Sunt invadate toate orașele noastre”

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, în cadrul conferinței de presă de vineri, că în cadrul reformei administrației locale, Guvernul va propune o măsură de descentralizare a autorizării jocurilor de noroc. Astfel, autorizațiile nu vor mai fi acordate la nivel central, ci fiecare primărie va putea decide, pe baza unei taxe speciale, dacă și unde vor funcționa aceste afaceri.

„E nevoie ca primăria să stabilească o zonă unde, pe baza unei taxe speciale, să stabilească intensitatea”, a declarat șeful Guvernului.

Ilie Bolojan a explicat că primăriile trebuie să poată delimita clar spațiile în care astfel de activități sunt permise. Zona poate fi întreg orașul, un cartier, o singură stradă sau deloc – exemplificând cu situația din municipiul Constanța sau stațiunea Mamaia. „Vom veni cu o prevedere care va descentraliza autorizarea jocurilor de noroc. Nu e suficient să te autorizezi la nivel de țară”, a subliniat Bolojan.

Acesta a explicat că în prezent orașele nu au niciun control asupra fenomenului și sunt „invadate de aceste puncte de lucru”. Noua măsură ar permite comunităților locale să decidă dacă au sau nu nevoie de jocuri de noroc în zonele lor și câte să accepte – fie unul, fie o sută.

Totodată, premierul a precizat că modificările propuse de Guvern au fost concepute pentru a reduce deficitul, fără a favoriza pe cineva sau a crea blocaje. El a răspuns și unei declarații recente a liderului interimar PSD, Sorin Grindeanu, care a calificat măsurile drept „dubioase”. Bolojan a replicat că schimbările au fost făcute „pur și simplu pentru a nu genera fenomene care ar fi însemnat blocaje în anumite activități”.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss