Connect with us

Știri

Gaze naturale pentru comuna Roseți

Nicolae Rîjnoveanu, edilul-șef al localității Roseți, vorbește despre unul dintre cele mai importante proiecte aflat in progres, demarat de o bună perioadă de timp, introducerea gazelor naturale în localitatea Roseți.

Nicolae Rîjnoveanu: Pentru a fi primar trebuie să muncești. Nu este o meserie pentru cei ce se așteaptă să stea. În data de 3 iunie, primarul social-democrat a fost vizitat de proiectantul rețelei de gaze naturale pentru a dezbate și discuta aspecte tehnice privind alimentarea localității cu gaze naturale.

Au fost luate în calcul și specte ce țin de presiunea gazelor, însă primarul ne spune că debitul nu va fi o problemă, iar parametrii vor fi normali. Urmează să se efectueze studii topografice pe o porțiune de traseu. Apoi o delegație a obținut acordul necesar proprietarilor riverani pentru executarea lucrărilor în zona DJ 211.

ACORD DAT DE 38 DE PROPRIETARI PENTRU EFECTUAREA LUCRĂRILOR

Un număr de 38 proprietari urmează să își dea acordul pentru efectuarea lucrărilor, care presupune a se afecta porțiuni din zona proprietăților acestora. Execuția acestui drum județean va aduce multe beneficii locuitorilor, privind accesul, exploatarea culturilor agricole, creșterea animalelor dar și transport, respectiv consum redus de carburanți pentru deplasarea între partea de sud și partea de nord a localității.

Advertisement

Primarul Nicolae Rîjnoveanu: “În nord sunt multe depozite pentru culturile agricole. Sunt niște înlesniri care vin în sprijinul fermierilor. Lucrarea este binevenită și oamenii înțeleg, și-au dat acordul. Am discutat și cu cei din străinătate care urmează să își dea acordul în scris prin mijloace electronice.” – declară edilul localității, apoi continuă

https://youtu.be/CiJk59OrQ6w

“Se intră în normalitate, nu stăm degeaba. Cât vom sta la conducerea acestei localități ne vom vedea de treabă. Ăsta este rolul nostru. Am în biroul tehnic alăturat o ședință în curs. Este prezent dirigintele de șantier, vine proiectantul, executantul, cei responsabili de proiectul școlii din localitate. Este în derulare. Nu s-au prevăzut toate cantitățile în documentație și se fac mici corecții. Proiectele mele continuă pentru cetățean, așa cum mă cunosc toți cei din Roseți. Pentru a fi primar trebuie să muncești. Nu este o meserie pentru cei ce se așteaptă să stea.” – spune primarul  Rîjniveanu pentru calarasipress.ro

Advertisement

Știri

Rețele Electrice România lansează o licitație de peste 132 milioane de lei pentru echi-pamente

București – Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare maximă estimată peste 132 milioane lei (fără TVA), pentru achiziția de echipamente prefabricate de 24 kV pentru posturi de transformare, care vor fi folosite în proiectele de investiții desfășurate în perioada 2025 – 2026.

 

„Această procedură de achiziție vizează modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice un demers esențial pentru creșterea rezilienței și fiabilității rețelei pentru adaptarea la schimbările climatice și mai ales la necesitățile de consum și racordare ale clienților noștri indiferent că sunt consumatori, prosumatori sau producători. Aceste echipamente vor contribui esențial la  obiectivul strategic de a oferi un serviciu de distribuție mai eficient, flexibil și adaptat cerințelor actuale și viitoare al societății, într-un context de urbanizare rapidă, inversării fluxurilor de energie din rețea datorate extinderii rapide a producției descentralizate de energie. Ne dorim o infrastructură rezilientă, capabilă să răspundă în orice moment necesităților și provocărilor actuale ale pieței de energie”, a declarat Mihai Pește, Director General al companiei Rețele Electrice România.

 

Advertisement

În acest context, compania intenționează să achiziționeze celule compacte de medie tensiune pentru posturi de transformare, cu separator de sarcină, precum și celule monobloc de medie tensiune fără SF6, dotate cu întrerupător cu vid și separator de sarcină. Aceste echipamente vor înlocui instalațiile învechite, contribuind la modernizarea rețelei, îmbunătățirea performanței rețelei de distribuție și reducerea numărului de intervenții de mentenanță, în conformitate cu standardele de calitate în distribuția energiei electrice.

 

Contractul va avea o durată de valabilitate de 3 ani. Pentru a încuraja practicile sustenabile, compania a inclus criterii specifice în procesul de selecție. Astfel, ofertanții care demonstrează utilizarea ambalajelor reciclabile vor beneficia de un scor suplimentar în evaluarea ofertelor tehnice. Acest aspect subliniază preocuparea companiei pentru protecția mediului și implementarea unor soluții ecologice în lanțul de aprovizionare.

 

Rețele Electrice România continuă planul de investiții în 2025 pentru aria sa de responsabilitate, cu obiectivul de a construi o rețea de distribuție a energiei electrice modernă, digitalizată și pregătită să pună la dispoziția utilizatorilor săi soluții adaptate la noile realități ale tranziției energetice. Anul acesta Rețele Electrice România are în plan investiții în valoare de peste 730 milioane lei. De asemenea, vor fi demarate proiecte cu finanțare atrasă din programele POIM și Fondul pentru Modernizare în cele trei zone, Banat, Dobrogea si Muntenia, care se vor finaliza în perioada 2026-2029 în valoare de 1.4 miliarde lei, din care aprox. 340 milioane lei vor fi suportate din fonduri proprii.

Advertisement

 

Până la finalul anului 2025, numărul total de contoare inteligente instalate de societatea Rețele Electrice România va ajunge la aproximativ 2 milioane, cel mai mare volum atins de vreun operator de distribuție de energie electrică din România.

Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Miruna luptă pentru viață. Are nevoie de bani pentru tratament în Germania:”E ultima mea şansă să trăiesc”

Miruna Tache, o tânără de 29 de ani, luptă cu o formă agresivă de cancer cerebral care i-a recidivat de mai multe ori, în ciuda operațiilor și tratamentelor făcute până acum. Singura șansă care i-a mai rămas este imunoterapia într-o clinică din Germania, dar costul tratamentului este uriaș: aproximativ 100.000 de euro. Până acum a reușit să strângă o parte din bani, însă are nevoie de sprijin pentru a continua lupta cu boala care amenință să îi curme viața.

Miruna Tache, o tânără din România aflată în pragul vârstei de 30 de ani, duce de câțiva ani o luptă cumplită cu una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral. De la primul diagnostic, în 2021, viața ei s-a transformat într-un șir nesfârșit de intervenții chirurgicale, tratamente și speranțe.

Miruna Tache, o tânără de 29 de ani, luptă cu o formă agresivă de cancer cerebral care i-a recidivat de mai multe ori, în ciuda operațiilor și tratamentelor făcute până acum. Singura șansă care i-a mai rămas este imunoterapia într-o clinică din Germania, dar costul tratamentului este uriaș: aproximativ 100.000 de euro. Până acum a reușit să strângă o parte din bani, însă are nevoie de sprijin pentru a continua lupta cu boala care amenință să îi curme viața.

Miruna Tache, o tânără din România aflată în pragul vârstei de 30 de ani, duce de câțiva ani o luptă cumplită cu una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral. De la primul diagnostic, în 2021, viața ei s-a transformat într-un șir nesfârșit de intervenții chirurgicale, tratamente și speranțe.

Advertisement

Tânăra a încercat tot ce era posibil: tratamente alternative, suplimente, terapii complementare, bioenergie, Reiki, meditație ghidată, chiar și participarea la cursurile renumitului Dr. Joe Dispenza. Deși aceste metode au ajutat-o să își păstreze speranța, din punct de vedere medical nu au oprit evoluția bolii.

Imunoterapia în Germania, ultima speranță

Acum, singura șansă reală care îi mai poate salva viața este un tratament de imunoterapie la clinica IOZK din Köln (Germania), specializată în terapia personalizată a cancerelor cerebrale. Costul total al tratamentului este estimat între 90.000 și 100.000 de euro.

Cu sprijinul familiei și prietenilor apropiați, Miruna a reușit deja să strângă suma necesară pentru prima tranșă: 13.010 euro. Însă mai are nevoie de aproximativ 80.000 de euro pentru a continua programul terapeutic început.

Miruna are nevoie de bani pentru tratamentul care i-ar putea salva viața

Advertisement

„Nu am crezut că voi ajunge să cer vreodată ajutor financiar, dar acesta este punctul în care mă aflu acum. Este ultima mea șansă. Programarea la clinica din Köln este pe 23 iunie 2025”, a scris Miruna, cu emoție, într-o postare pe rețelele de socializare.

Cei care vor să ajute pot dona în conturile deschise pentru tratamentul Mirunei:

  • ASOC. TINERI PT ED., DEZV. SI INO (RON) – RO77 RNCB 0289 1726 3027 0001
  • ASOC. TINERI PT ED., DEZV. SI INO (EURO) – RO62 RNCB 0857 1726 3027 0001
  • Revolut: 0726570413 (@mirunay8bd)
  • ING: 0726570413 – Miruna Tache
  • BT Pay: 0726570413 – Miruna Tache
  • BT Euro: RO40BTRLEURCRT0CH4759901

Mesaj pentru donații: „Donație tratament Miruna Tache”

După ani de încercări și suferință, Miruna are nevoie de sprijinul oamenilor. Orice gest, oricât de mic, poate însemna acum o șansă la viață.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Elevii din Roseți, recompensați pentru excelență de primarul George Chiriță! Festivitate emoționantă la Școala Gimnazială „Iancu Rosetti”

Într-o atmosferă festivă și plină de emoție, elevii claselor V–VIII de la Școala Gimnazială „Iancu Rosetti” din comuna Roseți au încheiat anul școlar cu aplauze, diplome și premii. La eveniment a participat și primarul liberal George Chiriță, care a ținut să le fie alături tinerilor, dascălilor și părinților în această zi specială.

Edilul le-a transmis un mesaj de încurajare și recunoștință tuturor elevilor pentru eforturile depuse în timpul anului școlar, iar pe cei care s-au remarcat prin rezultate excepționale la olimpiadele naționale i-a premiat cu diplome de merit și tablete.

„Am oferit acest gest simbolic pentru a le arăta că munca lor este apreciată. Elevii care au participat la olimpiadele naționale merită tot respectul nostru. Le mulțumesc sincer profesorilor pentru dăruirea cu care educă noile generații, părinților pentru sprijinul constant și elevilor pentru ambiția și emoția frumoasă pe care ne-au oferit-o astăzi”, a declarat primarul George Chiriță.

Finalul anului școlar în comuna Roseți a fost astfel marcat de recunoștință, bucurie și o promisiune: aceea că educația de calitate va continua să fie susținută de administrația locală.

Advertisement
Continue Reading