Consiliul Județean Călărași a găzduit o întâlnire oficială cu delegația Consiliului Raional Călărași din Republica Moldova, condusă de președintele raionului, Nicolae Drăganel. Vizita marchează un nou pas în consolidarea relațiilor de colaborare dintre cele două administrații înfrățite și deschide perspective pentru proiecte comune în beneficiul comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, delegația din Republica Moldova a fost formată din reprezentanți ai administrației raionale, printre care vicepreședintele Ion Revenco, secretara Consiliului Raional, Alina Moroșanu, și Evgheni Tihonov, șeful Direcției Economie, Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului Județean Călărași și vine în continuarea dialogului început anterior, când reprezentanții administrației din județ au efectuat o vizită oficială în Republica Moldova. Discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea unor proiecte comune, schimburi de experiență și identificarea unor oportunități concrete de cooperare administrativă și economică.
La întrevedere a participat și primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, alături de reprezentanți ai aparatului de specialitate al Consiliului Județean, subliniind importanța colaborării la nivel local și regional.
După discuțiile oficiale, delegația a vizitat mai multe obiective importante pentru județ, printre care Spitalul Județean de Urgență Călărași, Portul Turistic și Palatul Socio-Cultural. Vizita a oferit o imagine asupra investițiilor și proiectelor aflate în derulare, dar și asupra potențialului de dezvoltare al județului.
Consiliul Județean Călărași este înfrățit cu Consiliul Raional Călărași din Republica Moldova, iar autoritățile celor două administrații au reiterat, cu această ocazie, angajamentul de a continua colaborarea și de a dezvolta inițiative comune care să contribuie la creșterea nivelului de trai și la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.
