Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 5°C | Anul XI Nr. 540

La zi

Furtul care doare: Sorana Cîrstea, jefuită la New York!

Published

on

Sorana Cîrstea, proaspăt câștigătoare a turneului WTA 250 „Tennis in the Land” de la Cleveland, a trecut printr-un moment șocant în timpul șederii sale la New York, unde participa la US Open. În loc să se bucure de succesul obținut, jucătoarea româncă a fost victima unui furt în hotelul The Fifty Sonesta, aflat în apropiere de Times Square.

Din camera 314, hoții au sustras trofeul câștigat cu doar câteva zile înainte, un obiect cu o valoare profund sentimentală pentru sportivă. Sorana a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, rugându-i pe cei responsabili să-i returneze trofeul:

„Celui căruia mi-a furat din camera 314 trofeul de la Cleveland, te rog să mi-l dai înapoi! Nu are nicio valoare materială, doar una sentimentală! Aș aprecia tare mult! Mulțumesc, Sorana”.

Deși eliminată în turul doi la US Open de Karolina Muchova, pierderea trofeului a fost mult mai dureroasă decât înfrângerea sportivă. Trofeul de la Cleveland este al treilea titlu WTA din cariera Soranei, după cele obținute la Tașkent (2008) și Istanbul (2021), și simbolizează o revenire spectaculoasă în circuit.

Mesajul ei a stârnit un val de solidaritate din partea fanilor și colegilor din lumea tenisului, iar apelul sincer rămâne o speranță că trofeul va fi recuperat.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Intervenție 112: Bărbat salvat din apartament după două zile fără semn de viață

Published

on

Intervenție în această seară pe bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Călărași, după ce un bărbat nu a mai fost văzut timp de două zile și nu a răspuns la apelurile telefonice ale rudelor. Îngrijorați, aceștia au solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112.

La adresa indicată s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, SMURD și Serviciului de Ambulanță Județean. Pentru că ușa apartamentului nu a putut fi deschisă, pompierii au fost nevoiți să pătrundă în locuință prin geamul de la etajul 4, pentru a permite accesul personalului medical.

Bărbatul a fost găsit în interior deshidratat și semiconștient, fiind imediat evaluat și stabilizat de echipajele medicale. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Meteo și Mediu

Vânt puternic în sud-estul țării. ANM a emis COD GALBEN pentru 6 decembrie

Published

on

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare COD GALBEN de intensificări ale vântului, valabilă vineri, 6 decembrie, în intervalul 08:00 – 20:00.

Avertizarea vizează Dobrogea, precum și sudul, centrul și estul Munteniei, acolo unde rafalele pot atinge 50–65 km/h.

Potrivit meteorologilor, vântul va avea variații bruște de intensitate, iar zonele cele mai expuse sunt județele de pe litoral, dar și cele din Câmpia Română, inclusiv Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea, Constanța, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Giurgiu și Teleorman.

ANM precizează că, în funcție de evoluția fenomenelor, mesajul poate fi actualizat pe parcursul zilei, inclusiv prin avertizări nowcasting pentru situațiile care se pot produce imediat.

Advertisement

Recomandările autorităților includ limitarea deplasărilor în zone deschise, atenție sporită la copaci, panouri și obiecte care pot fi dislocate de vânt, precum și evitarea parcării autoturismelor sub arbori.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Deputatul Mihai Gheorghe, mesaj de Sfântul Nicolae: „Responsabilitatea publică înseamnă să fim atenți la cei vulnerabili”

Published

on

Deputatul Mihai Gheorghe a transmis un mesaj cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae, subliniind că această sărbătoare rămâne un simbol al sprijinului acordat celor aflați în situații fragile. Parlamentarul a amintit că modelul Sfântului Nicolae – protector al copiilor și sprijin pentru familiile fără resurse – este un reper de responsabilitate pentru orice demnitar.

În mesajul său, deputatul a punctat importanța intervenției corecte „în momentul potrivit”, arătând că acțiunile care consolidează comunitățile și reduc vulnerabilitățile trebuie să rămână prioritare în activitatea publică.

Mihai Gheorghe a precizat că își asumă susținerea unor proiecte ce vizează siguranța, accesul la servicii și echilibrul pentru cât mai multe familii din județ.

La final, acesta a transmis un gând de sănătate și încredere comunităților pe care le reprezintă și i-a felicitat pe toți cei care își sărbătoresc onomastica: „La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae.”