Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -4°C | Anul XI Nr. 548

Știri

Florin Brișan și Vasile Iliuță vorbesc despre evoluția sportului din județul Călărași

Published

on

În ultima ședință a Consiliului Județean Călărași, președintele C.J., Vasile Iliuță, împreună cu Florin Brișan, președintele A.F.C Dunărea Călărași 2005 au discutat despre situația juniorilor de cluburile de fotbal pe care C.J. Călărași le finanțează, cât și despre evoluția echipei de fotbal din Liga 1 Dunărea Călărași.

Florin Brișan: Mulțumesc în nume personal, dar și în numele clubului pentru susținere, atât susținere financiară, mai ales în această perioadă pentru lucrările efectuate de C.J. pentru modernizarea stadionului municipal “Ion Comșa”, pentru acreditarea acestuia în Liga 1. În ultimul an de activitate am avut 5 grupe de copii și juniori. O parte din aceștia nu erau călărășeni, s-a decis renunțarea la acești juniori pentru că sincer, nu reprezentau acest oraș, acest județ. În momentul acesta sunt înființate 7  echipe de juniori cu un număr de 7 antrenori, 2 preparatori. În acest moment sunt 140 de copii finanțați din banii Consiliului Județean Călărași. Un singur jucător joacă la Dunărea Călărași, se află sub contract cu Steaua. Sperăm ca anul viitor să avem 2 jucători la echipa mare. 

Președintele C.J, Vasile Iliuță i-a adresat președintelui clubului de fotbal A.F.C. Dunărea Călărași mai multe întrebări despre cofinanțarea din drepturile televiziunilor, sponsori, situația biletelor puse spre vânzare și alte subiecte de interes.

Florin Brișan: Eram pregătit să răspuns doar pentru juniori, dar nu este nicio problemă. Finanțarea din partea C.J. a fost în valoare de 2.500.000 lei până la acest moment. Acum în prima perioadă a anului, adică în liga a 2-a, a fost de destul de mică, 20.000 lei numerar, restul în natură. Începând cu accederea în liga I, doar din drepturile TV s-au încasat 2.000.000 lei. Pentru primele 3 meciuri, din bilete și abonamente s-a obținut un venit de 300.000 lei, iar din sponsorizări ( în bani) 70.000 lei. Recent s-a semnat un contract de publicitate în valoare de 120.000 euro+Tva cu o casă de pariuri. Toate aceste venituri ale clubului sper să aducă până la sfârșitul anului 60 – 65% din bugetul total al clubului, să fie contribuție proprie, să nu mai apelăm la Consiliul Județean Călărași sau Primăria Municipiului Călărași.

Advertisement

Consilierii județeni l-au felicitat pe președintele A.F.C. Dunărea Călărași pentru reușite și pentru modul în care coordonează activitatea echipei de fotbal.

Vasile Iliuță a ținut să menționeze faptul că fără implicarea consilierilor județeni care au participat la multe ședințe extraordinare, toate aceste lucruri nu se puteau realiza.

Florin Brișan a punctat și faptul că își dorește să facă performanță pentru această echipă, să crească vizibilitatea județului și să aducă un plus de imagine pe harta țării.

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/683482725370377/

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Trafic în condiții de iarnă în județ, fără drumuri blocate

Published

on

La ora 07:30, pe fondul ninsorilor și al temperaturilor scăzute, autoritățile au anunțat că nu au existat drumuri blocate în județ, însă traficul se desfășoară în condiții de iarnă, cu carosabil umed și acoperit pe alocuri cu zăpadă.

Pentru menținerea circulației rutiere, se acționează permanent cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant, după cum urmează:

  • pe drumurile naționale (DN) intervin 22 de utilaje, fiind împrăștiate 52 de tone de material antiderapant;

  • pe drumurile județene (DJ) acționează 39 de utilaje, cu un total de 400 de tone de material antiderapant;

  • pe Autostrada A2 sunt mobilizate 30 de utilaje, fiind utilizate 530 de tone de material antiderapant.

În ceea ce privește utilitățile, nu au fost semnalate probleme în alimentarea cu energie electrică, iar furnizarea gazelor naturale s-a desfășurat în condiții normale.

La momentul publicării acestui articol, nu este închis niciun drum din județ, iar circulația rutieră se desfășoară pe toate tronsoanele, cu restricții impuse doar de condițiile meteorologice specifice sezonului rece.

Advertisement

Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Spectacolul de revistă „E vremea să ne întâlnim!” a fost amânat

Published

on

Spectacolul de revistă „E vremea să ne întâlnim!”, programat inițial pentru vineri, 6 februarie 2026, a fost amânat.

Evenimentul urma să aducă pe scenă artiști îndrăgiți precum Vasile Muraru și Valentina Fătu, Gabriel Dorobanțu, alături de Daniela Tănase și Baletul Teatrului de Revistă, într-un show de muzică, umor și coregrafie.

Potrivit organizatorilor, amânarea are loc din motive independente de voința acestora. Publicul este asigurat că va fi anunțată, în cel mai scurt timp, noua dată de desfășurare a spectacolului.

Biletele achiziționate online rămân valabile pentru data reprogramată sau pot fi returnate conform politicii platformei de vânzare.

Advertisement

Organizatorii mulțumesc spectatorilor pentru înțelegere și promit revenirea cu informații actualizate privind reprogramarea evenimentului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

COD GALBEN de ninsori și vânt puternic în județul Călărași. Avertizare valabilă până luni dimineață

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a transmis o informare de COD GALBEN, valabilă în intervalul 1 februarie 2026, ora 14:00 – 2 februarie 2026, ora 10:00, care vizează ninsori și intensificări ale vântului.

Potrivit avertizării, rafalele de vânt pot atinge viteze de 50–55 km/h, fenomen ce poate determina viscolirea temporară a zăpezii, reducerea vizibilității și îngreunarea circulației rutiere, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile atrag atenția că, în acest interval, pot apărea:

  • depuneri de zăpadă pe carosabil,
  • condiții de trafic dificil,
  • risc crescut de accidente rutiere,
  • posibile avarii la rețelele de electricitate din cauza vântului.

Reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași recomandă populației să evite deplasările neesențiale, să se informeze constant din surse oficiale și să adopte măsuri de prevenție, în special în cazul șoferilor care tranzitează județul.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading