Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 536

Politică

DECLARAŢIE POLITICĂ. Titlul declaraţiei politice: Îngrijorările românilor în vremuri tulburi

Published

on

  • Adresată de către domnul deputat: Constantin BÎRCĂ
  • Circumscripţia electorală: nr. 12, Călărași
  • Grupul parlamentar: PSD
  • Şedinţa Camerei Deputaților din data: 15.03.2022

Titlul declaraţiei politice: Îngrijorările românilor în vremuri tulburi

 

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Titlul prezentei declarații reflectă rezultatele ultimului sondaj CURS publicat la 12 martie anul curent și se referă la îngrijorările românilor în viața de zi cu zi.

Asupra acestor aspecte va trebui să ne oprim atenția, să analizăm și să oferim soluții.

Advertisement

Sondajul CURS a fost realizat pe un eşantion de 1172 de români în perioada 2-11 martie și prezintă starea de spirit a oamenilor.

Este îngrijorător faptul că 76% dintre cei chestionaţi apreciază că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită.

Principalele probleme care preocupă societatea sunt: prețurile, inflația, utilitățile, prețul energiei – în procent de 21%. Acestea sunt urmate de război, armată, siguranța națională -18%.

Problematica sănătăţii şi a pandemiei se află pe locul 3 cu 12% din voturile celor chestionaţi, procent similar şi pentru chestiunile legate de economie şi criza financiară.

Este important de știut care sunt aspectele din viața personală asupra cărora se impun măsuri de urgență:

Advertisement
  • – Nivelul de trai, pensiile, salariile (26%);
  • – Prețurile, inflația, utilitățile, prețul energiei (22%);
  • – Sănătatea, pandemia, boala (22%);
  • – Locurile de muncă (6%);
  • – Războiul, armata, siguranța națională (5%).

Dacă asupra acestor aspecte specialiștii caută soluții rapide și eficiente, lupta cu inamicul nevăzut dar deosebit de agresiv și anume DEZINFORMAREA, va trebui să ne preocupe pe toți.

Țin să atenționez asupra rolului nefast al dezinformărilor în creșterea temerilor populației. Mă refer la recentele exemple ce au determinat cozi imense la benzină, falsul privind dispariția uleiului alimentar precum și lipsa banilor din bancomate. Știrile false reprezintă instrumente de manipulare.

Să nu uităm că propagarea știrilor false vulnerabilizează și divizează societatea!

 

Vă mulțumesc,

 

Advertisement

DEPUTAT

Constantin BÎRCĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Politică

Congresul PSD, semnal de unitate pentru Călărași. Sorin Grindeanu, ales președinte al partidului

Published

on

Liderii PSD Călărași au participat astăzi la Congresul Partidului Social Democrat, un eveniment marcat de alegerea lui Sorin Grindeanu în funcția de președinte al formațiunii.

Președintele organizației județene, Vasile Iliuță, a transmis că PSD își demonstrează forța prin oameni, echipe și unitate:
„Suntem pregătiți să continuăm, uniți și hotărâți, pentru Călărași și pentru România. Sub conducerea lui Sorin Grindeanu, partidul va merge mai departe cu responsabilitate, stabilitate și viziune”, a declarat acesta, mulțumind delegației PSD Călărași pentru solidaritate și implicare.

La rândul său, Marius Dulce, președintele organizației municipale PSD Călărași, a subliniat importanța acestui moment pentru direcția social-democrată la nivel național:
„Am transmis noului președinte întreaga noastră susținere pentru proiectele ce vor consolida echitatea și dezvoltarea. PSD trebuie să rămână aproape de oameni și să ofere soluții reale pentru fiecare comunitate.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Sorin Grindeanu, singurul candidat anunțat pentru șefia PSD. Congresul partidului, programat pe 7 noiembrie

Published

on

Congresul Partidului Social Democrat (PSD), în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere, va avea loc pe 7 noiembrie 2025, potrivit unei decizii adoptate luni de Consiliul Politic Național al PSD, reunit la Vila Lac.

Conform unor surse din interiorul formațiunii, actualul președinte interimar, Sorin Grindeanu, este până în acest moment singurul care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al partidului.

Fiecare candidat la cea mai înaltă funcție din PSD trebuie să depună o listă cu propunerile pentru funcțiile de secretar general, prim-vicepreședinți și vicepreședinți, conform regulamentului intern.

Surse social-democrate au precizat că, pe lista lui Sorin Grindeanu, s-ar afla europarlamentarul Claudiu Manda, vizat pentru funcția de secretar general al PSD, și Victor Negrescu, propus pentru postul de prim-vicepreședinte.

Advertisement

Decizia privind calendarul congresului și validarea candidaturilor urmează să fie confirmată oficial în următoarele zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

PSD Călărași / Violeta Mușat, la Parlamentul European: „Formarea noii generații de fermieri este o prioritate pentru România și Uniunea Europeană”

Published

on

Informațiile au fost transmise de Organizația Județeană PSD Călărași. Reprezentanta României, Violeta Mușat, a participat la conferința „Promovarea învățământului tehnologic dual pentru dezvoltarea economică rurală: Agricultura în context european”, desfășurată la Parlamentul European, unde a vorbit despre necesitatea formării unei noi generații de tineri fermieri.

În cadrul evenimentului de la Bruxelles, Violeta Mușat a susținut importanța educației vocaționale duale (VET) ca instrument strategic pentru dezvoltarea rurală și tranziția verde în agricultură.
Aceasta a subliniat că este esențial ca România și Uniunea Europeană să pună accent pe formarea de noi generații de tineri bine pregătiți, continuând investițiile în infrastructura și echipamentele liceelor agricole. Totodată, a evidențiat necesitatea promovării învățământului dual, care oferă elevilor competențe relevante pentru piața muncii și pentru viitorul agriculturii europene.

„Nevoia primordială a UE și a României este de a crește noua generație de fermieri care să asigure securitatea alimentară și regenerarea mediului rural”, a transmis Violeta Mușat, adăugând că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își reconfirmă angajamentul pentru susținerea învățământului agricol.

Evenimentul s-a desfășurat la Parlamentul European, în Regiunea Capitalei Bruxelles, și a reunit reprezentanți ai statelor membre, specialiști în educație agricolă și factori de decizie implicați în dezvoltarea mediului rural.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading