Ecoaqua Călărași anunță că miercuri, 24 septembrie 2025, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe tronsonul cuprins între străzile Panduri și Mihai Viteazu, ca urmare a unei avarii apărute pe rețeaua de apă de pe strada Sulfinei.
Compania precizează că echipele de intervenție sunt deja la fața locului și depun toate eforturile pentru remedierea avariei în cel mai scurt timp posibil. Timpul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de aproximativ trei ore.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate și vă mulțumim pentru înțelegere!”, transmit reprezentanții Ecoaqua Călărași.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.