Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 548

Administrație Locală

Dragos Coman vorbește despre activitatea Poliției Locale Călărași

Published

on

Comunicat de Presă

Ţinând cont de faptul că în această perioadă activitatea instituţiilor ce au ca scop menţinerea ordinii şi liniştii publice, sunt in atenţia organismelor de presă locale şi a opiniei publice, dorim să facem câteva precizări ce au ca scop o corectă informare.

Plecând de la textul legii, principalele  instituţiile ce au atribuţii pe menţinerea ordinii si liniştii publice sunt Poliţia Locală prin L 155/2010, Art.6, Poliţia Română prin L 218/2002, Art.26, Jandarmeria Română prin L 550/2004 Cap.3, Art. 19.

Conform acestor prevederi legale vrem să risipim speculaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora, alte instituţii în afară de Poliţia Locală nu au atribuţii pe menţinerea ordinii si liniştii publice. Mai mult decât atât atragem atenţia asupra faptului că la nivelul Unităţii Administrativ Teritoriale există Planul de Ordine şi Siguranţă Publică pe anul 2017 care are ca scop acţiunea in sistem integrat a celor trei instituţii ce au obligaţii conform legii pe menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Legat de nivelele de poluare, inclusiv fonică, reamintim faptul, invederat de Legea 155/2010, că Poliţia Locală are atribuţia de a înştiinţa organele însărcinate de lege, fapt ce s-a şi produs prin înscrisuri oficiale.

Advertisement

Revenind la activitatea specifică Poliţiei Locale, vă vom prezenta câteva date statistice ce au ca scop scoaterea in atenţia opiniei publice a activităţii instituţiei, pentru o mai bună transparenţă şi informare.

În anul 2017 până la data de 01.08.2017, s-au aplicat un număr de 100 sancțiuni contravenționale numai pentru tulburarea ordinii și liniștii publice la Lg.61/1991, în diverse locații publice sau private, inclusiv la organizarea de petreceri private care au tulburat liniștea cetățenilor , aici facem referire și la nunți ale cetățenilor de etnie rromă (  fiind aplicate 35 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.100 lei ,care au fost coroborate cu sancțiuni privind ocuparea domeniului public fără a deține acord de ocupare temporară emis de Primăria Călărași sau sancțiuni contravenționale pentru efectuarea de acte de comerț ) , față de 85 sancțiuni contravenționale aplicate până la 01.08.2016 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice ( din care 20 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.250 lei ,aplicate la nunțile cetățenilor de etnie rromă ) și 40 sancțiuni contravenționale aplicate până la 01.08.2015 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (din care 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 4000 lei aplicate la petrecerile private ale cetățenilor de etnie rromă) .

Făcând referire la situaţia generală a contravenţiilor aplicate in decursul celor 3 ani menţionaţi mai sus vă prezentăm următoarele date statistice:

Amenzi aplicate : 

– la 01.08.2017 – 1400 amenzi în valoare de 165.000 lei

Advertisement

– la 01.08.2016 – 1215 amenzi în valoare de 111.530 lei

– la 01.08.2015 – 906 amenzi în valoare de 74.277 lei

Ţinând cont de rapoartele publicate de alte instituţii ce au atribuţii pe zona de ordine şi siguranţă publică prin care se arată că infracţionalitatea la nivelul municipiului Călăraşi a scăzut cu un procent de 30%, iar activitatea Poliţiei Locale a crescut in intensitate cu un procent aproximativ de 70% faţă de anul 2015 ne îndreaptă către concluzia că, deşi mai sunt multe lucruri de perfectat, Poliţia Locală s-a implicat cu o mai mare determinare în a asigura călărăşenilor un climat de ordine si linişte publică în limita competenţelor legale, date de legile in vigoare.

Cu consideraţie,

Viceprimar al Municipiului Călăraşi

Advertisement

Coman Dragoş Florin

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Primăria Municipiului Oltenița a transmis un mesaj de unitate și solidaritate, cu prilejul Zilei Prieteniei

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița a transmis, cu ocazia Zilei Prieteniei, un mesaj adresat cetățenilor municipiului, axat pe unitate, respect reciproc și solidaritate în comunitate.

În mesajul public, administrația locală subliniază importanța colaborării și a dialogului ca piloni esențiali pentru construirea unei comunități puternice, în care oamenii se sprijină reciproc și privesc cu încredere spre viitor. Reprezentanții primăriei arată că doar prin implicare comună poate fi consolidat un oraș funcțional și orientat spre dezvoltare durabilă.

Totodată, Primăria Oltenița își reafirmă rolul de partener deschis al comunității locale, precizând că sprijinul, implicarea și munca zilnică în folosul cetățenilor rămân priorități constante. Administrația locală menționează că încrederea acordată de locuitori reprezintă o motivație pentru continuarea proiectelor menite să contribuie la dezvoltarea municipiului și la îmbunătățirea calității vieții.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Călărași încurajează utilizarea aplicației Ro CEI Reader pentru accesarea în siguranță a datelor din cartea electronică de identitate

Published

on

Primăria Călărași, prin intermediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor (SPCLEP) Călărași, sprijină procesul de digitalizare și recomandă cetățenilor utilizarea aplicației Ro CEI Reader, un instrument modern și sigur pentru accesarea datelor de pe cartea electronică de identitate.

Aplicația Ro CEI Reader este una oficială, gratuită și certificată de Ministerul Afacerilor Interne, fiind disponibilă atât pe platformele Android, cât și iOS. Aceasta permite citirea informațiilor înscrise pe cartea electronică de identitate prin tehnologia NFC (Near Field Communication) și generarea, cu acordul titularului, a unui document electronic în format PDF care poate conține date relevante, inclusiv adresa de domiciliu. Reprezentanții SPCLEP subliniază că aplicația nu stochează automat date sensibile, precum codul PIN sau informațiile din cip.

Pentru utilizarea corectă a aplicației, cetățenii trebuie să se asigure că au instalată cea mai recentă versiune din App Store sau Google Play, că funcția NFC este activată pe telefon și că identifică poziția corectă a senzorului NFC. De asemenea, este necesară introducerea CAN-ului, codul format din șase cifre tipărit pe cartea electronică de identitate, precum și a codului PIN ales la momentul eliberării documentului.

SPCLEP Călărași atrage atenția că, în anumite situații, pot apărea erori tehnice în procesul de citire sau autentificare. Printre cele mai frecvente se numără semnalul NFC insuficient, expirarea cheilor de sesiune din motive de securitate, blocarea codului PIN după introduceri greșite repetate sau poziționarea incorectă a cărții față de senzorul telefonului. În aceste cazuri, sunt recomandate reluarea citirii fără husă de protecție, repornirea aplicației sau resetarea PIN-ului la un serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor.

Advertisement

Dacă problemele persistă, cetățenii pot transmite detalii și fotografii ale erorilor întâmpinate la adresa de e-mail [email protected]. Pentru informații suplimentare și sprijin direct, persoanele interesate se pot adresa SPCLEP Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Consiliul Local Călărași, convocat în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi: utilizarea a peste 437.000 de lei din excedentul bugetar

Published

on

Consiliul Local al municipiului Călărași este convocat în ședință extraordinară luni, 9 februarie 2026, începând cu ora 12:00, potrivit unui anunț public transmis de Primăria Municipiului Călărași.

Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, respectiv prin aplicațiile WhatsApp și SMS, conform procedurilor legale aplicabile în cazul reuniunilor extraordinare.

Pe ordinea de zi figurează un singur punct: un proiect de hotărâre privind utilizarea sumei de 437.543,08 lei, reprezentând excedent bugetar rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2025. Suma urmează să fie alocată în exercițiul bugetar 2026, pentru secțiunea de dezvoltare.

Proiectul vizează direcționarea fondurilor disponibile către investiții și cheltuieli de dezvoltare, urmând ca aleșii locali să analizeze și să decidă asupra oportunității și modului de utilizare a acestor resurse financiare.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading