Un eveniment dedicat prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor va avea loc joi, 26 martie 2026, la Sala „Barbu Știrbei” din Călărași.
Sub titlul „Spune NU drogurilor: Educație, Dialog, Prevenție”, inițiativa este organizată de Federația Națională a Părinților – EDUPART, reprezentanța Călărași, împreună cu Consiliul Județean al Elevilor Călărași, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași și al Inspectoratului Școlar Județean Călărași.
Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași are rol de partener și asigură găzduirea evenimentului.
Acțiunea aduce în prim-plan una dintre cele mai sensibile probleme ale momentului – consumul de substanțe interzise și impactul acestuia asupra tinerilor și comunității.
Programul este structurat în două sesiuni:
- ora 14:00 – sesiune dedicată elevilor
- ora 17:00 – sesiune dedicată adulților (părinți, cadre didactice, comunitate)
Invitat special este prof. dr. col. (r) Cătălin Țone, expert național în prevenirea și combaterea consumului de droguri, care va aborda teme esențiale precum:
- mecanismele prin care apare prima tentație
- diferența dintre mit și realitate
- semnele de alarmă
- soluții concrete pentru copii și părinți
- metode de refuz fără presiune socială
Organizatorii anunță că evenimentul va crea un cadru deschis de dialog și informare, cu scopul de a oferi instrumente reale de prevenție.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.