Dunărea Călărași, victorie clară în al doilea amical al verii. 3-0 cu Axiopolis Cernavodă

Dunărea Călărași continuă pregătirea pentru noul sezon cu o victorie convingătoare. Formația călărășeană s-a impus cu scorul de 3-0 în partida amicală disputată pe Stadionul „Ion Comșa”, în compania echipei Axiopolis Cernavodă.

Jucătorii Dunării au controlat partida încă din prima repriză, iar scorul a fost deschis în minutul 22 de Vișan. Echipa gazdă și-a păstrat intensitatea și după pauză, reușind să mai înscrie de două ori în ultimele 15 minute ale întâlnirii.

Țone a majorat avantajul în minutul 75, iar Pleșa Denis a stabilit rezultatul final, 3-0, prin golul marcat în minutul 80.

Partida a reprezentat un test important pentru staff-ul tehnic, care a avut posibilitatea să utilizeze întreg lotul și să urmărească mai mulți jucători aflați în probe. Oficialii clubului au remarcat progresul înregistrat în relațiile de joc, dar și atitudinea echipei pe parcursul celor două reprize.

Dunărea Călărași a început partida în formula: Mușat – Aioanei, Cornei, Vișan, Țurcan – Toader, Pleșa Denis, Vîlea – Micu, Lazăr, Băceanu.

Pe parcurs au mai evoluat Grigore, Oprea, Căinaru, Ciuciulete, Burlacu, Pleșa C., Zamfiroiu, Dinu, Gliga, Bârsan și Țone, o parte dintre aceștia aflându-se în perioada de evaluare.

Formația călărășeană își va continua seria meciurilor de pregătire sâmbătă, 25 iulie, când va disputa, tot pe teren propriu, un nou amical împotriva echipei CS Afumați.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss