Pe 12 august 1985, zborul Japan Airlines 123, operat de un Boeing 747, a decolat de pe aeroportul Haneda din Tokyo cu destinația Osaka. La doar 40 de minute de la decolare, avionul s-a confruntat cu o defecțiune catastrofală. O explozie în coada aeronavei, cauzată de o reparație defectuoasă a peretelui de presiune din spate, a dus la pierderea controlului asupra sistemelor hidraulice. Avionul s-a prăbușit pe Muntele Takamagahara, în prefectura Gunma, Japonia.

Din cei 524 de pasageri și membri ai echipajului aflați la bord, 520 și-au pierdut viața, făcând din această tragedie unul dintre cele mai grave accidente aviatice cu o singură aeronavă din istorie. Miraculos, patru persoane au supraviețuit: o stewardesă, o mamă cu fiica ei și o tânără pasageră. Supraviețuitorii au fost găsiți după ore de căutări în terenul accidentat al muntelui.

Cauza accidentului a fost atribuită unei erori de întreținere efectuate de Boeing cu șapte ani înainte, când o reparație necorespunzătoare a peretelui de presiune a slăbit structura avionului. Investigațiile au scos la iveală deficiențe în procedurile de mentenanță și au dus la schimbări majore în industria aeronautică, inclusiv în ceea ce privește inspecțiile și reparațiile aeronavelor.

Această tragedie rămâne un moment de referință în istoria aviației, subliniind importanța siguranței și a responsabilității în operațiunile aeriene.

Advertisement

Un bărbat de 42 de ani, diagnosticat cu diabet zaharat de tip 1, a devenit prima persoană din lume care a reluat producția naturală de insulină datorită unui transplant inovator de celule pancreatice modificate genetic cu tehnologia CRISPR-Cas12b. Procedura a avut loc la Spitalul Universitar Uppsala din Suedia, iar rezultatele au fost publicate în august 2025 în New England Journal of Medicine. Această realizare marchează un moment istoric în tratamentul diabetului de tip 1, oferind speranțe pentru milioane de pacienți.

Cercetătorii, conduși de Per-Ola Carlsson de la Universitatea Uppsala, au utilizat tehnologia CRISPR-Cas12b pentru a reprograma celule de insule pancreatice provenite de la donatori, transformându-le în celule „hipoimune”. Aceste celule sunt concepute să nu fie recunoscute și atacate de sistemul imunitar al pacientului, eliminând astfel necesitatea tratamentelor imunosupresoare pe viață, care vin cu efecte secundare severe, precum risc crescut de infecții sau cancer.

Pacientul a primit un transplant de aproximativ 80 de milioane de celule editate genetic, injectate în mușchiul antebrațului, în aprilie 2025. La patru luni după procedură, testele de laborator au arătat niveluri detectabile de C-peptidă, un marker al secreției endogene de insulină, care crește în mod natural după mese. Aceasta confirmă că organismul pacientului a reînceput să producă insulină în mod independent, deși încă necesită injecții suplimentare de insulină, transplantul fiind un studiu de fezabilitate și nu un tratament complet.

Această descoperire demonstrează potențialul editării genetice de a revoluționa tratamentul diabetului de tip 1, permițând transplanturi de celule pancreatice fără riscurile asociate imunosupresiei. Dacă rezultatele vor fi replicate cu succes în studii la scară largă, această abordare ar putea transforma viețile a milioane de pacienți, eliberându-i de dependența de injecțiile zilnice de insulină. Următorii pași includ monitorizarea pe termen lung a pacientului și testarea metodei pe un număr mai mare de subiecți.

Advertisement

Anhinga (Anhinga anhinga), cunoscută și sub numele de pasăre-șarpe, curcan de apă sau dardar, este o pasăre acvatică fascinantă, întâlnită în apele calde și puțin adânci din America. Cu gâtul său lung și subțire, asemănător unui șarpe, și stilul unic de vânătoare, această pasăre atrage atenția oricărui iubitor de natură.

Caracteristici fizice

Anhinga este o pasăre de talie mare, cu o lungime de aproximativ 85-95 cm și o anvergură a aripilor de circa 115 cm. Penajul său negru lucios sau maro închis strălucește în lumina soarelui, în special la masculi, care pot avea o nuanță verzuie în sezonul de reproducere. Femelele și puii au gâtul și pieptul de un căpriu mai deschis. Gâtul lung și ciocul ascuțit le conferă aspectul de șarpe când înoată, de unde și numele de „pasăre-șarpe”.

Spre deosebire de majoritatea păsărilor acvatice, anhinga nu are pene impermeabile, ceea ce îi permite să se scufunde mai adânc și să rămână mai mult timp sub apă. Oasele lor dense contribuie, de asemenea, la abilitățile de scufundare, făcându-le vânători agili sub apă.

Habitat și răspândire

Anhinga trăiește în regiuni tropicale și subtropicale, din sud-estul Statelor Unite până în America Centrală și de Sud, inclusiv în Caraibe. Preferă apele puțin adânci și lente, cum ar fi mlaștinile, bălțile și lagunele de coastă, unde poate vâna pești și alte prade acvatice. Este adesea văzută cocoțată pe crengi sau bușteni lângă apă, cu aripile întinse pentru a se usca după scufundări.

Advertisement

Comportament și dietă

Anhinga este un vânător priceput, hrănindu-se în principal cu pești, crustacee și amfibieni. Se scufundă grațios, folosindu-și ciocul ascuțit pentru a înțepa prada sub apă. După ce prinde un pește, îl aruncă adesea în aer și îl prinde cu capul înainte, într-un spectacol impresionant. Între scufundări, anhinga își usucă aripile întinse, o postură emblematică ce o face ușor de recunoscut.

Reproducere

În sezonul de reproducere, masculii anhinga devin mai teritoriali și își etalează penajul strălucitor pentru a atrage femelele. Cuiburile sunt construite în copaci sau tufișuri deasupra apei, din crengi și frunze. Femela depune de obicei 2-5 ouă, iar ambii părinți participă la clocirea și hrănirea puilor.

Statut de conservare

Anhinga nu este considerată o specie amenințată, având o populație stabilă în majoritatea regiunilor unde trăiește. Cu toate acestea, pierderea habitatului din cauza drenării mlaștinilor sau poluării apelor poate afecta local populațiile.

Advertisement