Municipiul Oltenița a marcat în aceste zile sărbătoarea Dragobetelui printr-o serie de activități culturale și artistice dedicate tradițiilor românești și comunității locale, organizate cu implicarea elevilor și a instituțiilor de cultură.
Manifestările au debutat la Biblioteca Municipală, unde a fost deschisă o expoziție tematică dedicată iubirii în cultura românească. Evenimentul a pus în valoare povești, simboluri și tradiții asociate Dragobetelui, oferind vizitatorilor o incursiune în semnificațiile acestei sărbători.

Programul a continuat, începând cu ora 16:00, la Direcția pentru Cultură, Tineret și Sport, unde elevi din mai multe unități de învățământ din municipiu au urcat pe scenă cu momente artistice pregătite special pentru această ocazie. Copiii au prezentat dansuri și recitaluri care au fost răsplătite cu aplauze de public, sala fiind ocupată în mare parte de părinți, profesori și invitați.
Un rol important în documentarea evenimentului l-a avut cercul FOTOCLUB din cadrul Clubul Copiilor Oltenița, coordonat de profesoara Nicoleta Ionescu. Elevii implicați au realizat fotografii care surprind atmosfera și momentele importante ale zilei.
Reprezentanții Primăria Municipiului Oltenița au transmis mulțumiri tuturor elevilor și profesorilor implicați, subliniind importanța unor astfel de evenimente pentru consolidarea comunității și promovarea tradițiilor românești în rândul tinerilor.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.