Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 544

Știri

Dezvoltarea Orașului Lehliu Gară continuă

Published

on

Primarul orașului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, prezintă obiectivele propuse pentru a fi realizate în mandatul 2020-2024 pentru dezvoltarea orașului și a satelor Răzvani și Buzoieni. Câteva dintre obiective fac referire la extinderea rețelei de alimentare cu energie electrică, modernizarea străzilor, a școlii, liceului și Spitalului Orășenesc Lehliu Gară, dar și la construirea unei baze sportive de tip 1 sau a unui bazin de înot, conform unor documente emise de primăria orașului Lehliu Gară.

Jurnaliștii CălărașiPRESS.ro continuă și în această vară seria de interviuri, reportaje și materiale din localitățile călărășene. Publicația noastră expune situațiile reale, bune și rele, tratate în echidistant, cu profesionalism și implicare. Știrile bine documentate și scrise la timp sunt cele care fac diferența.

Ne-am oprit de această dată în Orașul Lehliu Gară, acolo unde am discutat cu omul care a reușit să aducă prosperitatea încă din 2008 în orașul situat la 70 de km distanță de reședința județului Călărași, primarul liberal Iulian Iacomi.

Astfel, în orașul Lehliu Gară, primarul Iulian Iacomi are în vedere construirea unei baze sportive moderne conform standardelor Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) și normelor europene. Baza va beneficia de un teren de fotbal omologat UEFA cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, de un teren sportiv pentru minifotbal, baschet, handbal și tenis, de o clădire pentru vestiare și parcare auto. Proiectul este aflat în stadiul de elaborare a avizelor necesare construirii. Valoarea totală a investiției este de 1,6 milioane de euro. În plus, lista prevede și construirea unui bazin de înot. Proiectul este depus la Compania Națională de Investiții (CNI) și se află în analiză.

Advertisement

Școala Gimnazială Nr. 1 Lehliu Gară va fi extinsă, modernizată și reabilitată termic, cât și clădirea liceului ”Alexandru Odobescu”. Celelalte părți ale liceului, cantina și internatul, vor fi, de asemenea,   modernizate și reabilitate termic. Printre obiective se enumeră și realizarea unui complex de tip „After School” pentru a veni în sprijinul educației elevilor.

Mai mult decât atât, rețeaua de alimentare cu energie din Cartierul Nou, zona de Nord a orașului Lehliu Gară, va fi extinsă. Investiția are o valoare de aproximativ 3.000.000 de lei pentru care se procedează la scoaterea terenului din circuitul silvic și elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Se urmărește amenajarea de parcări de reședință în perimetrul blocurilor de locuințe de pe raza orașului, dar și amenajarea a două locuri de joacă. Finalizarea proiectului de modernizare a străzilor din Lehliu Gară, satul Răzvani și satul Buzoieni sunt  o prioritate. Proiectul este în valoare de aproximativ 34.000.000 de lei și prevede o lungime totală de 2.8km.

În satul Răzvani, lista prevede construirea unui sediu pentru servicii poștale și de curierat, construirea unui dispensar medical și unui cabinet stomatologic, amenajarea unui loc de joacă pentru copii, cât și reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Răzvani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Advertisement

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Carosabil ca patinoarul, trafic blocat: primele accidente ale iernii 2026 la Călărași

Published

on

Prima ninsoare serioasă din ianuarie 2026 aduce și primele probleme în trafic. Iarna își intră pe deplin în drepturi, iar temperaturile negative, combinate cu vântul puternic, au favorizat formarea unui strat de gheață pe carosabil, transformând drumurile în adevărate capcane pentru șoferi.

În mai multe zone afectate de stratul de zăpadă, condițiile meteo au pus la încercare atenția și experiența conducătorilor auto. Lipsa de adaptare la carosabilul alunecos pare să fi fost un factor decisiv în producerea unor evenimente rutiere, unele soldate cu pagube materiale.

Un astfel de incident s-a produs joi seară, în jurul orei 21:30, pe strada București din municipiul Călărași, în zona Direcției Agricole. Mai multe autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanț, pe fondul gheții formate pe partea carosabilă. Din fericire, primele informații indică faptul că nu au existat victime, însă traficul a fost îngreunat temporar.

Autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile de drum și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Iarna abia a început, iar primele ninsori sunt un semnal clar că deplasările pe timp de iarnă cer atenție maximă și responsabilitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading