Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Frăsinet/ Primarul Sandu Mihăiță, în conflict de interese după ce a avizat Fișa postului prin care stabilea atribuțiile de serviciu ale soției, femeie de serviciu la Primărie. Iată ce spune fosta salariată care a fost dată afară

Published

on

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 9 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, respectiv a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 2 aleși locali.

Printre persoanele menţionate mai sus figurează şi primarul localităţii Frăsinet, Mihăiţă Sandu. ANI a constatat că în perioada deținerii mandatului de primar a semnat, în data de 04 februarie 2019, Dispoziția și Contractul individual de muncă privind încadrarea soției acestuia într-o funcție contractuală de execuție în cadrul Primăriei și a avizat Fișa postului prin care au fost stabilite atribuțiile de serviciu ale soției sale.

Pe listă mai figurează Adrian Bratu, consilier local comuna Nicolae Bălcescu şi Ştefan Negoiţă, fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Independența, ambii aflaţi în conflict de interese administrative.

SANDU MIHĂIȚĂ, Primar al Comunei Frăsinet

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada deținerii mandatului de primar a semnat, în data de 04 februarie 2019, Dispoziția și Contractul individual de muncă privind încadrarea soției acestuia într-o funcție contractuală de execuție în cadrul Primăriei și a avizat Fișa postului prin care au fost stabilite atribuțiile de serviciu ale soției sale.

Advertisement

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

Crăciun Rodica a fost femeie de serviciu timp de 12 ani în cadrul Primăriei Frăsinet. Spune că a fost dată afară pentru că nu a șters praful de pe bec. Înainte de a fi eliberată de pe postul de femeie de serviciu, primarul Mihăiță a transferat o bună parte a atribuțiilor de serviciu către soția acestuia pe care ulterior a încadrat-o pe funcția de femeie de serviciu.

https://youtu.be/otddC1gmDSY

 

BRATU ADRIAN, Consilier Local al Comunei Nicolae Bălcescu

Advertisement

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea mandatului de consilier local a participat și votat în data de 11 aprilie 2019 la adoptarea a două Hotărâri ale Consiliului Local, având un interes personal patrimonial în situațiile dezbătute.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și cu dispozițiile art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019).

NEGOIȚĂ ȘTEFAN, fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Independența

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

Advertisement

În exercitarea mandatului de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 13 iunie 2017 privind modificarea organigramei și a statului de funcții al personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin care s-a aprobat crearea unui post de consilier personal cu contract individual de muncă, pe durata mandatului primarului, post care începând cu data de 17 iulie 2017 este ocupat de persoana evaluată.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și ale art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019).

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
· art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;
· art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.”;
· art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.”;
· art. 77 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”;
· art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia „(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local (…) (2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.”;
· art. 75 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv (…).”;
· art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia „(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.”;

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Cinema Călărași / Acțiune și supraviețuire în junglă: „Anaconda”

Published

on

Finalul de an aduce adrenalină la Cinema Călărași cu filmul „Anaconda”, programat între 27 și 30 decembrie 2025. O trupă de artiști de circ rămâne captivă într-o junglă tropicală, unde o creatură mortală le transformă călătoria într-o luptă pentru viață.

Program:
• 27–28.12 – ora 17:00
• 29–30.12 – orele 17:00 și 20:00

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Published

on

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare fără incidente, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vor fi prezenți zilnic în teren și vor acționa suplimentar în perioada 24–28 decembrie, în contextul minivacanței de Crăciun.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Călărași, la nivelul inspectoratului au fost dispuse măsuri speciale pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru asigurarea unei intervenții rapide în situații de risc.

Polițiștii vor intensifica activitățile de patrulare, cu precădere în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, centrelor comerciale și în locurile unde sunt anunțate evenimente cu public numeros. Scopul principal este descurajarea comportamentelor antisociale și aplicarea fermă a legii.

Totodată, o atenție sporită va fi acordată verificării respectării legislației privind comercializarea produselor alimentare specifice acestei perioade, dar și modului de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice, un subiect sensibil în preajma sărbătorilor.

Advertisement

Pe linie rutieră, polițiștii atrag atenția asupra valorilor ridicate de trafic din aceste zile și fac apel la responsabilitate din partea conducătorilor auto. Echipajele de la Rutieră vor fi zilnic pe drumurile județului pentru prevenirea accidentelor, fluidizarea traficului și sprijinirea participanților la trafic.

Reprezentanții IPJ Călărași le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au nevoie de ajutor sau sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cel mai apropiat polițist sau la 112 – Apelul Unic de Urgență.

Autoritățile transmit, în final, un mesaj de sărbători liniștite și în siguranță pentru toți locuitorii județului Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

„Poveste de Crăciun pentru oameni mari” – de Dan Bițuică

Published

on

Îmi este frig. Un frig care pătrunde până în măduva oaselor, în timp ce zăpada continuă să cadă lin, cu fulgi calmi și pufoși, ca într-un vis shakespearian, plutind lent peste umbrele orașului. Oare câte ierni au trecut peste mine? Nu le mai țin socoteala – nu pentru că ar fi fost prea multe, ci pentru că ultimele zece au fost toate la fel: lipsite de culoare, doar alb infinit și negru profund, ca o pânză pe care viața a uitat să mai picteze.

Acum zece ani, printr-o întâmplare crudă și nefericită, am pierdut totul: familia, casa, prietenii, chiar și rudele îndepărtate. Singurul companion fidel care mi-a rămas este un cățel vesel, un suflet mic și blănos, la fel de înfrigurat ca mine. Împreună suntem flămânzi, dar fericiți în sărăcia noastră simplă. În serile geroase, după ce găsim un adăpost precar – o bancă în parc, un colț sub un pod –, îl bag în haina mea uzată și ne încălzim unul pe altul. El are norocul să fie acoperit complet de blana lui, dar mie îmi degeră picioarele uneori, obligându-mă să mă ridic somnoros din amorțeală și să mă mișc, să alerg în loc, doar ca să alung gerul.

Zilele sunt mai grele decât nopțile. Oamenii trec pe lângă mine cu priviri pline de dispreț, etichetându-mă în grabă: alcoolic, ratat, cerșetor prefăcut. Dar eu nu cerșesc. Niciodată nu am făcut-o. Chiar și așa sărac și murdar, mai păstrez o fărâmă de mândrie omenească – acea demnitate pe care nimeni nu ar trebui să o piardă. Nu am vrut să primesc nimic gratis, să apelez la ajutoare de la primărie sau de la stat. Îmi câștig pâinea cinstit, muncind la deszăpezire. Câștig atât cât să-mi umplu burta o dată pe zi – și, firește, să nu-l las pe amicului meu să flămânzească.

Muncesc din greu. Uneori, omul pentru care lopătez zăpada nu-mi dă nimic, ba chiar mă alungă cu înjurături. Dar eu nu mă supăr. Știu că voi găsi altul, mai bun. În viață, nu primim întotdeauna doar ce ne dorim – asta e lecția pe care gerul mi-a întipărit-o adânc în suflet.

Advertisement

E Ajunul Crăciunului. Luminile orașului scapără ca niște stele căzătoare captive în geamuri, iar ferestrele blocurilor înalte dezvăluie scene de basm: brazi împodobiți cu globuri strălucitoare, mese încărcate cu bucate, familii adunate la căldură. Mirosul de cozonaci și sarmale plutește în aer, amestecat cu râsul copiilor care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Totul e pregătit pentru minune: fulgii de nea acoperă încet străzile, transformând orașul într-un tărâm de turtă dulce, din care să se înfrupte toți pruncii lumii.

Eu stau pe o bancă, privind în sus. Zăpada mă acoperă treptat, ca un giulgiu alb și rece, iar corpul îmi devine din ce în ce mai amorțit. Ochii mi se ațintesc spre cerul înstelat, sperând că printre puținele luminițe care străpung norii îl voi zări pe Moș Crăciun. Vreau să-l strig, să-i cer să-mi aducă înapoi viața pierdută – familia, căldura unui cămin adevărat.

Ușor, ochii mi se închid. O căldură binefăcătoare, neașteptată, începe să-mi inunde trupul înlemnit. Prietenul meu cel mic îmi linge fața cu limba lui moale și caldă, încercând să îndepărteze stratul de zăpadă așternut pe obraji. Dar eu simt altceva: căldura copilăriei, mirosul sobei cu lemne arzând, îmbrățișarea mamei. E o seară magică, plină de minuni nevăzute. Parcă îi văd pe părinții mei chemându-mă la ei, cu brațele deschise, îmbiinndu-mă cu bucate tradiționale – sarmale aburinde, cozonaci proaspeți, vin fiert cu scorțișoară – pe care nu le pot refuza.

Privesc cățelul de lângă mine, cu ochii lui credincioși, și-i șoptesc: „A sosit vremea să merg la familia mea. Tu va trebui să te descurci singur de acum.“ Se uită la mine cu o înțelegere adâncă, de parcă ar ști totul, și își trece limba peste degetele mele înghețate, în semn de rămas-bun și recunoștință.

Atunci apare și Moșul, cu sania lui strălucitoare trasă de reni invizibili. Îmi spune blând: „Ți-am adus ce ți-ai dorit cel mai mult – să fii din nou cu cei dragi.“ E primul dar cu adevărat generos pe care-l primesc în viață. Sus, în ceruri, răsună colinde eterice, ca un cor de îngeri, iar eu pășesc ușurel printre ele, eliberat de povara pământului.

Advertisement

Demult așteptam să trăiesc o poveste de Crăciun cu adevărat fericită.

A doua zi, trecătorii descoperă pe bancă un om înghețat, acoperit de un strat gros de zăpadă, și un cățel zgribulit lângă el – credincios până în ultima clipă, chiar și după ce stăpânul său plecase spre ceruri, în sania magică a Moșului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading