Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -2°C | Anul XI Nr. 543

Breaking News

Fotbal / Liga a 2-a, etapa a 19-a Dunărea Călărași – Metaloglobus București 1 – 0

Published

on

Sclipirea lui Munteanu i-a adus victoria Dunării cu Metaloglobus.

Călărăşenii au încheiat turul la un punct în spatele liderului şi pun o întrebare: ”Cum de joacă mereu după noi?”

Dunărea Călăraşi a terminat turul Ligii a 2-a pe locul 2 în campionat, o poziţie promovabilă, la un punct de liderul AFC Hermannstadt şi la patru de urmăritoarea Chindia Târgovişte. După ce a reuşit accederea în Liga 1 cu ACS Poli şi Rapid, Dan Alexa e aproape să scrie istorie şi la Călăraşi, cu Dunărea. De când a preluat Alexa echipa, Dunărea a reuşit 16 rezultate consecutive fără înfrângere în campionat, bifând 10 victorii legate, 13 în total şi trei egaluri.

În ultima partidă din turul Ligii 2, pe care Dunărea a susţinut-o pe teren propriu, în compania Metaloglobusului, elevii lui Dan Alexa s-au jucat cu ocaziile. Bucureştenii au avut şi ei şansele lor şi au demonstrat că sunt o nucă, în ciuda poziţiei slabe pe care o ocupă în clasament. Punctele puse în joc au fost cruciale, atât pentru Dunărea, care voia să se ţină la aceeaşi distanţă de Chindia şi chiar să spere la primul loc, cât şi pentru Metaloglobus, care era la doar două puncte de retrogradare.

Advertisement

Dunărea a avut probleme de efectiv înaintea acestui duel. S-a simţit clar absenţa unor fotbalişti de bază, dar s-a văzut şi faptul că echipa are nevoie urgent de întăriri în pauză de iarnă dacă vrea să promoveze. Tânărul Drăghiceanu, Messi Mezu sau Puşcaş au avut câteva ocazii monumentale cu Metaloglobus. Arbitrajul l-a enervat la culme pe Dan Alexa, însă, la finalul partidei, tehnicianul a dat dovadă de fair-play şi nu a comentat unele decizii eronate luate de aceştia pe parcursul meciului.

Finalul a fost unul fericit. Aproape 2.000 de suporteri au venit să-şi susţină echipa favorită şi Dunărea nu i-a dezamăgit. A reuşit să se impună graţie reuşitei lui Valentin Munteanu, dar şi inspiraţiei antrenorului Dan Alexa. Tehnicianul l-a trimis în teren pe Munteanu în minutul 62, în locului lui Valentin Alexandru, iar mijlocaşul a marcat unicul gol al jocului în minutul 84, după alte câteva ratări mari la poarta lui Geantă. Înainte, Dunărea a avut şi două goluri anulate la Puşcaş (39) şi Missi Mezu (65).

”Sunt totuşi curios cum de echipa Sibiului joacă mereu după noi?”

Pentru prima dată în istoria sa, Dunărea Călăraşi reuşeşte performanţa unică de a nu pierde pe teren propriu de aproape 1 an de zile şi, totodată, termină turul pe o poziţie promovabilă. Seria poate continua în acest an cel puţin cu un meci, weekendul următor, sâmbătă, de la ora 12:00, când la Călăraşi vine Academica Clinceni, echipă ce a învins Dunărea lui Adrian Iencsi cu 4-1 (0-1).

„Am obţinut o victorie importantă pentru noi, în ciuda absenţelor pe care le-am avut. Sunt foarte mulţumit de aceste rezultate la finalul turului. Ne vom lupta în continuare la promovare. Trebuie să fim în continuare foarte atenţi. Sunt totuşi curios cum de echipa Sibiului joacă mereu după noi?”, a spus la final Dan Alexa.

Advertisement

Au evoluat echipele:

Gab. Popa – Ţenea, Cr. Puşcaş, Gassama, Tomozei – C. Cristea, Sil. Pană – Danciu, Drăghiceanu (Dincă 90′), Missi Mezu (Andr. Puşcaşu 81′) – Val. Alexandru (cpt.)(Val. Munteanu 62′)

Rezerve neutilizate: R. Şerban – Sil. Matei, Bg. Vasile, Andre Mesquita

Antrenor: Dan Alexa

Rob. Geantă – Robu, Mitroi (cpt.), Andr. Sava, Ghenovici – Negotei, Asanache, Ant. Popa (Răileanu 75′), Vl. Vlad (I. Marian 86′) – Şt. Niculae, Bilciurescu

Advertisement

Rezerve neutilizate: Mih. Nedelcu – G. Coman, Fl. Iordache, Gherghe, Şt. Stângă

Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă

Stadion: Central ”Ion Comşa” (Călăraşi); Spectatori: 2.000; Arbitru: Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti); Asistenţi: George Marian Fridl (Comăneşti) şi Damian Antal (Bacău).

Rezultate / etapa a 19-a

Ştiinţa Miroslava – Ripensia Timişoara          3-0

Advertisement

CS Afumaţi – Academica Clinceni    1-0

Olimpia Satu Mare – Chindia Târgovişte       1-3

UTA Arad – FC Argeş           0-1

Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila       3-3

Foresta Suceava – Luceafărul Oradea           3-0

Advertisement

Dunărea Călăraşi – Metaloglobus Bucureşti  1-0

ASU Politehnica Timişoara – ASA Târgu Mureş      3-0

AFC Hermannstadt – Sportul Snagov           2-0

Duminică, 26 Noiembrie

CS Baloteşti – CS Mioveni    0-3

Advertisement

Etapa a 20-a, sâmbătă, 2 – 3 decembrie

Foresta Suceava -Ripensia Timisoara

Miroslava-ASA Târgu Mureș

Pandurii Tg. Jiu – FC Argeș

Politehnica Timișoara – Dacia Unirea Brăila

Advertisement

Satu Mare – Metaloglobus

Sportul Snagov – Luceafărul Oradea

CS Afumaţi – CS Mioveni

Dunărea Călărași – Academica Clinceni (în direct ora 12:00 / Digisport 1)

UTA Arad – Chindia Târgoviște

Advertisement

Balotești – AFC Hermannstadt

Clasament / Liga 2

  1. AFC Hermannstadt 44
  2. Dunărea Călăraşi 43
  3. Chindia Târgovişte 39
  4. CS Afumaţi             34
  5. ASU Politehnica Timişoara 33
  6. FC Academica Clinceni 32
  7. ASA Târgu Mureş 31
  8. FC Argeş             28
  9. CS Mioveni 27
  10. Sportul Snagov 26
  11. Ripensia Timişoara 21
  12. UTA Arad             21
  13. Olimpia Satu Mare 20
  14. Metaloglobus Bucureşti 19
  15. Dacia Unirea Brăila 18
  16. Pandurii Târgu Jiu 18
  17. Luceafărul Oradea 17
  18. CS Baloteşti             17
  19. Foresta Suceava 17
  20. Ştiinţa Miroslava 16

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Breaking News

Unirea / Incendiu la o locuință, în toiul nopții. Două echipaje de pompieri, poliția și ambulanța au intervenit de urgență

Published

on

Un incendiu a izbucnit în această seară la o locuință din comuna Unirea, județul Călărași. La fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri, un echipaj de poliție și o ambulanță.

Potrivit informațiilor transmise de martori, focul ar fi pornit fie de la o lumânare lăsată nesupravegheată, fie în urma unui scurtcircuit electric. Deocamdată, cauza exactă nu este cunoscută.

Proprietarul casei ar fi suferit arsuri ușoare la una dintre mâini și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la alte locuințe din zonă. Pagubele materiale urmează să fie evaluate, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea cauzei incendiului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Accident rutier grav între Modelu și Roseți: patru persoane rănite, două dintre ele încarcerate

Published

on

Un accident de circulație grav s-a produs în noaptea de miercuri, 17 decembrie, pe drumul dintre localitățile Modelu și Roseți. Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de gardul de la ieșirea din localitatea Roseți.

La volan se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, iar în mașină se mai aflau alți trei pasageri. Impactul a fost extrem de puternic, iar două dintre persoane au rămas încarcerate între fiarele autoturismului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu autospeciale dotate cu echipamente de descarcerare. Pompierii au lucrat mai multe minute pentru a extrage în siguranță victimele prinse în interiorul mașinii.

De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Călărași a mobilizat cel puțin trei autospeciale pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor. Toate cele patru persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale, trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași. Șoferul a rămas la fața locului să explice polițiștilor ce s-a întâmplat.

Advertisement

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă a fost afectat temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Bărbat de 58 de ani, găsit mort într-un canal de irigații la Dragoș Vodă. Pompierii călărășeni au intervenit

Published

on

O intervenție de urgență a avut loc joi, în jurul orei 13:30, în comuna Dragoș Vodă, unde echipajele ISU Călărași au fost solicitate pentru degajarea unei persoane găsite fără viață într-un canal de irigații.

Victima, un bărbat de 58 de ani din orașul Pogoanele, județul Buzău, a fost descoperită de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Pompierii călărășeni au intervenit pentru extragerea corpului și au predat cazul polițiștilor, care vor stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta continuă pentru a clarifica modul în care bărbatul a ajuns în canalul de irigații și cauza exactă a decesului.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading