Connect with us

Știri

Dor Mărunt: În satul Dâlga se construiește o grădiniță din fondurile Ministerului Educației

Published

on

O nouă grădiniță va fi finalizată în această vară în satul Dâlga din comuna Dor  Mărunt, județul Călărași. Constrcția este amplasată în spatele Școlii Generale din Dâlga și are o capacitate de clase și anexe. Condițiile realizate sunt de nivel european, iar copii se vor bucura din plin de acest proiect. Responsabilă pentru realizarea acestui proiect este Primăria Dor Mărunt în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Pe lista celor ce au beneficiat de finanțare pentru realizarea acestor obiective de interes public se mai află alte trei primării din județul Călărași. Primarul Ion Iacomi ne spune că aceste lucrări au întârziat puțin din cauza celor două firme care s-au retras din competițe, abandonând licitația și proiectul. În cele din urma a fost aleasă o firmă cu experiență, care să termine această importantă investiție.

Verific personal stadiul lucrărilor și pot să spun că în această vară vom da grădinița în funcțiune.” – spune primarul Ion Iacomi

Satul Dâlga este în continuă modernizare și primarul Ion Iacomi este la fel de hotărât ca la început să ducă la bun sfârșit tot ceea ce și-a propus. Anul trecut a fost decisiv pentru primarul Ion Iacomi să demonstreze celor din Dor Mărunt, Dâlga și Ogoru că și-a onorat promisiunile electorale făcute atunci când a candidat ca primar. După modernizarea localității prin asfaltarea DJ 313 ( Comuna Dor Mărunt, Sat Ogoru ) pe o lungime de 1,1 km cu sprijinul Consiliului Județean Călărași prin Drumuri Județene, pe 9 iulie au început lucrărilor de asfaltare a DJ 304 ( Dâlga – Plevna ) pe o lungime de aproximativ 8 km. În satul Dâlga, în vreme ce alți primari erau obsedați de campania la alegerile prezidențiale, primarul Ion Iacomi era prezent zilnic pe teren, acolo unde se asfalta. Strada Bisericii este asfaltată, iar cetățenii ies din curți să mulțumească primarului. Este un om de cuvânt și un foarte bun gospodar. “Tot ceea ce promite, realizează, nu ne minte!” – spune un cetățean. Toți cei din familia Iacomi au ce lăsa în urma lor ca primari. „Și Ion și Iulian au modernizat localitățile unde sunt primari. Sunt exemple de urmat și motive pentru ca noi să-i votăm în continuare ca primari.” – arată  altul

Deschiderea anului scolar este o bucurie pentru primarul Ion Iacomi. Nu este marcată doar de întâlnirea cu cei dragi ci marcată de satisfacția lucrului bine făcut. Să lași în urmă lucruri bune este cel mai important lucru pentru un primar dar și ca om, în general. Nu fac asta pentru noi, ci pentru copiii noștri, pentru generațiile ce urmează. Iacomi a mai realizat o grădiniță modernă pe banii guvernului, prin finanțare cu un proiect PNDL. În Dor Mărunt dotările sunt deosebite.  Investiția în mobilier nou, în condiții moderne oferite copiilor preșcolari au atras atenția responsabililor din minister, pe care Iacomi i-a convins de utilitatea lucrărilor efectuate și necesitatea de a continua de a fi finanțate alte lucrări.

Advertisement

Astfel, în comuna Dor Mărunt fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu a vizitat anul trecut . Scopul vizitei a fost de verificare a stadiului lucrărilor de modernizare a străzilor din comuna Dor Mărunt precum și stadiul lucrărilor de modernizare, reabilitare și extindere a Grădiniței Bărzeni, obiective de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările sunt în grafic. Săptămâna viitoare vom începe asfaltarea străzii Nicolae Bălcescu, cea mai lungă stradă din proiect (peste 2,6 km) iar apoi vom începe lucrările de pregătire a terasamentului pentru străzile din Dâlga.

Domnul #VasileDanielSuciu ne-a asigurat de continuitatea finanțării proiectului de asfaltare și ne așteaptă să depunem următorul proiect de modernizare a străzilor, proiect pe care îl avem pregătit.” – spunea pe pagina sa primarul din Dor- Mărunt.

După modelul grădiniței din Dor Mărunt, în acest an și la Dâlga se va finaliza construcția modernă a unei grădinițe. Ion Iacomi nu crede numai în clădirea propriu zisă dar mai ales în investiția pentru mobilier modern, condiții igienice și de confort și pentru tinerii din acest sat – pe care-i apreciază drept viitorul localității. La fel ca în Dor Mărunt se vor realiza încălzire cu centrală, va fi apă caldă permanent, în săli spațioase, bine aerisite și iluminate.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Lacrimi de bucurie! 21.000 lei vor ajunge la cele trei cazuri care au sensibilizat susținătorii Cupei Speranței

Published

on

Într-o perioadă în care discursurile politice sunt omniprezente și promisiunile electorale abundă spațiul public, apar și lucruri bune care dau o rază de speranță. În perioada 20-28 aprilie, Realitatea din Călărași, împreună cu Primăria Municipiului Călărași, a fost gazda celui mai mare și important turneu caritabil de fotbal pentru amatori din județul nostru, Cupa Speranței.

Leonida Jecu, organizatorul acestui eveniment caritabil, a fost impresionat de implicarea comunității, subliniind că, deși evenimentul a fost puțin mediatizat și ignorat de majoritatea politicienilor, el a reprezentat o dovadă clară a solidarității și empatiei călărășenilor. Peste 150 de participanți și sute de spectatori au confirmat succesul și impactul acestui turneu.

„Am plâns de bucurie și emoție la finalul turneului”, a mărturisit Jecu, subliniind că este mândru de faptul că, de șase ani, reușește să aducă la bun sfârșit acest eveniment, doar cu ajutorul prietenilor și fără compromisuri.

“Plâng de fiecare dată la finalul turneelor, de bucurie că Leo, un om simplu, fără susţinere politică, fără bani publici, doar cu ajutorul prietenilor adevăraţi, reuşeşte de şase ani să ducă la bun sfârşit singurul eveniment destinat călărăşenilor simpli ca şi el. Fără compromisuri și fără să lingă clanţe” – scrie Leonida Jecu.

Mulțumiri speciale au fost adresate celor 12 echipe înscrise la turneul caritabil, precum și părintelui protopop Dinu Vasile Viorel și politicienilor locali care au sprijinit inițiativa. De asemenea, un gând aparte de recunoștință a fost adresat deputatului Daniel Florea, singurul politician căruia i-a păsat de acest eveniment.

Echipele înscrise: Sporting Călărași – Komora Călărași – Digi Călărași – Drunk Team Călărași – Sport Team Călărași – United Călărași – Friends Team Călărași – AS Polis – Impact Roseţi – Old Team Călăraşi – Saint Gobain Călăraşi – Setaco Călăraşi;

Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Primele rezultate ale tragediei din Spanțov. Macroul consumat, principala cauză

Published

on

Apar noi detalii despre cazul tragediei în care o fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce au consumat pește la o masă, în a doua zi de Florii.

Conform rapoartelor Direcției Sanitar Veterinare, cazul tragic al fetiței din județul Călărași, care a pierit în urma consumului de pește, a indicat o contaminare a alimentelor cu bacterii în cantități periculoase.

Conform informațiilor obținute de la libertatea.ro, analizele realizate asupra probelor prelevate atât din magazinul local cât și din frigiderul familiei au indicat prezența unui nivel anormale de bacterii, inclusiv klebsiella și salmonella, ce depășesc limitele permise.

În prezent, autoritățile așteaptă rezultatele ulterioare ale analizelor efectuate de către Direcția Sanitară Veterinară și cele ale probelor prelevate de Direcția de Sănătate Publică.

Advertisement

Vă reamintim că o fetiță de 4 ani și bunica ei au murit, luni, a doua zi după Florii, după ce ar fi mâncat macrou congelat cumpărat de la magazinul din satul Spanțov.

Și familia crede același lucru, însă poliția a deschis o anchetă. Un apel la 112 dar luni dimineață anunță ca o fetiță de 4 ani era în stare de inconștiență. A fost dusă la Spitalul Județean Călărași, intubată, însă, a murit.

Alte câteva ore mai târziu, din casa aceleiași familii a sunat din nou la numărul de urgență 112. De această dată bunicii erau cei care se simțeau foarte rău.

Bunica în vârstă de 59 de ani și bunicul de 66 de ani au fost duși la spitalul municipal din Oltenița. Femeia a murit și ea în scurt timp.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Ecoaqua / Cartierul Măgureni, fără apă din cauza unei avarii

Published

on

Urmăriți știrile Calarasipress.ro pe WhatsApp

Municipiul Călărași se confruntă cu o avarie la rețeaua de distribuție a apei, generând oprirea alimentării în cartierul Măgureni. Situația a survenit la intersecția străzilor Petroșani și Păcii, iar echipele operatorului ECOAQUA SA Călărași sunt mobilizate pentru intervenții de urgență.

Conform informațiilor transmise de către operatorul local de apă și canalizare, avaria a fost semnalată la ora 15:30 și se estimează că lucrările de remediere vor dura între 3 și 4 ore. Astfel, locuitorii din cartierul Măgureni vor resimți întreruperea alimentării cu apă pe durata intervenției.

Ne confruntăm cu o situație urgentă la intersecția străzilor Petroșani și Păcii din municipiul Călărași, iar echipa noastră este deja pe teren pentru a remedia avaria cât mai rapid posibil“, au declarat reprezentanții ECOAQUA SA Călărași.

În cazul în care situația se modifică sau apar informații noi, vom revenii cu detalii prin intermediul canalului nostru de comunicare.

Continue Reading

Cele mai vizualizate