Et. 9: R. Boboc: Dacă intrăm concentraţi şi facem lucrurile aşa cum trebuie, cred că putem să câştigăm

Prezent vineri la conferinţa de presă de dinaintea jocului cu Pandurii, Robert Boboc, jucătorul care a provocat potrivit Comisiei de Disciplină a FRF, depunctarea Dunării din cauza utilizării sale în partida cu U Cluj, aflat în stare de suspendare, a declarat că punctele puse la bătaie pot rămâne la Călăraşi dacă împreună cu colegii săi vor aborda cu maximă seriozitate confruntarea cu gorjenii, programată sâmbătă de la ora 11.00. “Legat de meciul de mâine, sper să avem o atitudine bună, să intrăm concentraţi încă din primul minut. Ne dorim să câştigăm fiecare meci în parte pentru că de asta ne antrenăm. Ne pregătim foarte bine şi încercăm să adunăm cât mai multe puncte.” a spus Boboc care a continuat “Nicio echipă din Liga a 2-a nu mi se pare facilă chiar dacă pe hârtie lucrurile stau, poate, altfel. Din punctul meu de vedere toate meciurile sunt grele, dar cum v-am spus, dacă intrăm concentraţi şi facem lucrurile aşa cum trebuie, cred că putem să câştigăm.”

Întrebat dacă decizia Comisiei de Disciplină în cazul “U Cluj” i-a afectat pe “galben – albaştri”, Boboc a menţionat “Încercăm să nu ne afecteze fiindcă suntem fotbalişti profesionişti. Noi trebuie să ne facem treaba, să jucăm şi să câştigăm. Iar de restul…. sunt alţi oameni în măsură să conteste sau să aibă grijă de aceste aspecte.”

Sosit în vară sub formă de împrumut de la Astra, Boboc (24 de ani) a evoluat până acum în 5 partide (4 integralist), bifând nu mai puţin de 479 de minute sub tricoul Dunării.

afcdunareacalarasi.ro

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Marius Dulce vine cu actualizări de pe șantierul străzilor din municipiul Călărași! Progrese importante pe străzile Macului și Independenței

Administrația locală a municipiului Călărași continuă asfaltările, astfel că rămân

Recomandare de carte – „Ispășire” de Ian McEwan

Publicat în 2001, „Ispășire” („Atonement”) de Ian McEwan este un