Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 543

Știri

Grav accident pe A2 noaptea trecută, un tânăr a decedat iar altul este grav rănit

Published

on

Accident rutier grav pe A 2, calea I Bucureşti – Constanţa, la km 67, soldat cu decesul unui bărbat şi rănirea gravă a altei persoane
Pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare

La faţa locului s-a deplast şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care a acordat îngrijiri unui bărbat în vârstă de 21 de ani şi l-au transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti

În data de 20.02.2020, ora 01.55, un echipaj de descarcerare din cadrul Secţiei de Pompieri Lehliu Gară a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe A2, calea I Bucureşti – Constanţa, la km 67, în apropierea unei staţii de carburanţi, pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane de sex masculin şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce un autotursm în care se aflau două persoane a derapat şi a ajuns în canalul de colectare a apei pluviale de pe marginea autostrăzii.

În urma accidentului au rezultat două victime, un bărbat (pasager în vehicul, în vârstă de aproximativ 25 de ani – decedat, prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa) şi un alt bărbat în vârstă de 21 de ani, (conducător autoturism), care prezenta traumatisme la nivelul capului, în zona toracelui şi la nivelul membrelor.
Acesta a fost preluat de un echipaj de prim ajutor şi transportat la un spital din Capitală.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi Tataranu Stefan-Ovidiu,

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Plătiți cu 11.000 de lei pe lună să nu scoată un cuvânt pe gură: zeci de parlamentari nu au spus nimic timp de un an de mandat

Published

on

Sursa: Facebook

Un raport recent privind activitatea din Parlamentul României arată un contrast semnificativ între nivelul de salarizare și implicarea efectivă a unor aleși. Deși indemnizațiile lunare ajung la aproximativ 11.000 de lei, zeci de senatori și deputați nu au avut nicio intervenție în plen pe parcursul primului an de mandat.

Conform datelor citate de Antena 3, 52 de parlamentari nu au luat cuvântul deloc, cu excepția momentului depunerii jurământului. Alți aleși au avut intervenții sporadice, limitate la două sau trei luări de cuvânt într-un an întreg de activitate parlamentară.

Situația este cu atât mai vizibilă cu cât, în aceeași perioadă, la Camera Deputaților s-au desfășurat 97 de ședințe de plen, iar la Senat 94. În tot acest timp, lipsa de implicare în dezbaterile publice nu a influențat în niciun fel plata indemnizațiilor.

Distribuția politică

Dintre cei 52 de parlamentari fără nicio intervenție:

Advertisement

  • 22 sunt membri PSD
  • 15 provin din PNL
  • 5 din AUR
  • 3 din USR
  • 2 din UDMR
  • restul aparțin grupului Minorităților, formațiunii PACE – Întâi România sau sunt neafiliați

În plus, alți 6 parlamentari au vorbit de doar două ori în plen, iar 31 au avut cel mult trei intervenții.

La polul opus se află membrii conducerii celor două Camere ale Parlamentului, care se regăsesc în topul celor mai activi aleși, cu peste 200 sau chiar 300 de intervenții fiecare, potrivit stiripesurse.ro.

Diferențele ridică semne de întrebare privind eficiența și responsabilitatea reprezentării parlamentare, în condițiile în care remunerația rămâne identică, indiferent de nivelul de implicare în dezbaterile legislative.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Continue Reading

Știri

Film de neratat, în această seară, la Cinema Oltenița. „Nuremberg”, proiecție specială de la ora 20:00

Published

on

Publicul din Oltenița este invitat, în această seară, de la ora 20:00, la Cinema Oltenița, pentru vizionarea filmului Nuremberg, o dramă istorică intensă, inspirată din fapte reale și plasată în contextul imediat de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Proiecția are loc la sediul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița, situat pe strada Argeșului, nr. 6A. Prețul unui bilet este de 25 de lei.

Filmul spune povestea psihologului american Douglas Kelley, interpretat de Rami Malek, trimis să evalueze starea mentală a liderilor naziști de rang înalt înaintea celebrului Proces de la Nürnberg. În centrul narațiunii se află confruntarea tensionată dintre Kelley și Hermann Göring, rol jucat magistral de Russell Crowe, una dintre cele mai controversate figuri ale regimului nazist.

Pe măsură ce interogatoriile avansează, filmul depășește simpla relatare istorică și aduce în prim-plan teme profunde precum natura răului, responsabilitatea individuală și mecanismele manipulării psihologice.

Advertisement

„Nuremberg” este un film puternic, dens și provocator, recomandat iubitorilor de drame istorice și producții cinematografice care pun accent pe profunzimea personajelor și pe adevărurile incomode ale istoriei recente.

Evenimentul este organizat de Rocines Film, în parteneriat cu Cinema Oltenița și Direcția pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Agricola Borcea, an de top și investiții majore în baza sportivă: obiectiv clar-play-off și atacarea promovării

Published

on

Fotbalul din Borcea a avut un an intens, atât pe teren, cât și în afara lui. Susținută constant de administrația locală condusă de primarul Aniel Nedelcu Păturcă, Agricola Borcea încheie anul pe locul 3 în Seria 3, cu 36 de puncte, la egalitate cu ocupantele primelor două poziții, Înainte Modelu și SC Popești Leordeni, diferența fiind făcută doar de golaveraj, scrieArenamedia.ro

Formația din Borcea a fost foarte aproape să termine anul pe primul loc. În ultima etapă programată de FRF, Agricola a remizat 2–2 la Modelu, într-un meci dramatic, în care gazdele au egalat în prelungiri, stopând astfel ascensiunea spre fotoliul de lider.

Dincolo de rezultatele sportive, finalul de an aduce vești importante și pe zona infrastructurii. În săptămâna premergătoare Crăciunului au fost recepționate lucrările aferente investiției „Reparații și extindere tribună, baza sportivă comuna Borcea”, demarate la începutul anului 2024. Proiectul a constat, practic, în construirea unei tribune noi, care include și zona „Oficială”, investiția fiind susținută integral din bugetul local. notează sursa citată.

Potrivit autorităților, în cursul anului viitor vor fi montate și cele aproximativ 2.000 de scaune, ceea ce va schimba radical imaginea bazei sportive din Borcea.

Obiectivele pentru acest sezon sunt clare: calificarea în play-off, adică o clasare la finalul sezonului regulat pe unul dintre locurile 1–4, urmată de atacarea promovării în Liga a II-a.

În aceeași linie de dezvoltare, anul viitor urmează să fie finalizate și lucrările la sala de sport cu 190 de locuri, obiectiv finanțat și realizat de CNI SA, care va completa infrastructura sportivă a localității.

Borcea încheie astfel anul cu speranțe sportive mari și cu investiții concrete care pun bazele unei dezvoltări durabile a sportului local.

Foto: Arenamedia.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading