Muzeul Municipal Călărași a primit astăzi vizita elevilor din clasa a VII-a A de la Școala Gimnazială „Carol I”, însoțiți de profesorul de istorie Bogdan Bogatu. Copiii au participat la o lecție interactivă de istorie prin intermediul expoziției „Stimate tovarășe… Tu ce i-ai fi spus lui Ceaușescu?”, un proiect documentar fotografic semnat de jurnalista Georgiana Costea și fotograful Mircea Ungureanu.
Expoziția aduce în prim-plan poveștile celor care au trăit în perioada comunistă, punând accent pe legătura dintre trecut și prezent. Elevii au aflat cum era viața în acele vremuri, ce restricții existau și cât de greu le era oamenilor să se exprime liber.
La finalul vizitei, fiecare elev a scris o scrisoare adresată „tovarășului Ceaușescu”, exprimându-și propriile gânduri și impresii despre regimul comunist. Activitatea a avut scopul de a stimula reflecția asupra libertății, a curajului și a importanței de a-ți exprima liber opinia.
