Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Emil-Florian Dumitru, a participat marți, 11 noiembrie, la o dezbatere privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) și implicațiile acesteia asupra agriculturii românești. Discuțiile au avut loc în cadrul Comisiei pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din Senatul României.
Potrivit lui Emil Dumitru, Uniunea Europeană pregătește o PAC mai flexibilă și mai simplificată, capabilă să răspundă mai rapid situațiilor de criză. Sprijinul pentru veniturile fermierilor rămâne o prioritate, iar fondurile vor putea fi mobilizate mai rapid, fără blocaje administrative. Accentul va fi pus pe reziliență, durabilitate socială și dezvoltarea zonelor rurale.
Dezbaterea a reunit experți și reprezentanți europeni, printre care Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, și Mihail Dumitru, director general adjunct al DG AGRI din cadrul Comisiei Europene. Au fost prezenți și lideri ai principalelor organizații de fermieri: LAPAR, APPR, ProAgro, Clubul Fermierilor Români și UNCSV.
„Agricultura europeană intră într-o etapă în care deciziile vor fi mai rapide, resursele mai bine integrate, iar fermierii mai bine protejați”, a subliniat secretarul de stat Emil-Florian Dumitru.
