Connect with us

Politică

Deputat PSD – Constantin Bârcă: Vrem să ne asigurăm că bugetul pe anul 2021 va cuprinde fonduri pentru fermierii călărășeni

Deputat PSD – Constantin Bârcă: Săptămâna aceasta au început lucrările în comisia de agricultură, silvicultură. În cadrul acestei ședințe am aprobat proiectele care erau la ordinea de zi, și mă refer aici la schemele de ajutor de stat pentru crescătorii din zootehnie, mă refer la crescătorii de bovine, sectorul avicol și suine. În această săptămână am ajuns, de asemenea, la câteva concluzii, și anume că trebuie de îndată să facem un amendament la bugetul de stat pe anul 2021 cu privire la despăgubirile de secetă, mă refer la culturile înființate în primăvara anului 2020. După cum știm, acestea nu au beneficiat de o ordonanță de urgență. Nu s-a făcut nimic în acest sens, nu există un proiect de lege pe site-ul Ministerului Agriculturii, drept pentru care vrem să ne asigurăm că bugetul pe anul 2021 va cuprinde și acești bani necesari, care vor trebuie să ajungă la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării rurale, bani necesarii pentru fermierii noștri pentru a-și continua lucrările. Despăgubirile de secetă pentru lucrările înființate în toamna anului 2019 nu au fost date în integralitate, ci doar 87,2%.

https://youtu.be/DEJpVVN1EQc

Sperăm că acest lucru să se întâmple în perioada imediat următoare. Pe plan local am deschis un birou parlamentar, unul se află în sediul Partidului Social Democrat, celălalt se găsește la Lehliu-Gară. Îl vom inaugura, în urma discuțiilor cu domnul președinte și cu colegii noștri, poate chiar săptămâna viitoare. În programa acestor birouri va fi următorul: începând cu ora 10:00 în fiecare joi, la sediu, aici în Călărași, și Vineri, de asemenea, începând cu ora 10:00 la Lehliu-Gară.

Aștept călărășenii, cei care au probleme. Problemele lor sunt și problemele noastre pe care sper să reușesc să le rezolv. Să vină, să auzim și să ne implicăm în rezolvarea problemelor. De asemenea, împreună cu colegii mei parlamentari, ne vom implica în perioada următoare la proiectele viitoare pentru dezvoltarea locală.

Advertisement

Politică

Vasile Iliuță: “România are nevoie de stabilitate, nu de spectacol”

21 iunie 2025

Organizația Județeană a PSD Călărași a participat astăzi la consultarea internă convocată de conducerea centrală pentru a decide dacă rămân în opoziție sau se implică în coagularea unei noui majorități parlamentare. Printr-un vot online, participanții și-au exprimat în unanimitate opțiunea de a susține continuarea guvernării, asumându-și responsabilitatea pentru dezvoltarea României “într-un context politic și economic complicat”.

Președintele filialei, Vasile Iliuță, a susținut că deciziile politice viitoare trebuie să se bazeze pe propuneri concrete pentru reducerea deficitului, și a avertizat împotriva “calculelor de fațadă”. Iliuță a subliniat că negocierile pentru formarea unei noi majorități trebuie să pornească de la un parteneriat real, iar PSD trebuie să vină în față cu un plan clar, susținut de o echipă de negociere capabilă să își asume guvernarea.

Potrivit liderului PSD Călărași, rolul propus pentru partid în noua formulă guvernamentală include:

Advertisement

• Un vicepremier fără portofoliu, care să coordoneze ministere strategice: Transporturi, Justiție, Agricultură, Muncă, Sănătate, Energie și Secretariatul General al Guvernului.

Liderul ju­de­țean a mai insistat că este doar începutul unui mandat „dificil, cu costuri politice ridicate”, iar decizia filialei PSD Călărași a fost luată cu „luciditate și realism”. România are nevoie, a mai declarat Iliuță, de stabilitate și seriozitate, nu de spectacol, și de soluții reale în fața cetățenilor, nu promisiuni.

Continue Reading

Politică

Nea Vasile pleacă din PSD cu tot cu mobilier: „Am băgat mii de lei în sediu. Acum mi-am luat ce era al meu” Mobilierul ar fi ajuns într-un alt partid

Nea Vasile pleacă din PSD cu tot cu mobilier

Pe 5 decembrie 2020, cu doar o zi înainte de alegerile parlamentare, Nea Vasile era adus cu fast din Partidul Național Liberal și instalat la conducerea organizației județene de pensionari a PSD Călărași, sub coordonarea președintelui Vasile Iliuță. Patru ani și jumătate mai târziu, Nea Vasile, fostul secretar al organizației județene de pensionari, a decis să părăsească formațiunea politică alături de care a activat constant. Mai mult, acesta și-a recuperat mobilierul cumpărat din bani proprii, parte din el ajungând deja în sediul AUR Călărași, formațiune în care spune că ar putea continua activitatea politică.

„Mi-am luat ce era al meu”

Într-o discuție telefonică, Nea Vasile a explicat de ce a ales să mute mobila din PSD în într-un alt sediu politic:

„Eu am băgat acolo bani din pensia mea. Am tras țevi, am pus calorifere, am făcut două birouri. Când am cerut să mi se deconteze, mi s-a spus: Domn Vasile, nu avem acum, dar o să vă recompensăm.”

La un moment dat, susține că a primit o parte din sumă:

„Domnul Iliuță a fost corect, mi-a dat 5.000 de lei, dar mai aveam de recuperat vreo 7.000. Am tot așteptat, dar n-a mai venit nimic.

Relație amiabilă cu conducerea

Nea Vasile subliniază că nu are un conflict personal cu liderii PSD, ba dimpotrivă, susține că a avut o relație corectă cu președintele organizației județene:

„Cu domnul Iliuță n-am avut nimic. A fost corect, a încercat să mă ajute. Dar la un moment dat, parcă toți au dat înapoi. M-am dus de zeci de ori, dar n-am mai primit niciun răspuns.”

Fostul lider al pensionarilor afirmă că a venit în partid cu aproape 600 de membri și a desfășurat activitate constantă:

Advertisement

„Am venit cu 500–600 de oameni. Am făcut evenimente, întâlniri, am adus oameni la vot. Nu m-a interesat funcția, ci să ajut. Aveam și un proiect pentru proteze dentare gratuite pentru pensionari. Nu s-a vrut.”

La final, și-a recuperat o parte din bunurile personale.

„Am luat două mese, două birouri. Ce să mai aștept? Dacă nu mi-au dat banii, am luat ce era al meu. Nu e vorba de mobilă, e vorba de respect.”

Întrebat dacă va deveni membru AUR, Nea Vasile a răspuns prudent:

„Încă nu mi-am dat demisia din PSD. Dar da, am dus mobilierul acolo. Vedem ce va fi. Vreau doar să fiu respectat pentru ce fac.”

Totuși, potrivit unor surse din interiorul partidului, nemulțumirea față de proiectele inițiate de Nea Vasile ar fi avut și alte motive. Se pare că acesta intenționa să amenajeze un fel de cantină la subsolul actualului sediu PSD, ceea ce a generat nemulțumire din partea colegilor din partid, inclusiv a parlamentarilor. Mirosul persistent de mâncare ar fi fost inconfortabil într-o instituție politică.

Ironia face ca ideea să nu fi fost una cu totul nouă în PSD Călărași. În trecut, pe vremea fostei conduceri a organizației județene, condusă de Eugen Cristodor, astfel de „tradiții” erau bine-cunoscute. În acea perioadă, mâncarea era prezentă aproape zilnic în sediul partidului.  Diferența este că atunci, astfel de inițiative păreau mai bine tolerate. Dar vremurile erau altele. Și oamenii, la fel.

Advertisement
Continue Reading

Politică

Curtea Constituțională a răspuns cererii de anulare a alegerilor prezidențiale. Ce hotărâri au luat judecătorii

Curtea Constituțională validează rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale și stabilește organizarea turului al doilea

Curtea Constituțională a României a emis vineri, 9 mai 2025, un comunicat oficial prin care anunță că a finalizat controlul de constituționalitate privind procedura alegerilor pentru funcția de Președinte al României, desfășurate în data de 4 mai 2025.

Judecătorii constituționali au adoptat mai multe hotărâri importante, cu unanimitate de voturi:

  • Respingerea cererii de anulare a alegerilor formulate de Sebastian-Constantin Popescu, considerând-o neîntemeiată;
  • Confirmarea și validarea rezultatelor primului tur de scrutin pentru funcția de Președinte al României;
  • Stabilirea organizării turului al doilea de scrutin pentru data de duminică, 18 mai 2025, în care se vor confrunta George-Nicolae Simion și Nicuşor-Daniel Dan, în această ordine.

Curtea a precizat că hotărârile sale sunt definitive și general obligatorii. De asemenea, argumentele care au stat la baza acestor decizii vor fi detaliate în hotărârile motivate, ce vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Astfel, România se pregătește pentru turul decisiv al alegerilor prezidențiale, care va avea loc peste exact o săptămână, pe 18 mai 2025.

Advertisement

Continue Reading