Dunărea Călărași câștigă meciul cu Pandurii, scor final 4-0

Dunărea a obţinut sâmbătă o victorie reconfortantă în faţa gorjenilor de la Pandurii Tg. Jiu, scor 4-0, rezultatul dar şi evoluţia jucătorilor fiind evidenţiate de preşedintele Eugen Pîrvulescu. „În primul rând mă bucur foarte mult pentru că am obţinut cele 3 puncte. Sincer, îmi era puţin teamă pentru că aţi văzut, Pandurii Tg. Jiu câştigase la Metaloglobus, noi veneam după anunţul făcut de FRF privind depunctarea şi sincer mi-a fost puţin teamă de acest joc. Dar mă bucur că jucătorii au intrat montaţi, au avut atitudine, dăruire, au respectat indicaţiile tehnicianului şi zic că a ieşit un joc frumos cu 4 goluri, plus alte câteva ocazii clare de a marca. Mă bucură atitudinea jucătorilor şi pe aceasta cale le mulţumesc.” a declarat Pîrvulescu care speră ca Dunărea să obţină cele 3 puncte şi din confruntarea din deplasare cu Daco Getica, programată sâmbăta viitoare. “Venim după al 6-lea rezultat pozitiv şi avem nevoie de  puncte. Sunt foarte importante şi cele 3 puncte din jocul cu Daco Getica. Sperăm să ne întoarcem cu toate cele 3 puncte de la Bucureşti.” a conchis preşedintele executiv al “galben – albaştrilor”.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

SPTAFL: Bazinul de înot din Călărași. Tarife și servicii

Serviciul Public Centrale Termice și Administrare Fond Locativ din municipiul

„Ce vrei sa zici cu asta?!”

Ţinând cont de faptul ca psihologia este un domeniu de