Parcarea supraetajată a Spitalului Județean de Urgență Călărași este în plină dezvoltare, iar lucrările avansează conform planului. Proiectul, inițiat de Consiliul Județean Călărași, a fost considerat de mulți un proiect ambițios, însă, cu implicarea echipelor tehnice, acesta devine realitate.
Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Bogdan Mihai, a vizitat ieri șantierul și a oferit detalii despre progresul lucrărilor. „La început, au fost multe voci care spuneau că nu se poate, că nu s-a mai făcut. Dar uite că suntem aici, iar proiectul este pe cale să prindă contur”, a declarat acesta.
Până în prezent, au fost forați 157 de piloți la adâncimi de 21 de metri și 55 de piloți la 14 metri, iar armătura a fost deja realizată. Conform planului, astăzi se vor turna 560 de metri cubi de beton peste fundație.
Proiectul include, pe lângă parcarea supraetajată, și extinderea ambulatoriului și construirea unei pasarele de legătură. Acesta face parte dintr-un plan mai larg de modernizare a infrastructurii spitalului și de îmbunătățire a condițiilor pentru pacienți și vizitatori.
„Când știi unde vrei să ajungi, trebuie doar să faci pașii necesari. Noi nu ne dorim altceva decât normalitatea. Și o construim”, a adăugat Bogdan Mihai.
GALERIE FOTO