Flăcări puternice pe strada Câmpului! Un bărbat a ajuns la spital din cauza arsurile grave

Un incendiu puternic a cuprins, sâmbătă dimineață, o locuință de pe strada Câmpului din municipiul Călărași. Un bărbat de 63 de ani s-a ales cu arsuri pe jumătate din suprafața corpului. Pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările, însă pagubele sunt considerabile, iar victima a fost transportată de urgență la un spital din Capitală. Autoritățile investighează cauza exactă a incendiului.

Potrivit informațiilor preliminare, apelul de urgență a fost primit la ora 9:05, iar echipajele de pompieri s-au deplasat rapid la fața locului cu mai multe autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosire, aceștia au constatat că incendiul se manifesta violent, cu flăcări puternice care cuprinseseră o bună parte din locuință.

Bărbatul de 63 de ani, proprietarul locuinței, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului în încercarea de a se salva și de a stinge focul.

Echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor la fața locului, stabilizându-l, iar ulterior a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Călărași. Având în vedere gravitatea arsurilor, medicii au decis transferul pacientului la o unitate medicală specializată din București pentru tratament de specialitate.

Pompierii au reușit să localizeze și să stingă incendiul după aproximativ o oră de intervenție continuă.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

ASF interzice asigurătorul Dalbogg pe piața din România

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis interzicerea definitivă a

PSD/Roxana Pațurcă – „Prefer un proiect gândit, în luna februarie, decât unul făcut în grabă, în decembrie”

Așa cum era preconizat, în ședința de Guvern de astăzi,