Fundeni: Primarul Gheorghiță Cărtușanu continuă asfaltarea străzilor din localitate

Primarul social democrat din Fundeni, Gheorghiță Cărtușanu, a reușit să obțină finanțare și continuă proiectul de asfaltare pentru Fundeni. Lucrările au început de anul trecut, iar în anul 2020 sunt continuate străzile cuprinse în programul de asfaltare. Str. Bucovinei, str. Ciprian Porumbescu, str. Dumbravei, str. Fănuș Neagu, str. Jandarmeriei, str. Libertății, str. Liviu Rebreanu, str. Mircea Cel Bătrân, .str. Nicolae Iorga, str. Orhideelor, str. Progresu, str. Smârdan, str. Tudor Vladimirescu, str. Victoriei, str. Biruinței, str. Mihai Viteazu. 

Lungimea totală a asfaltării este de 7.097 metri. Edilul declară că intenționează și face tot ce îi stă în putere să termine de asfaltat întreaba localitate.

foto: facebook/Valentin Dumitrescu
foto: facebook/Valentin Dumitrescu

PRIMARUL CĂRTUȘANU VERIFICĂ LUCRĂRILE DIN COMUNĂ

L-am surprins  pe primarul din Fundeni pe strada Libertății, acolo unde se desfășurau lucrări de excavare a carosabilului la acel moment, la jumătatea lunii februarie. Cărtușanu a discutat cu diriginetele de șantier pentru a afla stadiul lucrărilor și etapele realizate.

foto: facebook/Valentin Dumitrescu
foto: facebook/Valentin Dumitrescu

Străzile ce nu se regăsesc în programul *Asfaltare2* vor fi cuprinse în programul *Asfaltare3*, proiect depus de Fondul Suveran de Investiții, adică 15 km de străzi. Se așteaptă finanțarea aprobată de Ministerul Dezvoltării.

COMUNA FUNDENI ARE 3 PROGRAME DE ASFALTARE

Primul program PNDL1 a fost implementat în anul 2016, iar PNDL2 – străzi ce au fost asfaltate în anul 2019 și FDI – străzi ce vor fi asfaltate anul acesta. Peste 20 de km de asfalt și lucrări de modernizare vor cuprinde toată localitatea Fundeni și Frunzănești. Toate aceste lucrări din comună fac parte din promisiunile electorale pe care primarul le-a făcut în timpul campaniei, iar oamenii i-au oferit încredere pentru a realiza ceea ce a promis.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Primăria Municipiului Călărași, exemplu de bună practică în administrația publică

Primăria Municipiului Călărași a fost gazda unei vizite de lucru

Incendiu la o casă din Valea Argovei, din cauza unui coș de fum

Incendiu în această noapte la o casă din comuna Valea