Primul proiect semnat de Vasile Iliuță în calitate de președinte al Consiliului Județean Călărași a fost dus la bun sfârșit cu succes. Cele două artere rutiere județene, DJ 402 și DJ 302, parcurg acum șapte comune și orașul Fundulea.
https://youtu.be/MYBiVpCbmWQ
În anul 2016, Vasile Iliuță și-a pus semnătura pe primul contract în timpul primului său mandat ca președinte al Consiliului Județean Călărași. Cele două drumuri județene ce așteptau de mult timp să fie reabilitate au intrat în atenția noului lider al CJ. De atunci și până acum, proiectul a suferit modificări, cu adăugarea a câte două stații inteligente în fiecare dintre satele vizate.
“Am efectuat recepția Drumurilor Județene 402 și 302, sectoare ce fac parte din Programul de Dezvoltare al Consiliului Județean Călărași, prin intermediul Programului Operațional Regional. Acesta este un traseu finanțat din fonduri europene, străbătând șapte localități, începând de la Curcani și terminându-se la granița cu județul Ialomița”, a declarat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, într-un interviu acordat Canal SUD.
Continuarea poate fi citită aici.