Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -6°C | Anul XI Nr. 546

Politică

George Simion: Cine din statul român și Comisia Europeană a agreat vânzarea pe bucăți a TAROM?

Published

on

TAROM a vândut sloturile de aterizare și decolare de pe aeroportul Heathrow, din Marea Britanie, companiei Qatar Airways. Este vorba despre 14 sloturi săptămânale și se naște întrebarea legitimă: cine din statul român și Comisia Europeană a agreat vânzarea pe bucăți a TAROM și înlocuirea companiei de stat românești cu Wizz Air?

Cine vrea falimentarea cât mai urgentă a TAROM? De ce distrugem o companie fanion a țării? Are legătură acest subiect cu vizita lui Marcel Ciolacu, în luna aprilie, în Qatar?
Există presiuni mari, există trafic de influență la nivel guvernamental ca locul TAROM să fie luat de alte companii, cum ar fi Wizz Air.

Îmi aduc aminte și de o declarație foarte ciudată dată de CEO-ul Wizz Air, o companie mai mult decât privilegiată în România având în vedere situația de acum câțiva ani în care BlueAir era permanent amendată de autoritățile statului român. În tot acest timp, mie, reprezentanții ANPC mi-au spus, în comisia de economie din Parlament, unde sunt vice-președinte, că ei nu pot amenda Wizz Air pentru că această companie nu are sediul permanent în România.

Vânzarea sloturilor TAROM către Qatar Airways, după peste 40 de ani de la prima operare a unei curse a companiei spre Londra, urmează să mărească pierderile și așa mari de până acum ale TAROM. Specialiștii în domeniu îmi spun că TAROM nu a vrut să câștige 10.000 euro minim pe fiecare tronson al cursei Otopeni- Heathrow – Otopeni folosind avionul Airbus 318, cu o capacitate de 114 locuri, în locul avioanelor Boeing 737 seria 800, cu o capacitate de 189 de locuri. Diferența de taxe între cele două tipuri de avion era acoperită din contravaloarea a maximum 5 bilete. Este evident că cineva a vrut să “îngroape” cursa spre a putea fi vândut slotul aferent ei.

Advertisement

Ce este de făcut, cum putem salva TAROM?

Prin Planul Simion pentru Transporturi, specialiștii și profesioniștii care lucrează în domeniu au gândit alături de mine, alături de AUR, măsuri concrete și eficiente.

Trecutul aviației civile ne obligă să depășim provocările pe care toți acești ani din urmă ni le-au adus, iar lista de profesionalism și consecvență ne-au dus în situația colapsului companiei naționale TAROM.

Este nevoie de întărirea capacității administrative a organizațiilor de stat și a autorităților. În Consiliul de Administrație nu sunt numiți specialiști și trebuie implementat un management cu adevărat profesionist.

Tarom poate fi salvat și eficientizat și trebuie să rămână al românilor, prin măsuri concrete, transparente, dar mai ales hotărâte, care să fie duse până la capăt. Tarom poate să se dezvolte ca o companie regională și poate recâștiga piața internă.

Advertisement

Trebuie să gestionăm eficient resursa umană și să avem o strategie astfel încât experiența profesioniștilor să se regăsească în România.

Măsuri din Planul Simion pentru TAROM
* Restructurarea reală a companiei cu specialiști recunoscuți în aviație
* Tragerea la răspundere a celor vinovați pentru recuperarea pagubelor provocate companiei
* ⁠Eliminarea numirilor politice a persoanelor din conducere și introducerea examenului obligatoriu pe post conform OUG corporative
* ⁠Modernizarea reală a flotei prin eliminarea avioanelor Airbus și ATR
* Redeschiderea rutelor lung curier și transformarea aeroportului Otopeni în hub
* ⁠Refacerea sistemului de salarizare a tuturor angajaților companiei bazat pe performanță individuală
* Renegocierea tuturor contractelor păguboase pentru TAROM

Colegii mei, europarlamentarii AUR, au cerut explicații Comisiei Europene referitor la ajutorul de 95,3 milioane de euro pentru restructurarea TAROM. Comisia Europeană condiționează TAROM să cedeze o cotă de piață altor companii, să își micșoreze parcul de aeronave și numărul de rute. Cine va câștiga nu vor fi nici TAROM, nici cetățenii români! TAROM va pierde pentru că va rupe din cota sa de piață pentru a o da altor companii.

Scandalos este că România, prin ministrul Grindeanu, a fost de acord cu condițiile impuse de Comisia Europeană…
Prin Planul Simion arătăm că sunt soluții concrete pentru TAROM, pentru Transporturile din România! Arătăm că România are resurse, are ferestre de oportunitate și are atuuri legate de poziționarea geostrategică!

Totul este o chestiune de voință politică!
Trebuie doar să avem oameni pregătiți, oameni hotărâți pentru a schimba cu adevărat ceva! Și, îi avem! Trebuie doar să îi lăsăm să lucreze!

Advertisement

https://georgesimion.ro/cine-din-statul-roman-si-comisia-europeana-a-agreat-vanzarea-pe-bucati-a-tarom/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Politică

Diana Șoșoacă, braț la braț cu „dictatorul drogurilor”. Eurodeputata României, fotografii lângă Maduro, lider acuzat de narco-terorism, capturat de SUA

Published

on

În timp ce milioane de venezueleni fug dintr-o țară distrusă de sărăcie, foamete și represiune, Diana Șoșoacă, europarlamentar român, a ales să își facă poze la Caracas, foarte aproape de Nicolás Maduro, liderul pe care SUA și numeroase state occidentale îl consideră ilegitim și periculos.

În ianuarie 2025, Șoșoacă a publicat pe Facebook fotografii de la ceremonia de „învestire” a lui Maduro, lăudând vizita cu mesajul: „Impresii din Caracas”. În imagini, eurodeputata apare relaxată, aproape lipită de președintele venezuelean, într-o scenografie de propagandă a unui regim acuzat de fraudă electorală și represiune brutală.

Întrebarea-cheie a rămas fără răspuns: cine a plătit excursia? Diana Șoșoacă a refuzat să spună, susținând vag că „a fost invitată”. Parlamentul European s-a delimitat rapid, precizând că deplasarea NU a fost una oficială. Cu alte cuvinte, România nu avea ce căuta acolo – dar Șoșoacă a fost prezentă.

Maduro conduce Venezuela din 2013 și a transformat una dintre cele mai bogate țări în petrol într-un stat aproape falimentar. Hiperinflație, spitale fără medicamente, rafturi goale, milioane de refugiați. Alegerile din 2024 au fost catalogate drept trucate, iar opoziția vorbește deschis despre o dictatură mascată.

Advertisement

Mai grav, autoritățile din Statele Unite îl acuză pe Maduro de narco-terorism, susținând că ar fi colaborat cu carteluri de droguri pentru a inunda SUA cu cocaină. Potrivit declarațiilor publice făcute de Donald Trump, liderul venezuelean ar fi fost ținta unei operațiuni majore, iar procurorul general Pam Bondi a anunțat că acesta este inculpat pentru conspirație, trafic de droguri și deținere de arme de război.

În acest peisaj exploziv, Diana Șoșoacă nu a venit cu explicații, scuze sau distanțări. Nicio condamnare a abuzurilor. Nicio vorbă despre milioanele de oameni care trăiesc în mizerie sub regimul Maduro. Doar poze, zâmbete și tăcere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Nicușor Dan ar putea fi demis din funcția de președinte. Un senator a inițiat deja o solicitare către Parlament

Published

on

Senatorul Ninel Peia, din Grupul PACE – Întâi România, a înaintat o cerere către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, prin care solicită suspendarea președintelui României, Nicușor Dan, în temeiul articolului 95 din Constituția României.

Inițiatorii susțin că demersul are la bază peste o treime din semnăturile deputaților și senatorilor necesare pentru a iniția procedura.

Motivele invocate de inițiatori

În documentul oficial se arată că președintele ar fi depășit limitele rolului său constituțional și ar fi comis ingerințe grave în independența justiției. Printre principalele acuzații se numără:

– Declarații publice critice la adresa magistraților și CSM, considerate atacuri împotriva instituțiilor autonome.

Advertisement

– Anunțul privind organizarea unui referendum intern în rândul magistraților pentru a decide dacă CSM acționează în “interesul public”, iar în caz contrar să fie demis.

– Susținerea că aceste acțiuni subminează separația puterilor în stat și principiile statului de drept.

Inițiatorii susțin că astfel de gesturi sunt neconstituționale și creează un precedent periculos pentru democrația românească.

Ce propune președintele Nicușor Dan

Într-o conferință de presă susținută duminică, președintele a declarat că intenționează ca, în luna ianuarie, să inițieze un referendum în rândul corpului magistraților cu întrebarea simplă: “CSM acționează în interesul public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Potrivit acestuia, dacă magistrații vor răspunde că instituția nu operează în interesul public, CSM ar urma să fie reorganizat de urgență.

Următorii pași în procedura de suspendare

Conform Constituției, propunerea de suspendare poate fi inițiată dacă demersul este semnat de cel puțin o treime din membri Parlamentului. După validarea semnăturilor, documentul va fi adus la cunoștința președintelui și urmează consultarea Curții Constituționale. Dacă suspendarea este aprobată, în termen de 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.

Advertisement

Reacții din societate și mediul politic

Diverse voci din mediul politic și juridic au reacționat deja la subiect, de la critici virulente din partea unor avocați și politicieni opozanți, până la avertismente privind consecințele pentru stabilitatea instituțiilor de forță din România.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

OFSD Călărași, prezentă la Comitetul Executiv Național al femeilor social-democrate. Direcțiile de acțiune pentru 2026, principalul subiect de pe ordinea de zi

Published

on

În cursul zilei de joi, 18 decembrie a.c., reprezentantele Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Călărași au fost prezente la Comitetul Executiv Național al OFSD, desfășurat la București. Evenimentul a adus la aceeași masă lideri și membre OFSD din întreaga țară, într-un moment de bilanț și proiecție pentru anul care urmează.

Județul Călărași a fost reprezentat de senatoarea Daniela Mihai, Violeta Mușat, secretar de stat, Mirela Andreea Tache, președinta OFSD Municipiul Călărași și Georgiana Teodorescu, vicepreședinte OFSD. Acestea au participat la dezbateri axate pe consolidarea rolului femeilor în viața publică și pe direcțiile de acțiune stabilite pentru 2026.

Întâlnirea s-a desfășurat în prezența președintelui PSD, Sorin Grindeanu, Simonei Bucura-Oprescu, președinta OFSD la nivel național, și a Mariei Lazăr, secretar general al organizației. Discuțiile au vizat atât activitatea desfășurată în anul care se încheie, cât și provocările viitoare, cu accent pe implicarea activă a femeilor în procesul decizional și în dezvoltarea comunităților locale.

Dincolo de aspectele organizatorice, întâlnirea a avut și o notă aparte, specifică acestei perioade, prin momentele dedicate sărbătorilor de iarnă. Colindele și atmosfera caldă au oferit un cadru în care dialogul, responsabilitatea și solidaritatea au fost puse în prim-plan.

Advertisement

OFSD Călărași își reafirmă angajamentul pentru o societate în care femeile sunt ascultate, respectate și implicate activ, deciziile luate având la bază nevoile reale ale comunităților.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading