Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 547

Știri

Et. 3: Dunărea – Petrolul Ploieşti, duminică, 18 august, ora 15.30

Published

on

În runda a 3-a a noului sezon al ligii a 2-a Casa Pariurilor, arena Ion Comşa din Călăraşi va găzdui duminică, 18 august, de la ora 15.30 de minute, meciul dintre Dunărea şi Petrolul Ploieşti. Va fi prima „prezenţă” pe teren propriu a elevilor lui Cristian Pustai din această stagiune!

În primele două runde, Dunărea a suferit tot atâtea eşecuri; 0-3, la Arad cu UTA, respectiv 0-1, la Constanţa cu Farul.

De partea cealaltă, Petrolul, antrenat[ din acest seyon de Flavius Stoican, şi-a trecut până acum o victorie, în deplasare, cu Metaloglobus Bucureşti, scor 1-2, respectiv o înfrângere, acasă, 0-3 cu UTA Arad.

Faţă în faţă după 37 de ani!

Advertisement

Cele două viitoare rivale se vor afla din nou faţă în faţă după 37 de ani, 3 luni şi 16 zile.

Ultima confruntare a avut loc tot la Călăraşi, pe 2 mai 1982, partida contând pentru runda a 27-a a Diviziei B, Dunărea fiind învinsă cu 3-0. Meciul a fost arbitrat de Nicolae Rainea (Bârlad). În tur, pe 11 octombrie 1981, în cadrul etapei a 10-a, Petrolul avea să impună cu 5-1. La finele acelui sezon, 1981-1982, Petrolul Ploieşti promova în Divizia A, Dunărea ocupând locul 7 (34 de puncte).

Aveau să joace în partida de la Călăraşi pentru Dunărea: Niculescu – Voicu, Tănase, Mihăilă, Florea, Catană, Sandu, M. Banu (Pană II, 61’), C. Ştefan, Deacu (Dumitru, 69’), Costea. Echipa noastră era antrenată de Vasile Stancu. La Petrolul evoluau: Jipa – Cojocaru, Ioniţă, Butufei, Toma – Pancu, Stanciu, Cosarec – Grigore, Toporan, Cismaru, antrenor fiind Mircea Dridea.

În anii 70, Celuloza, echipa pe fundamentul căreia a apărut în august 197 Dunărea s-a duelat în câteva rânduri cu Petrolul Ploieşti, toate partidele disputându-se în cadrul Diviziei B.

În turul ediţiei 1974 – 1975, Celuloza a câştigat la Călăraşi cu 3-1, în meciul disputat pe 25 august 1974, fiind învinsă la Ploieşti, în retur, pe 30 martie 1975 cu 1-0

Advertisement

În ediţia următoare, 1975 – 1976, în tur, pe 28 septembrie 1975, Petrolul – Celuloza 2-0 şi în retur, pe 11 aprilie 1976, Celuloza – Petrolul 1-0, golul fiind marcat de Sandu, din penalty, în minutul 76.

În sezonul 1976-1977, în tur, pe 5 septembrie 1976, Petrolul – Celuloza 2-1 şi în retur, pe 27 martie 1977, Celuloza – Petrolul 0-0.

Dunărea vs. Petrolul

Ediţia 1981 – 1982

Et. 10 / 11.10.1981 Petrolul – Dunărea 5-1

Advertisement

Et. 27 / 02.05.1982 Dunărea – Celuloza 0-3

Dunărea a ocupat la finalul sezonului locul 7 cu 34 de puncte iar Petrolul a promovat în Divizia A, acumulând la capătul celor 34 de etape desfăşurate 52 de puncte.

Celuloza vs. Petrolul

Ediţia 1974 – 1975

Et. 3 / 25.08.1974 Celuloza – Petrolul 3-1

Advertisement

Et. 20 / 30.03.1975 Petrolul – Celuloza 1-0

Pentru Dunărea, echipă antrenată de Ion Merlan, aveau să evolueze: Postelnicu – Hulea, Onofrei, Pană, Parişcu – Sandu, Ciobanu, Enache, – Nica Pitiş, Ceacu.

La finele sezonului, Dunărea s-a clasat pe locul 8 cu 34 de puncte iar Petrolul pe 5, cu 36 de puncte. A promovat în Divizia A SC Bacău

Ediţia 1975 – 1976

Et. 6 / 28.09.1975 Petrolul – Celuloza 2-0

Advertisement

Dunărea (antrenor Ion Merlan): Postelnicu – Ciobanu, Pană, Onofrei, Roibu – Iană, Catană, Sandu – Enache, Neagu, Muşat.

Et. 23 / 11.04.1976 Celuloza – Petrolul 1-0

A înscris: Sandu (min. 76 din penalty)

Dunărea a încheiat sezonul pe locul 11 cu 33 de puncte iar Petrolul pe 3 cu 38 de puncte. A promovat în Divizia A FCM Galaţi

Ediţia 1976 – 1977

Advertisement

Et. 3 / 05.09.1976 Petrolul – Celuloza 2-1

Et. 20 / 27.03.1977 Celuloza – Petrolul 0-0

Dunărea s-a clasat la finalul sezonului pe locul 14 cu 31 de puncte. Petrolul a promovat în Divizia A, totalizând 56 de puncte.

Rezultate obţinute de Dunărea în acest sezon

Et. 1 UTA Arad – Dunărea 3-0

Advertisement

Au marcat: Cr. Bustea (30), Val. Buhăcianu (47, 70)

Dunărea: 1. St. Krell – 2. A. Sabangeanu (22. E. Oltay, 73’), 14. Ariel Lopez, 96. A. Mutu, 27. G. Mendy – 17. C. Gliga, 5. Matheus Dias (4. Cr. Raiciu, 54’), 10. G. Honciu (21. C. Măgureanu, 88’), 7. S. Marrone – 90. B. Rusu, 9. T. Bawab

Et. 2 Farul Constanţa – Dunărea 1-0

A marcat: B. Kanda (31 – penalty)

Dunărea: 1. St. Krell – 22. E. Oltay , 14. Ariel Lopez, 96. A. Mutu, 27. G. Mendy – 17. C. Gliga (9. Ekollo Malolo, 46’), 5. Matheus Dias, 10. G. Honciu (18. R. Boboc, 61’), S. Marrone – 90. B. Rusu (8. G. Preoteasa, 68’), 9. T. Bawab

Advertisement

Rezultate obţinute de Petrolul în acest sezon

Et. 1 Metaloglobus – Petrolul 1-2

Au marcat: Ov. Herea (41-penalty) / D. Meza (53), M. Bratu (90)

Petrolul: 22. R. Avram – 20. Şt. Bărboianu, 5. Walace, 33. Cr. Sîrghi, 18. Ţicu – 9. David Meza, 14. I. Cioinac (6. Mihăescu, 46’) – 22. Al. Munteanu (28. Arnăutu, 74’), 10. L. Marinescu, 8. C. Ştefănescu – 11. I. Stoica (19. M. Bratu, 73’).

Et. 2 Petrolul – UTA Arad 0-3

Advertisement

Au marcat: C. Rus (36 – penalty), Val. Buhăcianu (89), D. Lorenzi (90+3)

Petrolul: 22. R. Avram – 20. Şt. Bărboianu, 5. Walace, 33. Cr. Sîrghi, 18. Ţicu – 9. David Meza (19. M. Bratu), 14. I. Cioinac – 22. Al. Munteanu (28. Arnăutu, 55’), 10. L. Marinescu, 8. C. Ştefănescu (7. Al. Zaharia, 70’) – 11. I. Stoica.

Etapa a 3-a / Program jocuri

Sâmbătă, 17 august, ora 11.00

ASU Poli Timişoara – Daco Getica Bucureşti

Advertisement

CSM Reşiţa – Pandurii Tg. Jiu

Viitorul Pandurii Tg. Jiu – CS Mioveni

SCM Gloria Buzău – Sportul Snagov

Metaloglobus – Ripensia Timişoara

UTA Arad – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

Advertisement

Sâmbătă, 17 august, ora 15.30

FC Argeş – Universitatea Cluj

Duminică, 18 august, ora 13.00

Concordia Chiajna – Farul Constanţa

Duminică, 18 august, ora 15.30

Advertisement

Dunărea Călăraşi – Petrolul Ploieşti

Marţi, 20 august, ora 19.00

Turris Oltul Turnu Măgurele – FC Rapid

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Traian Băsescu obține victoria în instanță: Administrația Prezidențială obligată să plătească indemnizația restanțată de peste 750.000 lei

Published

on

Curtea de Apel București, prin Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat miercuri o decizie favorabilă fostului președinte Traian Băsescu în procesul intentat Administrației Prezidențiale. Instanța a admis în totalitate cererea reclamantului și a anulat atât Ordinul nr. 55 emis în 2022, cât și adresa SG 6462 din 26 mai 2022, prin care fusese oprită plata indemnizației lunare prevăzute de lege pentru foștii șefi de stat.

Magistrații au constatat că măsurile administrative contestate au fost nelegale, astfel că au obligat pârâta – Administrația Prezidențială – să achite suma totală de 754.234,84 lei. Această sumă reprezintă indemnizația lunară netă cuvenită lui Traian Băsescu pentru intervalul 23 martie 2022 – 31 iulie 2025, calculată conform dispozițiilor legale în vigoare.

Pe lângă prejudiciul principal, instanța a mai obligat Administrația Prezidențială să suporte și cheltuielile de judecată în cuantum de 17.648 lei.

Hotărârea a fost pronunțată pe fond și nu este definitivă. Pârâta are dreptul să formuleze recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Decizia reprezintă un precedent important în materia drepturilor foștilor președinți ai României și readuce în atenție aplicarea uniformă a Legii nr. 406/2001 privind indemnizațiile acordate acestora.

Advertisement



Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Yuhina brunneiceps – bijuteria ascunsă a munților Taiwan

Published

on

Pasăre mică, foarte activă, endemică exclusiv Taiwanului. Are un moț castaniu-închis, lung și ridicat, care o face imediat recognoscibilă. Obrajii sunt intens roșcați-ruginii, contrastând frumos cu gâtul și pieptul alb-gălbui. Spatele, aripile și coada sunt cenușiu-maronii, cu o nuanță caldă, discretă.

Trăiește doar în pădurile montane umede și dese, între 1000 și 2500 m altitudine, mai ales în zonele centrale și estice ale insulei. Se mișcă aproape întotdeauna în grupuri mici sau medii, foarte zgomotoase și agitate. Caută insecte, larve, muguri și nectar printre frunze și flori, deseori atârnând cu capul în jos sau sărind rapid din ramură în ramură.

Vocea este clară, ascuțită, insistentă – un țârâit repetat și un fel de „tsii-tsii-tsii” rapid care răsună des prin canion. Se aude de obicei înainte să o vezi. Cuibărește în tufe dese sau copaci joși, cuibul fiind un mic coșuleț compact din fibre vegetale și mușchi.

Una dintre cele mai simpatice și ușor de observat endemice montane din Taiwan, mai ales primăvara și vara târziu.

Advertisement



Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cine conduce de azi Poliția Călărași. Numirea oficială a lui Ionel Mătăsaru

Published

on

Schimbare la vârful Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Comisarul-șef Ionel Mătăsaru a fost numit oficial la conducerea IPJ Călărași, potrivit informațiilor confirmate de instituție.

Ionel Mătăsaru vine la Călărași din Poliția Capitalei, unde a ocupat funcția de șef al Secției 18 Poliție București. Înainte de această poziție, a fost adjunct al șefului Secției 7 Poliție – Sector 2, acumulând experiență de conducere într-una dintre cele mai aglomerate structuri din țară.

Parcursul său profesional include și o etapă în teritoriu. În 2022, comisarul-șef Mătăsaru a ocupat funcția de șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, post care a fost ulterior scos la concurs de IPJ Argeș, după plecarea sa din funcție, fapt consemnat în presa locală de la acea vreme.

Numirea sa la conducerea IPJ Călărași vine într-un moment în care inspectoratul se află într-o etapă de reorganizare managerială, iar așteptările sunt ridicate în ceea ce privește combaterea infracționalității și relația Poliției cu comunitatea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading