Ecoaqua Călărași a semnat cel mai mare proiect pentru modernizarea infrastructurii rețelei de apă din Călărași, Oltenița și Urziceni

În urma cu doar câteva minute, operatorul Ecoaqua Călărași a semnat cel mai important contactat pentru modernizarea infrastructurii rețelei de apă din Călărași, o investiție cu o valoare de peste 300 de milioane de euro.


“Am semnat, în urmă cu câteva minute, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în prezența domnului ministru Marcel Ioan Boloș, proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa.

Peste 300 milioane de euro s-au atras către cele două județe, bani care vor fi investiți pentru tratarea și distribuția apei și colectarea și epurarea apelor uzate care se vor implementa pentru județele Călărași și Ialomița în zonele urbane și rurale și care vor avea drept rezultat conectarea la aceste sisteme a tuturor cetățenilor din aceste zone.

Proiectul POIM înseamnă pasul important către o dezvoltare durabilă a județului nostru. Este cea mai importantă zi a administrației de la Călărași.

Felicitări echipei EcoAqua, cea care a gestionat întreaga procedură, dar și beneficiarilor, municipiile: Călărași, Urziceni și Oltenița.” – scrie Vasile Iliuță pe pagina de Facebook. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Cum se circulă la această oră pe șoselele din Călărași

Foto: info trafic calarasi Iarna aproape că și-a intrat în

Centrul medical din România se mută la Călărași. MedFast începe pe 19 iunie

Începând cu data de 19 iunie 2023, va avea loc