La doar câteva ore după ce Dinamo a părăsit Cupa României, învinsă de Csikszereda, și FCSB a fost eliminată! Roș-albaștrii au pierdut pe terenul Dunării Călărași, 1-2, după un meci în care Dică a folosit numeroase improvizații.
Echipa lui Dan Alexa a fost mai activă în prima repriză și a irosit câteva ocazii notabile, dar descătușarea a venit abia după pauză.
Șeroni a deschis scorul în minutul 47, înălțându-se cu capul și marcând în urma unei faze fixe. Călărășenii au continuat să fie periculoși și au fost din nou aproape de gol, tot Șeroni apărând la finalizare.
Incapabili să-l învingă pe Cezar Lungu, portarul în zi mare al Dunării, steliștii au mai primit un gol în minutul 80, de la Dobrosavlevici, tot în urma unei faze fixe și după o gravă eraore de marcaj a lui Lucian Filip.
Golul de onoare al FCSB-ului, reușit de Cristian Dumitru în minutul 82, nu a mai schimbat soarta partidei, iar FCSB părăsește din nou prematur Cupa, o competiție pe care a tratat-o mai mereu cu dezinteres în ultimii 10 ani.
https://www.facebook.com/GazetaSporturilor/videos/1136211809871270/

Articol complet aici: Final de meci! FCSB pierde la Călărași, 1-2, și părăsește Cupa României, în aceeași zi în care și Dinamo a fost eliminată!
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.