În inima Etiopiei, tribul Mursi păstrează una dintre cele mai fascinante și, pentru mulți, neobișnuite tradiții: purtarea plăcii dabi în buza inferioară a femeilor. Această practică, profund înrădăcinată în cultura lor, este mai mult decât un simplu ornament – este un simbol al identității, frumuseții și statutului social.

Procesul începe în adolescență, când buza inferioară a unei fete este perforată, iar un mic dop de lemn sau argilă este introdus în incizie. Treptat, peste ani, acest dop este înlocuit cu plăci din ce în ce mai mari, numite dabi, care pot ajunge până la dimensiuni impresionante, de peste 15 centimetri în diametru. Mursi consideră că o placă mai mare reflectă nu doar frumusețea fizică, ci și rezistența, disciplina și valoarea femeii în comunitate. În trecut, se credea că această practică proteja femeile de spirite rele sau chiar de răpiri, dar astăzi este mai degrabă un semn de mândrie culturală.

Contrar percepțiilor externe, femeile Mursi nu poartă placa dabi în permanență. Ele o scot în timpul meselor sau al somnului, iar buza inferioară, extrem de elastică, revine parțial la forma inițială. Totuși, purtarea dabi nu este lipsită de provocări – procesul de mărire a buzei poate fi dureros, iar placa necesită întreținere constantă.

Acest obicei, deși ciudat pentru lumea occidentală, este o expresie vie a diversității culturale. Pentru femeile Mursi, dabi nu este doar un accesoriu, ci o poveste nerostită despre tradiție, apartenență și curajul de a-și afirma identitatea într-o lume în continuă schimbare.

Advertisement

Femeile „cu gâtul lung”, cunoscute și ca femei Padaung, aparțin grupului etnic Kayan, o ramură a poporului Kayan Lahwi, originar din Myanmar. Ele nu fac parte din poporul thailandez, deși sunt adesea asociate cu Thailanda datorită prezenței lor în regiuni turistice precum Chiang Mai și Chiang Rai. Aceste femei au migrat în Thailanda, în special în ultimele decenii, ca refugiați, fugind de conflictele și persecuțiile din Myanmar.

Tradiția inelelor de alamă purtate în jurul gâtului este un element definitoriu al identității lor culturale. Contrar percepției comune, inelele nu alungesc efectiv gâtul, ci apasă pe clavicule și pe umeri, creând iluzia unui gât mai lung. Această practică începe de obicei în copilărie, iar numărul inelelor crește treptat pe măsură ce femeile înaintează în vârstă. Pentru comunitatea Kayan, această tradiție simbolizează frumusețea, statutul social și apartenența la grupul etnic.

În Thailanda, multe femei Kayan trăiesc în sate care au devenit atracții turistice. Aici, ele își prezintă meșteșugurile tradiționale, cum ar fi țesutul, și interacționează cu vizitatorii. Totuși, această expunere turistică a ridicat întrebări legate de exploatare, deoarece condițiile lor de viață și dependența de turism pot limita libertatea și oportunitățile economice. În ciuda acestui fapt, femeile Kayan își păstrează cu mândrie tradițiile și identitatea culturală, aducând în atenția lumii bogăția patrimoniului lor.

Originea lor din Myanmar și statutul de refugiați subliniază importanța înțelegerii contextului istoric și social al acestui grup etnic. Femeile cu gâtul lung nu sunt doar o atracție turistică, ci reprezentantele unei culturi unice, care continuă să supraviețuiască în ciuda provocărilor modernității și migrației.

Advertisement

Tribul Himba, un grup etnic semi-nomad din nordul Namibiei, este renumit pentru tradițiile sale unice, păstrate cu mândrie de-a lungul secolelor. Cu o populație estimată la aproximativ 50.000 de persoane, aceștia trăiesc în regiunea aridă Kunene, adaptându-se la condițiile dure ale deșertului prin obiceiuri distinctive.

Un aspect remarcabil este abordarea lor față de igienă. Din cauza lipsei acute de apă, membrii tribului nu se spală cu apă, cu excepția zilei nunții. În schimb, folosesc „băi de fum”, un ritual în care ard ierburi aromatice și rășini, permițând fumului să le curețe și să le parfumeze corpul. De asemenea, aplică pe piele un amestec de unt și ocru roșu (otjize), care le protejează pielea de soare, insecte și uscăciune, oferindu-le în același timp culoarea caracteristică roșiatică.

Femeile Himba joacă un rol central în comunitate, ocupându-se de construcția caselor din lut, balegă și frunze de palmier, precum și de creșterea copiilor și adunarea resurselor. Bărbații sunt responsabili de păstoritul vitelor, principala sursă de hrană și bogăție, măsurată în numărul de animale deținute. Dieta lor include terci de porumb, lapte, carne și fructe de sezon.

O tradiție notabilă este poligamia, acceptată în rândul celor care își permit mai multe soții, fiecare având propria colibă. De asemenea, tribul practică un ritual de ospitalitate numit „Okujepisa Omukazendu”, prin care un bărbat poate oferi soția sa unui oaspete apropiat ca semn de respect, soțul dormind în altă parte în timpul vizitei. Acest obicei, însă, este aplicat doar în cazul rudelor sau prietenilor, nu străinilor.

Advertisement

Spiritualitatea joacă un rol esențial, membrii venerând zeul Mukuru și practicând cultul strămoșilor, considerați mesageri între cei vii și divinitate. Focul sacru, menținut permanent în centrul satului, simbolizează această legătură. Podoabele și coafurile, precum împletiturile cu otjize ale femeilor căsătorite sau căciula ornamentală (erembe), reflectă statutul social și vârsta.

Astfel, tribul Himba își păstrează identitatea culturală într-un mediu ostil, combinând adaptabilitatea cu tradițiile străvechi.