Connect with us

Administrație Locală

FOTO| Festivalul Dunării Călărășene a ajuns la ediția a IV-a

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Dunării Călărășene, organizat de către Consiliul Județean Călărași, s-a încheiat în urmă cu puțin timp.

Aproximativ 50 de copii au participat la concursul de desene având ca temă ”Dunărea călărășeană prin ochi de copil”, dar și la un atelier de nutriție în cadrul căruia doamna doctor Georgiana Enache a vorbit despre alimentația copilului sănătos și despre beneficiile consumului de pește. Toți copiii au primit tricouri, șepci, baloane, precum și diplome de participare, cu însemnele festivalului. Cele mai frumoase trei desene au fost premiate de juriul format din cinci membrii (aleși din public). Premiile au constat în: scaune pentru pescuit și undițe.

Adulții au avut parte de un atelier de abilități practice cu specific pescăresc, unde au aflat informații despre pregătirea fiecărui detaliu pentru o partidă de pescuit de succes.

De la acest eveniment nu au lipsit bunătățile culinare. 200 de porții de borș de pește și saramură de crap au fost savurate de călărășenii prezenți la festival, în baza unui voucher primit din partea organizatorului.

Advertisement

Momentele artistice au fost susţinute de copiii care activează la Palatul Copiilor Călărași, îndrumați de doamna Vasile Lavinia, doamna Varghida Dorina și domnișoara Amza Natalia: ansamblul Ghiocelul, formația K-boom și formația Fluturașii și soliștii vocali Oprea Bianca, Dumitrașcu Riana, Culea Miruna, Ghiță Daria, Cîrlan Daria, Ilie Denisa și Florescu Livia.

 

Evenimentul a fost organizat pentru asigurarea sustenabilității proiectului “Valorificarea şi conservarea traditiilor pescăreşti pe malul Dunării Călărăşene”, finanţat de Fondul European pentru Pescuit 2007-2013 prin Programul Operational pentru Pescuit, implementat de către Consiliul Județean Călărași în perioada martie 2014-martie 2015.

Advertisement
Advertisement

Administrație Locală

„Masa Sănătoasă” ajunge în școlile din Fundeni: copiii primesc o masă caldă cu sprijinul Ministerului Educației

Comuna Fundeni se numără printre localitățile care beneficiază, începând cu acest an, de programul-pilot „Masa Sănătoasă”, derulat de Ministerul Educației. Programul are ca scop asigurarea unei mese calde zilnice pentru elevi, contribuind astfel la creșterea frecvenței școlare, a performanței educaționale și la îmbunătățirea stării generale de sănătate a copiilor.

Beneficiari direcți sunt elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Fundeni și ai unităților arondate, care vor primi zilnic o masă caldă, pregătită conform standardelor nutriționale, în cadrul acestui program guvernamental.

Este o reușită pentru comuna noastră, care vine în completarea celorlalte proiecte pe care le-am derulat în sprijinul educației. Am reușit să accesăm acest program datorită unei echipe implicate și a unei viziuni clare: copiii noștri merită condiții demne și o alimentație sănătoasă, în fiecare zi”, a declarat primarul Gheorghiță Cărtușanu.

📌 Programul este finanțat din fonduri publice și presupune distribuirea unui prânz complet sau a unui pachet alimentar în fiecare zi de curs, în funcție de infrastructura fiecărei unități de învățământ.

Advertisement

🎯 În afară de componenta alimentară, „Masa Sănătoasă” contribuie și la reducerea abandonului școlar, motivând părinții să își trimită copiii la școală în mod constant.

💬 Administrația locală din Fundeni își propune să continue atragerea de fonduri și accesarea de programe naționale care sprijină dezvoltarea educației și bunăstarea copiilor din comună.

Continue Reading

Administrație Locală

SE TRAGE CU ARMA lângă Oltenița! Nu intrați în panică – e doar un exercițiu!

Atenție, oltenițeni și locuitori din zona Ulmeni! Dacă pe 17 sau 30 iunie, între orele 09:30 și 15:00, auziți focuri de armă, nu vă speriați!

Primăria Oltenița anunță oficial că Poliția face trageri cu muniție reală în poligonul „Gumelnița” din comuna Ulmeni. Este vorba despre antrenamente cu armamentul din dotare organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.

📢 Important!
👉 Nu vă apropiați de poligon – zona este periculoasă în timpul tragerilor!
👉 Nu sunați la 112 dacă auziți împușcături – totul e sub control!

Advertisement
Continue Reading

Administrație Locală

Ședință extraordinară a Consiliului Local Călărași: Creșa din cartierul Tineri devine bun public

Consiliul Local al municipiului Călărași se va reuni vineri, 14 iunie 2025, la ora 12:00, într-o ședință extraordinară desfășurată prin mijloace electronice (WhatsApp/SMS), pentru a discuta un singur punct pe ordinea de zi: declararea noii creșe medii din cartierul Tineri ca bun de uz și interes public local.

Imobilul în cauză este situat pe strada Prelungirea Sloboziei, nr. 70B, și reprezintă un proiect important pentru infrastructura educațională a municipiului. Dacă proiectul va fi aprobat, creșa va fi introdusă oficial în domeniul public al municipiului Călărași, pas esențial pentru punerea în funcțiune și operaționalizarea acesteia.

🟦 Proiectul face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în infrastructura pentru educația timpurie, susținută prin fonduri naționale și europene.

📌 Rămâne de văzut dacă membrii Consiliului Local vor vota în unanimitate această hotărâre, menită să sprijine familiile tinere din municipiu și să îmbunătățească serviciile publice destinate copiilor.

Advertisement

Continue Reading