Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 548

Administrație Locală

Dulce: REBU profită de legislația în vigoare

Published

on

Primarul Municipiului Călărași, Marius Dulce, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul PSD Călărași, despre operatorul de salubritate responsabil pe raza municipiului Călărași, care, potrivit declarației sale, compania nu face nimic altceva decât să profite de legislația în vigoare, care ne obligă pe noi, cetățenii, să plătim, ne obligă pe noi, primăria, să devenim cei care colectăm banii necesari de la populația pentru că legislația le permite.

„Compania nu face nimic altceva decât să profite de legislația în vigoare, care ne obligă pe noi, cetățenii, să plătim, ne obligă pe noi, primăria, să devenim cei care colectăm banii necesari de la populația pentru că legislația le permite.” – explică primarul Marius Dulce

https://youtu.be/s6o4exoW1Mc

„Am avut o discuție cu domnul director Stănescu de la Adi EcoManagement Salubris prin care le-am spus să începem campanii de conștientizare și au început, din ce am înțeles, să dea saci galbeni și la apartamente, să încercăm să le colectăm separat. Dar dacă nu ne respectăm noi ca cetățeni și acolo unde vedem că este deșeu separat, selectat, să nu mai aruncăm deșeu menajer, nu am făcut nimic.” –  a declarat primarul Marius Dulce, în conferință de presă a PSD Călărași 

Advertisement

„Ba mai mult, trebuie să intrăm într-o zonă în care să selectăm separat biodegradabilul, și în felul acesta să încercăm să îndeplinim acești parametrii care sunt impuși, ca să nu mai plătim taxe în plus. Noi am început niște campanii în 3-4 zone cu operatorul, în care să colectăm biodegradabilul ca în felul acesta să creștem cantitatea de gunoi selectat. Am început la case, în Mircea Vodă de exemplu ca zonă, la Piața Mare, pentru că acolo se aruncă mult biodegradabil. Avem în vedere să extindem mai departe, pentru că dacă începem la case, la blocuri o să fie foarte dificil să colectăm acest biodegradabil, pentru că va fi amestecat, dar am zis să începem cu casele – să cumpărăm acele tomberoane maro în care să punem biodegradabil, ca mai departe să îi impunem operatorului să nu mai ridice tomberonul maro dacă în acesta nu se află biodegradabil curat. Atunci începem să educăm și populația, pentru că este în beneficiul tuturor.

Dacă mă întrebați pe mine, acest proiect pe care nu l-am semnat nici eu, nici domnul vicepreședinte, ci a fost moștenit, a fost gândit prost de la început. Pentru că acest proiect a fost gândit numai prin colectarea la platforme și de aici s-a plecat cu stângul, pentru că specificul Călărașiului nu ne permitea să facem platforme în toate zonele. Vă dau ca exemplu cartierele vechi, în care legislația nu-ți permite să pui platforme și nu putea cineva să se ducă la 500-700 de metri să ducă gunoiul pentru a-l depune la platformă. S-a făcut un compromis pe cheltuiala operatorului ca în zonele de case, la momentul respectiv, să se ia din poartă în poartă. Zona de blocuri a rămas la puncte fixe, iar zona de casă să fie din poartă în poartă.

Trebuie să conștientizăm cu toții că dacă avem colectare separată, dacă punem biodegradabil separat, deșeuri de sticlă, hârtie, plastic separat și nu le infestăm, putem scădea gradul și atunci putem să menținem prețul sau chiar să-l scădem. Am avut o discuție cu operatorul și cu Adi EcoManagement Salubris în care să facem campanii de conștientizare pentru a-i identifica pe cei care chiar selectează de la case. Gândim aceste principii de funcționare ca să putem motiva oamenii.” – a mai explicat primarul Marius Dulce 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Administrație Locală

Primăria comunei Șpanțov continuă investițiile în educație și infrastructură școlară

Published

on

Autoritățile din comuna Spanțov își intensifică proiectele destinate îmbunătățirii infrastructurii educaționale și sociale, susținând dezvoltarea comunității prin investiții concrete în facilități moderne pentru tineri și elevi.

Noi facilități pentru educație și sport

Primăria a anunțat că lucrează la mai multe proiecte finanțate atât din fonduri europene, cât și din programe guvernamentale. Printre acestea se numără construcția unei săli de sport școlare cu o valoare estimată la peste 6,5 milioane de lei (fără TVA), un obiectiv care va oferi elevilor din localitate acces la facilități moderne pentru activități sportive și educaționale. Lucrările vor demara după finalizarea proiectării și obținerea autorizațiilor necesare.

Pe lângă sala de sport, administrația locală a inclus în planul de investiții și un centru multifuncțional destinat copiilor defavorizați, proiect în valoare de peste 4,2 milioane de lei, precum și amenajarea unui teren de sport pe strada Răzoare.

Dotări moderne în școli

În paralel cu lucrările de infrastructură, Primăria Spanțov a finalizat și un amplu proiect de modernizare a dotărilor școlare. Unitatea de învățământ din comună a fost echipată cu mobilier nou și tehnologie digitală, menită să sprijine procesul educațional și adaptarea elevilor la cerințele actuale ale învățării moderne.

Advertisement

O viziune pe termen lung

Reprezentanții administrației locale subliniază că aceste investiții vin ca răspuns la nevoile comunității și reflectă angajamentul primăriei de a transforma infrastructura educațională într-una competitivă și atractivă. Proiectele vor contribui atât la creșterea calității procesului educațional, cât și la promovarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor din Spanțov.

Investițiile în școli și în facilitățile conexe sunt privite ca un element esențial pentru dezvoltarea durabilă a comunei, atragerea de noi familii și consolidarea rolului educației în formarea noilor generații.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Alimentarea cu energie electrică în municipiul Oltenița, întreruptă de operator

Published

on

În perioada 3–4 februarie a.c., în municipiul Oltenița sunt anunțate întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei realizate de Rețele Electrice România .

Astfel, marți, 3 februarie a.c., în intervalul orar 09:00-17:00, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în zona Pieței Centrale, urmând ca miercuri, 4 februarie a.c., în același interval orar, activitatea de întrerupere să se repete.

Pentru detalii actualizate privind zonele și intervalele orare, lista completă este disponibilă pe site-ul operatorului de distribuție.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Trafic în condiții de iarnă în județ, fără drumuri blocate

Published

on

La ora 07:30, pe fondul ninsorilor și al temperaturilor scăzute, autoritățile au anunțat că nu au existat drumuri blocate în județ, însă traficul se desfășoară în condiții de iarnă, cu carosabil umed și acoperit pe alocuri cu zăpadă.

Pentru menținerea circulației rutiere, se acționează permanent cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant, după cum urmează:

  • pe drumurile naționale (DN) intervin 22 de utilaje, fiind împrăștiate 52 de tone de material antiderapant;

  • pe drumurile județene (DJ) acționează 39 de utilaje, cu un total de 400 de tone de material antiderapant;

  • pe Autostrada A2 sunt mobilizate 30 de utilaje, fiind utilizate 530 de tone de material antiderapant.

În ceea ce privește utilitățile, nu au fost semnalate probleme în alimentarea cu energie electrică, iar furnizarea gazelor naturale s-a desfășurat în condiții normale.

La momentul publicării acestui articol, nu este închis niciun drum din județ, iar circulația rutieră se desfășoară pe toate tronsoanele, cu restricții impuse doar de condițiile meteorologice specifice sezonului rece.

Advertisement

Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading