Connect with us

Știri

Festivalul „Flori de Mai” a luat sfârșit după patru zile de distracție și concurs. Din peste 50 de participanți, doi au plecat acasă cu trofeul cel mare

sursă imagini: Consiliul Județean Călărași/Facebook

După patru zile de petrecere în municipiul Călărași, ediția 34 a Festivalului-concurs „Flori de Mai” a ajuns la bun sfârșit. Pe scena călărășeană s-au aflat, de joi până duminică, unii dintre cei mai consacrați artiști români, dar și concurenți talentați care au vrăjit publicul și juriul cu talentele lor în materie de muzică ușoară pentru premiul cel mare. Anul acesta, ambele trofee „Floricele de Mai” (în valoare de 10.000 de lei) și „Flori de Mai” (25.000 de lei) au ajuns la două tinere din Iași. 

Festivalul „Flori de Mai” de anul acesta s-a întins pe patru zile, în perioada 22-26 mai 2024, și a adus pe scena de pe platoul din fața Consiliului Județean Călărași câțiva artiști cunoscuți în toată țara, cum ar fi Puya, Mario Fresh, 3 Sud Est, Andia sau Vama. 

Sute de călărășeni de toate vârstele s-au strâns la concertele gratuite. De mai bine de 30 de ani, festivalul „Flori de Mai” a ajuns deja în topul evenimentelor de profil din țară și este organizat de Centrul Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași și de Consiliul Județean. 

În același timp, 54 de concurenți din toate colțurile țării s-au adunat în municipiul Călărași pentru a câștiga trofeele celor două categorii: „Floricele de Mai”, care a cuprins trei grupe de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani și 13-15 ani, dar și „Flori de Mai”, adresat celor cu vârste între 16 și 25 de ani. 

Advertisement

Cine sunt artistele care au câștigat marile premii ale concursului

La categoria „Floricele de Mai”, cei 10.000 de lei au fost câștigați de Giulia Elena Haidău, o artistă din Iași de 13 ani care participă pentru prima dată la festivalul călărășean. În total, 37 de copii au participat la această categorie. În plus, premiul I a constat într-un premiu de 5.000 de lei, premiul II – 4.000 de lei, premiul III – 3.000 de lei, iar mențiunea, 2.000 de lei. Acestea au fost acordate pentru fiecare grupă de vârstă, potrivit regulamentului. 

Premiul cel mare în valoare de 25.000 de lei de la categoria „Flori de Mai” a fost câștigat tot de o tânără din Iași. Marele trofeu al festivalului a mers anul acesta la Eliza Rianna Rusu, o artistă de 18 ani care a câștigat inimile publicului și ale juriului cu piesele „Până când nu te iubeam”, de Anton Pann, și „Focul”, de celebra Laura Stoica. 

„Nu știu ce reacție să am, pentru că se simte foarte ciudat, dar sunt foarte mândră că am reușit și asta și să trec de hopul ăsta. Vreau să îmi iau un pian, vreau să merg în vacanță și să păstrez bani pentru viitorul meu artistic. Dar în principiu să păstrez bani. Publicul a fost foarte de gașcă. La prima piesă i-am făcut să bocească și la a doua «clap your hands» (n.r. „bateți din palme”). Dar au fost foarte mișto. Interacțiunea cu publicul mi se pare foarte importantă în momente de genul și chiar a fost ok”, a declarat Eliza Rianna Rusu. 

Primul loc la categoria „Flori de Mai”, câștigat de o călărășeancă

Deși cele mai mari premii ale concursului au mers la două tinere artiste din afara județului nostru, premiul I (în valoare de 15.000 de lei) de la categoria „Flori de Mai” a fost câștigat de o artistă din Călărași. Primul loc a fost ocupat de către talentata și carismatica Cătălina Tudorache. 

„Sincer, nu mai am cuvinte, pentru că nu mă așteptam să iau premiul întâi. Speram să iau un premiu și mă bucur foarte mult. Este pentru prima oară după atâția ani în care i-au premiul întâi și sper ca la anul să iau trofeul, să rămână la Călărași trofeul”, a spus Cătălina, câștigătoarea premiului întâi.

Advertisement

Câștigătorul premiului II de la secțiunea „Flori de Mai” (16-25 de ani) a primit suma de 10.000 de lei, în timp ce premiul III a constat în suma de 7.000 de lei. Mențiunea a fost în valoare de 5.000 de lei, iar la această categorie a mai fost acordat încă un premiu special, acordat de Consiliul Județean Călărași, în valoare de 5.000 de lei.

Impresiile foștilor participanți, ale juriului și ale organizatorilor

În 2023, trofeul cel mare al secțiunii „Flori de Mai” a fost câștigat de Dominique Simionescu din Sibiu, care a fost și anul acesta prezentă pentru a susține un recital. Aceasta a spus despre noua ediție a festivalului că i s-a părut „nivelul mult mai ridicat față de anul trecut, atunci când am câștigat eu”. 

Nicolae Caragia a fost membru al juriului și consideră că „acest festival este de mare clasă și este unul dintre cele mai bune festivaluri din țară”. Despre participanți a menționat că „mereu am spus ce națiune frumoasă și talentată”. 

Georgiana Teodorescu este managera Centrului Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași, instituție care a organizat „Flori de Mai”, a vorbit cu Călărași Press despre cele patru zile de festival.

„Suntem bucuroși, s-a încheiat frumos, a fost un festival de succes. Publicul a cântat alături de artiștii noștri, au știut toate piesele. Ne bucurăm că tinerii ies afară, chiar ne gândeam că edițiile trecute erau mai mulți adulți. Concurenții noștri au fost minunați, juriul a fost minunat, partenerii noștri ne-au susținut și ajutat. Mâine o să ne odihnim puțin, după care o luăm de la capăt”, a spus Georgiana Teodorescu. 

Advertisement

În zilele și lunile ce urmează, CJCC Călărași anunță alte două evenimente de anvergură de care călărășenii se pot bucura: „Danubius MotorFest”, care va avea loc pe stadionul Ion Comșa, dar și o nouă ediție a festivalului internațional „Hora Mare”.

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading

Știri

Avarie majoră pe conducta de gaze din comuna Modelu – evacuări și mobilizare de urgență

În dimineața zilei de 5 iulie 2025, o avariere a unei conducte de gaze naturale din comuna Modelu, în apropierea localității Tonea, a declanșat o intervenție de urgență din partea autorităților locale și județene. Strada afectată a fost complet blocată și izolată, iar mai multe persoane au fost evacuate din zonele cu risc, inclusiv dintr-o biserică situată în imediata apropiere.

Echipe formate din pompieri de la ISU Călărași, inclusiv o brigadă CBRN specializată și o autospecială de stingere, au intervenit rapid la fața locului. Au fost mobilizate de asemenea forțe de la SMURD, poliție, jandarmerie și reprezentanți ai operatorului de distribuție Distrigaz .

Pentru evitarea oricărui pericol major, autoritățile au dispus evacuarea locuitorilor din mai multe case și din biserica din zonă, situată în aria de risc.

Advertisement
Continue Reading