Grup de hoți destructurat de polițiștii din Călărași și Giurgiu

ipj politie
ipj politie

Polițiștii din Călărași și Giurgiu au reușit să destructureze un grup infracțional format din cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, acuzați de furt calificat și complicitate la furt calificat.

Ancheta a început pe 16 octombrie 2024, când polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au fost sesizați despre un furt de bani dintr-o unitate administrativ-teritorială din județul Călărași. Prejudiciul cauzat a fost de peste 2.600 de lei.

În perioada 17 octombrie – 23 decembrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, au reușit să identifice suspecții. Mai mult decât atât, anchetatorii au descoperit că aceleași persoane ar fi fost implicate și într-un alt furt, comis pe 5 decembrie 2024, când au sustras bunuri din două locuințe din județul Giurgiu, provocând un prejudiciu de 5.000 de lei.

După strângerea probelor, la data de 23 decembrie 2024, trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, Judecătoria Oltenița a dispus arestarea preventivă a acestora.

Ancheta a continuat, iar pe 11 martie 2025, polițiștii au reușit să-l depisteze și pe al patrulea suspect, acesta fiind reținut pentru 24 de ore. Urmează să fie prezentat Judecătoriei Oltenița pentru luarea unei măsuri preventive.

În prezent, polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale a grupului.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss