Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -0°C | Anul XI Nr. 543

Știri

Grupul PPC își extinde portofoliul de energie regenerabilă din România cu 130 MW de energie fotovoltaică

Published

on

Grupul PPC își extinde portofoliul de energie regenerabilă din România cu 130 MW de energie fotovoltaică

 

  • Grupul PPC anunță inaugurarea unui nou parc fotovoltaic de 130 MW în comuna Călugăreni, la 40 km sud de București.
  • Noul parc de la Călugăreni va produce anual aproximativ 193 GWh, acoperind nevoile a circa 48.500 de gospodării.
  • Proiectul va contribui la prevenirea a 116.000 de tone de emisii de CO₂.

Ghidat de viziunea de a-și intensifica rolul de lider în tranziția energetică din Europa de Sud-Est, Grupul PPC își consolidează portofoliul verde în România cu un nou proiect fotovoltaic în regiunea Călugăreni, la 40 km sud de București, care a fost recent conectat la rețea.

Pentru construcția noului parc fotovoltaic au fost utilizate 227.240 de panouri bifaciale. Se preconizează că producția anuală estimată de energie a proiectului va depăși 193 GWh, suficientă pentru a satisface nevoile energetice a peste 48.500 de gospodării. Odată operațional, se estimează că parcul fotovoltaic de la Călugăreni va împiedica eliberarea în atmosferă a circa 116.000 de tone de CO₂ anual.

Directorul Executiv Adjunct al RES PPC Group, Konstantinos Mavros, a declarat: „Ne menținem angajamentul față de strategia Grupului de a deveni un pilon energetic principal în regiunea extinsă a Europei de Sud-Est. Noul parc fotovoltaic din România confirmă poziția noastră dominantă pe piața românească de energie regenerabilă. Continuăm să dezvoltăm în mod constant portofoliul verde, cu diversificare geografică și tehnologică, pentru a valorifica la maximum avantajele tranziției verzi și ale pieței energetice interconectate.”

Advertisement

Noul parc fotovoltaic face parte dintr-un acord între Grupul PPC și Metlen Energy & Metals pentru proiecte de energie regenerabilă. Un total de 460 MW de parcuri fotovoltaice, parte a unui acord cu Metlen Energy & Metals, urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului.

Grupul PPC își extinde prezența în Europa de Sud-Est

Grupul PPC continuă să evolueze într-un mod dinamic, prin extinderea portofoliului de energie regenerabilă, pe măsură ce noi proiecte eoliene și fotovoltaice se alătură constant celor deja existente. Odată cu inaugurarea noului parc fotovoltaic de la Călugăreni, capacitatea instalată va depăși 6,5 GW, din care 1,5 GW provin din România.

Potrivit planului strategic pe trei ani, până în 2027, Grupul PPC va dezvolta proiecte suplimentare de energie regenerabilă în Grecia și în întreaga regiune a Europei de Sud-Est, având ca obiectiv creșterea capacității instalate din surse regenerabile la 11,8 GW până în 2027. În prezent, peste 60% din proiectele de energie regenerabilă care urmează să fie adăugate sunt deja în construcție sau pregătite de construcție.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Noapte de coșmar înainte de Crăciun: un bărbat din județul Călărași, ars și lăsat fără casă după un incendiu devastator

Published

on

O noapte care ar fi trebuit să aducă liniște și apropierea sărbătorilor s-a transformat într-o dramă greu de imaginat. În data de 20 decembrie, un incendiu violent a cuprins o locuință din județul Călărași, cel mai probabil din cauza unei sobe. Proprietarul casei, un bărbat care locuia singur, dormea în momentul izbucnirii focului și s-a trezit în flăcări.

Doar o reacție rapidă i-a salvat viața. Bărbatul a reușit să iasă din locuință înainte ca focul să se extindă complet, însă a suferit arsuri grave pe corp și la nivelul feței. În prezent, acesta este internat la Spitalul Județean Călărași, unde primește îngrijiri medicale.

În urma incendiului, casa a fost distrusă aproape în totalitate. Acoperișul s-a prăbușit, iar bunurile au fost mistuite de flăcări. Practic, în plină iarnă, bărbatul a rămas fără un adăpost și fără lucrurile strânse într-o viață.

Familia face acum un apel public către toți cei care pot oferi sprijin. Orice ajutor contează — fie că este vorba despre o donație financiară, materiale de construcție sau posibilitatea de a avea, măcar temporar, un acoperiș deasupra capului după externare.

Advertisement
  • Pentru cei care doresc să ajute, donațiile pot fi făcute în contul:
    RO11RNCB0702097320370002
  • Titular: Baldovin Cătălina Dorina

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Lucrările la Podul Siderurgic din Călărași, blocate total. Niciun utilaj pe șantier, dar „suntem în grafic”

Published

on

Podul Siderurgic din Călărași stă de săptămâni întregi cu balizele puse, dar fără picior de muncitor pe șantier. Traficul este restricționat, asfaltul e crăpat, iar zona arată ca un proiect abandonat. Cu toate acestea, firma care se ocupă de lucrări spune că totul merge conform planului.

„Se lucrează. Suntem în grafic. Ar trebui, prin ianuarie-februarie – dacă ne ține vremea – să închidem infrastructura”, spun reprezentanții constructorului.

Realitatea din teren îi contrazice. Nicio mișcare pe șantier, iar șoferii care trec zilnic prin zonă sunt nevoiți să se strecoare printre balize, pe o singură bandă, în plin sezon rece.

Drumul e într-o stare proastă, vizibilitatea e redusă noaptea, iar iarna complică și mai mult o situație deja periculoasă. Locuitorii sunt revoltați, iar autoritățile locale tac mâlc.

Întrebarea rămâne: dacă asta înseamnă „în grafic”, cum va arăta finalizarea?

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Vot împărțit în AUR, la CJ Călărași. De ce doi consilieri s-au abținut, iar alți doi au spus „pentru” fără ezitare

Published

on

Ședința extraordinară a Consiliul Județean Călărași din 29 decembrie 2025 a arătat clar că nici măcar în interiorul aceluiași partid nu există mereu o poziție comună atunci când vine vorba despre proiecte importante.

În cazul proiectului privind redevența de 215.695 lei/an pentru Zona de colectare 2 Oltenița, consilierii AUR au votat diferit.

Cine s-a abținut și de ce

Ileana Dănuț și Coman Valentin s-au abținut, spunând că documentele nu au fost suficient de clare și că timpul primit pentru analiză a fost prea scurt. Pe scurt, au considerat că nu pot vota fără explicații mai detaliate. În schimb, ceilalți doi consilieri județeni AUR Radu Marian și Năstase Daniel au votat pentru, fără rezerve. Cei doi au spus că au avut timp să citească documentele și că nu au găsit probleme care să justifice blocarea proiectului.

Diferența de vot nu a rămas fără comentarii. Cei doi consilieri care au votat „pentru” au ironizat situația colegilor care s-au abținut.

Advertisement

„Poate ei au nevoie de mai mult timp să citească documentele”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading