Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 542

Știri

De la 1 septembrie cresc pensiile! Peste 5 milioane de români vor primi bani mai mulți

Published

on

E oficial, de mâine cresc pensiile! Cinci milioane de români vor avea venituri mai mari, odată cu majorarea punctului de pensie, de la 1 septembrie. Deja ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că toate calculele au fost făcute, iar de luni va începe şi plata noilor sume. Totodată, pensia minimă se majorează la 700 de lei.

De la 1 septembrie, cinci milioane de români vor primi bani mai mulţi în fiecare lună. Punctul de pensie creşte de la 1.100 de lei – cât este în prezent – la 1.265 de lei. În plus, pensia minimă ajunge la 704 lei. Ministrul Muncii spune că asta înseamnă venituri mai mari cu aproape 15%.

“Taloanele sunt tipărite, sunt făcute plăţile, primele plăţi către Poşta Română. De luni începem efectiv plata noilor cuantumuri la pensie” – Marius Budăi, ministrul Muncii

Cine a avut în luna august o pensie de 1.650 de lei, de exemplu, va încasa după majorare aproape 1.900 de lei. Teoretic, cu diferenţa de 250 de lei, oamenii şi-ar putea achita întreţinerea sau o parte din facturi. Practic, se plâng de cheltuieli tot mai mari de la o lună la alta.

Advertisement

Pensiile, majorate cu aproape 70%, până în 2021
Tot de la 1 septembrie, în jur de un milion de pensionari, care primesc indemnizaţie socială, vor avea parte de o creştere de 64 de lei, aşa că venitul lor va ajunge la 704 lei.

Până în 2021, toate pensiile ar urma să fie majorate cu aproape 70%, potrivit noii legi a pensiilor. Atunci, punctul de pensie va ajunge la 1.850 de lei.

Oricine poate afla cu cât îi creşte pensia. Calcul e simplu. În partea din stânga jos a fiecărui cupon de pensie este afişat câte puncte are fiecare pensionar. Apoi numărul de puncte se înmulţeşte cu valoarea noului punct de pensie, care de la 1 septembrie, este de 1.265 de lei.

Ministrul Muncii garantează că în perioada 1-15 septembrie, toate pensiile majorate vor fi achitate.

Toate pensiile sunt calculate în acest moment cu noua valoare a punctului de pensie, repet toţi fluturaşii de pensie sunt tipăriţi, sumele deja au plecat o parte către Poşta Română şi vom continua plăţile şi săptămâna viitoare astfel încât să ne încadrăm în acel calendar” – Marius Budăi, ministrul Muncii

Advertisement

De la 1 septembrie crește și pensia minimă
Tot de la 1 septembrie, in jur de un milion de pensionari, care au pensia minimă de 640 de lei, vor avea parte de majorarea pensie până la 704 lei. O creştere de 64 de lei pe lună.

Prin noua legea a pensiilor, următoarea majorare va avea loc pe 1 septembrie 2020, când punctul de pensie va ajunge la 1775 de lei, urmată de încă o majorare, de până la 1875 de lei, la 1 septembrie 2021.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Lifestyle și Timp Liber

10 ani de la absolvirea liceului, moment de zâmbete și bucurie

Published

on

La Muzeul Municipal Călărași a avut loc, recent, reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului a promoției 2015, profil Matematică-Informatică, intensiv engleză, din cadrul Colegiului Național „Barbu Știrbei” Călărași. Evenimentul a adus împreună foști colegi care au pășit emoționați în spațiul revederii, mulți dintre ei nemaivăzându-se din momentul absolvirii.

Deși nu toți absolvenții au putut fi prezenți, evenimentul a fost plin de căldură, încărcat de nostalgie, zâmbete și bucuria reîntâlnirii. Sala muzeului a devenit, pentru câteva ore, un loc al amintirilor vii, unde anii de liceu au prins din nou contur prin povești și emoții împărtășite.

La reuniune au participat și câțiva dintre profesorii care le-au fost alături în anii de formare, prezența lor fiind primită cu respect și afecțiune. Unul dintre cele mai așteptate momente a fost strigarea catalogului, care a readus în prim-plan chipuri, întâmplări și replici rămase în memoria colectivă a generației.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

„Suflete Unite”, ediția a II-a: șase zile dedicate animalelor fără voce, la Ceacu

Published

on

Asociația Alături de tine 2007, fondată de Mirela Marcu, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului caritabil „Suflete Unite”, o inițiativă dedicată sprijinirii animalelor abandonate și fără adăpost.

Timp de șase zile – 19, 20, 21, 26, 27 și 28 decembrie, începând cu ora 16:00, iubitorii de animale sunt așteptați pe Strada Morii nr. 10, Ceacu, în clădirea viitoarei clinici veterinare HOPE CLINIC, un spațiu pregătit special pentru a deveni loc de întâlnire între oameni și sufletele care încă așteaptă o șansă.

Evenimentul aduce laolaltă accesorii pentru animale, decorațiuni realizate cu suflet, ceai fierbinte, cafea, colinde și momente de emoție autentică. Fiecare cadou ales înseamnă hrană, îngrijire și speranță pentru animalele aflate în grija voluntarilor, iar fiecare gest, oricât de mic, contribuie direct la bunăstarea acestora.

„Suflete Unite” nu este doar un târg caritabil, ci o invitație la solidaritate și empatie. Este locul în care animalele și oamenii stau umăr lângă umăr, uniți de convingerea că niciun suflet nu ar trebui să fie singur.

Advertisement

Participarea este deschisă tuturor, cu sau fără animale de companie, iar organizatorii îi încurajează pe cei care ajung la Ceacu să vină cu inima deschisă și dorința de a dărui.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Accident pe DN3, între Radu Vodă și Lupșanu: șapte persoane implicate

Published

on

Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață pe drumul național DN3, între localitățile Radu Vodă și Lupșanu, din județul Călărași. În urma impactului, șapte persoane au fost implicate.

Martorii spun că un șofer care circula dinspre București către Călărași ar fi fost băut și ar fi intrat pe contrasens. Acesta a lovit un microbuz în care se aflau mai multe persoane, aflate în drum spre serviciu.

Impactul a fost puternic, iar la fața locului au ajuns rapid mai multe echipaje de intervenție. Au intervenit autospeciale ale Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași, ambulanțe ale Serviciul Județean de Ambulanță Călărași, dar și polițiști rutieri.

Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar traficul pe DN3 a fost afectat temporar. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și dacă șoferul indicat de martori se afla sub influența alcoolului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading