La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au depistat un bărbat, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, pe DN31, în localitatea Mânăstirea, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,49 mg/l alcool în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.