Connect with us

Știri

Economie în școlile și grădinițele din Călărași. Câte grade vor fi în sălile de clasă

Pentru a putea plăti facturile, Primăria Călărași reduce temperatura în școli și grădinițe. Câte grade vor fi în sălile de clasă.

După ce au primit facturi enorme la energie electrică li gaze naturale, autoritățile locale din Călărași au intrat în panică și au căutat soluții pentru a le putea gestiona. Astfel, municipalitatea a anunțat că va lua mai multe măsuri prin care va încerca scăderea consumului în cele 21 de unități de învățământ care funcționează în Călărași.

Autoritățile au anunțat măsuri, în contextul creșterii cheltuielilor la curent și gaze ale municipalității înaintea sezonului rece.

Astfel, iluminatul public al clădirilor va fi interzis seara, iar în școli și grădinițe vor fi schimbate centralele vechi cu un consum ridicat, se vor monta termometre ambientale.

Advertisement

Mai mult, seara, după terminarea cursurilor, temperatura se va reduce la 15 grade Celsius. Dimineața, la ora 05.00, temperatura va fi ridicată la 19 grade Celsius, relatează Adevărul.

Cheltuileile la curent și gaze ale municipalității au fost în creștere, arată cifrele oficiale ale municipalității. Factura totală pe gaze şi energie electrică, la sfârşitul lunii ianuarie 2021, la nivelul celor 21 de unităţi de învăţământ din municipiul Călărași a fost de 866.268,03 lei, sumă suportată din bugetul local, potrivit Adevărul.

Marius Dulce spune că în ianuarie 2021, cheltuielile totale privind consumul de gaze s-au cifrat la 718.105,47 lei cu 345% mai mari faţă de decembrie 2020, când au fost de 208.387,11 lei. Comparativ cu decembrie 2021, aceste cheltuieli au fost cu 253% mai mari (283.432,73 lei).

În ceea ce priveşte energia electrică, în ianuarie 2022, cheltuielile totale au fost de 148.162,56 lei, respectiv cu 334% mai mari faţă de decembrie 2020 (283.432,73 lei) și cu 402% mai mari faţă de decembrie 2021 (36.781,01 lei).

Liceul Agricol „Sandu Aldea” din Călăraşi are cea mai mare factură pe luna ianuarie. Este vorba despre suma de 156.836,24 de lei, în timp ce Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” a primit o factură de 97.146,12 lei.

Advertisement

Știri

Discuții despre reorganizarea circulației în zona Liceului Agricol: consilierii semnalează probleme de proiectare

În ședința Consiliului Local Călărași din 26 iunie 2026, consilierul local AUR, Iulian Neagu, a adus în discuție dificultățile de circulație generate de proiectarea rutieră în zona liceului agricol. Acesta a descris o situație concretă: un șofer care încearcă să iasă din parcarea liceului și să vireze stânga către strada Garajului nu ar avea această opțiune directă, din cauza configurației benzii unice și a semnalizării din intersecție.

Reacția administrației locale

Primarul Marius Dulce a explicat că soluția este ca șoferii să folosească banda dedicată transportului public, deoarece „nu li se spune nimic” celor care fac acest lucru în prezent. Totuși, a admis că nu este o soluție ideală, ci una de compromis în contextul actual al proiectului.

În continuare, edilul a precizat că actuala proiectare a fost realizată în colaborare cu Poliția Rutieră și Comisia de Siguranță a Circulației, respectând toate standardele în vigoare. A admis că, în anumite puncte, traseele sunt mai complicate, dar acestea sunt rezultatul unor cerințe tehnice impuse în cadrul proiectului.

Poziția consilierului

Consilierul Neagu a exprimat nemulțumirea față de modul în care a fost gândită circulația, sugerând că soluțiile actuale creează dificultăți pentru șoferi și că proiectul putea fi adaptat mai bine la realitățile din teren: „Este o problemă clară,” a spus el, adăugând că reorganizarea traficului a generat confuzie.

Advertisement

Discuția a reflectat tensiunea dintre cerințele tehnice ale proiectelor finanțate european și așteptările utilizatorilor finali — în acest caz, conducătorii auto. Nu s-au formulat concluzii oficiale privind o eventuală modificare a traseului sau revizuirea intersecției, dar subiectul rămâne deschis în contextul mai larg al reorganizării traficului în municipiul Călărași.

Continue Reading

Știri

„Plătim apă ca la Paris, dar bem din țevi de pe vremea lui Ceaușescu!” – Proiectul EcoAqua a încins spiritele în Consiliul Local

320 de milioane de euro și o întrebare simplă: cine plătește nota?

Într-o ședință care a explodat în tensiune, consilierul USR Costin Mirescu a lansat acuzații grele privind proiectul gigant cu EcoAqua: „Ne obligă să plătim tarife din ce în ce mai mari pentru apă! E cea mai scumpă utilitate din Călărași!”

Proiectul despre care vorbim valorează peste 320 de milioane de euro și are ca scop modernizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiu. Dar întrebarea care a aprins scânteia este simplă: Merită să scumpești apa pentru un oraș care abia își permite să plătească facturile de acum?

Primarul Dulce: „E o șansă unică. Nu mai vedem banii ăștia în 150 de ani!”

Edilul a încercat să calmeze spiritele, dar a turnat și el gaz pe foc cu cifre dure: „Bugetul de investiții al primăriei e cam 2 milioane pe an. Cu banii ăștia, ce faceți în 150 de ani? Niciodată nu mai vedem 320 de milioane!”

În opinia primarului, dacă municipiul Călărași nu profită de această finanțare masivă, orașul va rămâne cu țevi ruginite și cartiere fără apă și canalizare.

Advertisement

Mirescu nu se lasă: „Apa e mai scumpă decât curentul!”

Consilierul USR a fost necruțător: „La mine în casă, apa e mai scumpă decât electricitatea. Plătim cât pentru un abonament premium și bem apă care vine prin rețele din anii ’80!”

Mai mult, a citat chiar declarații ale conducerii EcoAqua, care ar fi recunoscut că există obligații contractuale de majorare a tarifelor, impuse prin finanțarea europeană.

Primarul: „Nu sunt avocatul lor, dar avem rețele de schimbat!”

Primarul a admis că nu cunoaște toate detaliile contractuale, dar a apărat investiția: „Avem 40-50 de kilometri de rețele vechi. Sunt cartiere întregi care n-au apă cum trebuie. Dacă nu facem acum, când o facem?”

În același timp, a spus clar că nu este de acord cu scumpirea apei, dar a recunoscut că unele lucruri sunt impuse „de sus”.

Scena s-a transformat într-un ping-pong verbal între nevoia de modernizare și efectele concrete asupra portofelului cetățeanului. Într-un oraș în care oamenii se plâng deja de facturi uriașe, vestea că ar putea plăti mai mult pentru apă a devenit picătura care umple paharul.

Advertisement

Continue Reading

Știri

A început BiblioVacanța la Biblioteca Județeană Călărași! Copiii descoperă magia verii prin joc și lectură

📚 Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași a dat startul oficial programului estival destinat celor mici – BiblioVacanța, o inițiativă care îmbină lectura cu distracția, socializarea și creativitatea.

În această săptămână, porțile bibliotecii s-au deschis pentru elevii din ciclul primar și micii adolescenți care vor să își petreacă vacanța într-un mod plăcut și educativ. Prin jocuri interactive, activități de lectură și ateliere de socializare, copiii au ocazia să își facă noi prieteni, să descopere povești fascinante și să-și dezvolte imaginația.

📖 „Ne cunoaștem și ne împrietenim prin joc și lectură” – acesta este mesajul central al săptămânii inaugurale, care promite zâmbete, curiozitate și învățare prin metode nonformale.

Programul BiblioVacanța se va desfășura pe toată perioada verii, oferind săptămânal activități dedicate diferitelor grupe de vârstă. Biblioteca își propune astfel să fie nu doar un spațiu al cărților, ci și un punct de întâlnire pentru tineri, unde învățarea devine o aventură.

Advertisement

📌 Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face direct la sediul bibliotecii.

Continue Reading