Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 544

Administrație Locală

 Emanoil Valentin, noul manager al Spitalului Județean de Urgență “ Dr. Pompei Samarian” Călărași

Published

on

În data de 27 februarie 2018 a avut loc concursul pentru ocuparea funcției de manager în cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași.

În urma prezentării și examinării proiectului de management și a răspunsurilor date în fața comisiei de concurs, domnul Emanoil Valentin a obtinut nota 8,13, astfel fiind desemnat câștigător al concursului.

Emanoil Valentin urmează a fi numit în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență “ Dr. Pompei Samarian” Călărași, pe o perioadă aferentă mandatului de până la 3 ani.

Trebuie precizat, că din data de 1 iulie 2017,  Emanoil Valentin asigură interimatul funcției de manager, timp în care a cunoscut în detaliu prioritățile și problemele din cadrul Spitalului.

Advertisement

În urma mandatului interimar de 8 luni, acesta a reușit să stabilizeze situații diverse regăsite, să responsabilizeze personalul, să eficientizeze organizarea activităților și să atragă un număr important de medici specialiști, astfel că, în urma demersurilor, din luna noiembrie au ales să se alăture spitalului din Călărași: Dr. Kovacs Emeric, medic specialist ATI, Dr. Velescu Silvia și Dr. Feraru Aurelia, medici specialiști oncologie, Dr. Porumb Andrei, medic specialist nefrologie, Dr. Damian Cristina, medic specialist obstetrică-ginecologie, Dr. Martinovici Laura, medic specialist anatomie-patologică, Dr. Mihai Constantin, medic specialist neonatologie, Dr. Shamien Hussein Mohammed, medic specialist chirurgie plastică și reparatorie, Dr. Florescu Irina, medic specialist geriatrie-gerontologie, Dr. Tiganila Cristiana, medic specialist medicina muncii și Dr. Aldabsheh Mohammed Jamil Hamed, medic specialist ATI.

Totodată, acesta s-a implicat activ în finalizarea și modernizarea lucrărilor noului bloc operator și a implementării planului anual de achiziții de echipamente și aparatură medicală pentru anul 2017, echipamente de interes major pentru secțiile operatorii și secțiile medicale.

În această perioadă a fost asigurat deficitul major de resurse umane din cadrul serviciului TESA, fiind organizate concursuri pentru ocuparea posturilor vacante cu personal specilizat și experimentat.

În viitorul mandat, așteptările din partea comunității și a Consiliului Județean Călărași sunt pe măsura așteptărilor, prin urmare, noul manager Emanoil Valentin este pregătit să-și asume o serie de măsuri, activități și obiective prioritare, și vă enumerăm câteva dintre ele:

  • Asigurarea unui buget echilibrat
  • Implicarea în demersurile de dotare cu echipamente și aparatură medicală a noului Bloc Operator
  • Reducerea cheltuielilor cu energia termică prin reabilitarea tehnică a spitalului (anvelopare)
  • Atragerea de investiții prin accesarea de fonduri prin finanțare europeană
  • Diversificarea serviciilor medicale, oferind o adresabilitate extinsă

La această dată, se poartă discuții deschise pentru atragerea de medici noi pe secția Urologie și completarea personalului medical superior pe secțiile ATI.

Toate aceste realizări și proiecte sunt bifate pentru îmbunătățirea constantă a standardelor medicale în scopul oferirii de servicii medicale de înaltă calitate pacienților.

Advertisement

 

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Administrație Locală

Primăria Municipiului Oltenița anunță sprijin financiar pentru plata facturii de curent

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița informează cetățenii că persoanele vulnerabile pot beneficia de un ajutor financiar în valoare de 50 de lei pe lună, destinat acoperirii unei părți din factura de energie electrică. Măsura vine în sprijinul familiilor și persoanelor singure afectate de creșterea costurilor la utilități.

Potrivit informațiilor transmise de Primăria Municipiului Oltenița, de acest sprijin pot beneficia:

  • persoanele singure cu un venit net de cel mult 1.940 lei;

  • familiile care au un venit net de maximum 1.784 lei pe membru de familie.

Pentru întocmirea dosarului, solicitanții trebuie să pregătească mai multe documente, printre care:

  • actele de identitate ale tuturor membrilor familiei și certificatele de naștere pentru copiii sub 14 ani;

  • documente care să ateste veniturile (adeverință de salariu net, cupon de pensie sau șomaj din luna anterioară);

  • o factură recentă de curent, necesară pentru datele tehnice;

  • documente privind locuința: contract de proprietate, închiriere sau comodat.

Dosarul poate fi depus direct la sediul primăriei, unde personalul de specialitate oferă sprijin la completarea cererii și verificarea actelor, sau online, prin platforma oficială epids.mmunii.ro.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Ștefan Stan, numit director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Călărași

Published

on

Începând cu data de 1 ianuarie a.c., Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Călărași are un nou director. În urma ordinului emis de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ștefan Stan a fost numit în această funcție de conducere.

Noul director al CJAS Călărași este licențiat în științe juridice și deține, totodată, o diplomă de master în dreptul afacerilor. De-a lungul carierei sale, acesta a acumulat experiență atât în mediul privat, cât și în administrația publică.

Pe rând, acesta a fost consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și consilier superior în compartimentul de formare profesională al Direcției pentru Agricultură Județeană Călărași.

În ultima perioadă, înainte de numirea la conducerea CJAS Călărași, Ștefan Stan a făcut parte din Direcția Generală de Control și Antifraudă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, unde a contribuit la activități specifice de verificare și monitorizare a sistemului de asigurări de sănătate.

Advertisement

Numirea sa la conducerea CJAS Călărași vine într-un context în care eficientizarea activității instituției și asigurarea unui management transparent și performant reprezintă obiective importante pentru sistemul de sănătate la nivel județean.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Municipiului Călărași anunță startul plății taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026

Published

on

Primăria Municipiului Călărași informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, că plata impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026 poate fi efectuată începând cu data de 12 ianuarie 2026.

Obligațiile către bugetul local pot fi achitate prin mai multe metode, puse la dispoziție pentru a facilita accesul contribuabililor. Plata se poate realiza prin decontare bancară, în numerar sau cu cardul bancar la punctele de încasare din cadrul instituției, dar și online, prin aplicațiile AVANSIS Online, AVANSIS Mobile sau prin Sistemul Național de Plată Online-Ghișeul.ro. Autoritatea locală precizează că aceste aplicații oferă un nivel ridicat de siguranță privind confidențialitatea datelor personale.

Pentru cei care aleg să își achite integral obligațiile fiscale până la 31 martie 2026, Primăria acordă o bonificație de 10% pentru impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 241/2025.

Totodată, administrația locală reamintește că neplata la termen atrage majorări de întârziere de 1% pe lună sau fracțiune de lună, calculate începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la stingerea integrală a sumei datorate.

Advertisement

Un alt termen important vizează depunerea rapoartelor de evaluare a clădirilor deținute de persoane fizice și juridice. Acestea pot fi depuse până la 31 martie 2026, în vederea aplicării prevederilor Codului Fiscal.

În ceea ce privește relația directă cu publicul, Primăria Municipiului Călărași funcționează după următorul program:

  • Luni – Joi:

    • 08:30 – 14:00 – constatare, impunere, urmărire și executare silită;

    • 08:00 – 16:00 – încasarea creanțelor bugetare;

  • Vineri:

    • 08:30 – 13:00 – constatare, impunere, urmărire și executare silită;

    • 08:00 – 13:30 – încasarea creanțelor bugetare.

Reprezentanții administrației locale încurajează utilizarea metodelor online de plată, ca alternativă rapidă și eficientă, menită să reducă timpul de așteptare și aglomerația la ghișee.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading