Dispărutul din Mânăstirea, găsit după două zile de căutari

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 18:01, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 52 de ani, din comuna Mănăstirea, cu privire la faptul că fratele său ar fi plecat să adune recolta de pe un teren din extravilanul comunei și nu s-ar mai fi întors.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 04:00, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi plecat de la domiciliu să adune recolta și nu ar mai fi revenit, iar fratele acestuia, de 52 de ani, ar fi plecat în căutarea sa.

Ulterior, pe malul unui canal de irigații din apropierea unui teren extravilan, bărbatul de 52 de ani ar fi găsit papucii și căruciorul fratelui său.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Călărași, alături de jandarmi din cadul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași și de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, la data de 10 iulie a.c., bărbatul de 50 de ani a fost găsit în stare de semi-conștiență, într-o cultură agricolă.

Acesta nu a putut furniza date despre ultimele 48 de ore, însă nu există indicii care să arate că ar fi fost victima vreunei infracțiuni, bărbatul fiind doar deshidratat și foarte confuz. Acesta a fost transportat ulterior la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Două cazuri de antrax, confirmate în jud. Călărași

Având în vedere înregistrarea a două cazuri confirmate de antrax

Foișorul din Parcul Mare, îmbrăcat de sărbătoare!

Consiliul Județean Călărași nu încetează să surprindă călărășenii nici în