La zi
De ce au auzit aseară călărășenii sirene în oraș. ISU Călărași informează
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
La zi
Intervenție de urgență a pompierilor în zona Policlinicii 2 din Călărași. Zeci de persoane evacuate după o suspiciune de scăpări de gaze
Alertă astăzi, 30 octombrie, în zona Policlinicii 2 din municipiul Călărași. În jurul orei 13:00, mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” și reprezentanți ai operatorului de gaze au intervenit după ce locatarii au semnalat un miros puternic de gaze într-un bloc de pe strada Policlinicii.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că la apartamentul suspectat nu răspundea nimeni la ușă sau la telefon. Pentru siguranță, reprezentanții companiei de gaze au decis oprirea alimentării pe tronsonul respectiv.
La intervenție au participat o autospecială de stingere, o autospecială CBRN și șapte pompieri militari. Echipajul CBRN și specialiștii de la gaze au efectuat măsurători în întreaga zonă, confirmând existența unor scăpări la un apartament în care nu se afla nicio persoană.
Pentru prevenirea oricărui incident, scările de bloc K14 și K15 au fost evacuate temporar. 20 de adulți și 12 copii au fost scoși preventiv din locuințe, iar alimentarea cu gaze a fost oprită.
Două cadre de intervenție au pătruns în apartamentul afectat pentru ventilarea încăperilor și eliminarea riscului de explozie.
Potrivit plutonierului adjutant-șef Tătăranu Ștefan-Ovidiu, purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, măsurile au fost luate rapid și eficient, fără ca vreo persoană să fie rănită. Situația este acum sub control, iar locatarii s-au putut întoarce în siguranță în apartamente.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În adâncurile pădurilor montane din nordul Anzilor, între 2.300 și 3.500 de metri altitudine, trăiește o pasăre greu de zărit, dar imposibil de uitat: Ocellated Tapaculo (Acropternis orthonyx). Membru al familiei Rhinocryptidae, această specie se distinge printr-un aspect spectaculos și un comportament discret, fiind o prezență rară în peisajul ornitologic sud-american.
Cu o lungime de aproximativ 21–22 cm și o greutate între 80 și 100 de grame, Ocellated Tapaculo este o pasăre robustă, cu corp compact și coadă scurtă. Penajul său este predominant negru, presărat cu pete albe rotunde, dispuse neregulat, ce creează un contrast vizual izbitor. Aceste semne albe, asemănătoare unor mici cercuri luminoase, dau impresia unui desen natural menit să atragă atenția sau să confere un camuflaj sofisticat. Fața și partea inferioară a spatelui sunt colorate într-un roșcat intens, oferind un contrast puternic cu restul corpului și accentuând aspectul său neobișnuit.
Această pasăre este cunoscută pentru ghearele sale posterioare lungi și ascuțite, folosite pentru a răscoli solul în căutarea insectelor, larvelor și altor nevertebrate. Hrănirea are loc aproape exclusiv la nivelul solului, în zone cu vegetație deasă, în special în desișuri de bambus și subarboret umed. Deși este o specie terestră, mobilitatea sa este remarcabilă, reușind să se strecoare cu agilitate printre rădăcini și frunziș.
Comportamentul său este dominat de prudență și izolare. Rareori este observat fără eforturi susținute, fiind mai des auzit decât văzut. Cântecul său este un fluierat descendent, puternic și penetrant, ce străbate liniștea pădurii montane. Acest semnal sonor este adesea singura dovadă a prezenței sale într-un teritoriu.
Deși este considerat o specie cu risc scăzut de dispariție, Ocellated Tapaculo rămâne vulnerabil la modificările habitatului, în special la defrișările din zonele montane. Conservarea pădurilor umede andine este esențială pentru menținerea populațiilor acestei păsări misterioase.
În ciuda discreției sale, Acropternis orthonyx fascinează prin contrastul dintre apariția sa izbitoare și comportamentul său ascuns. Este o emblemă a biodiversității andine, un simbol al echilibrului fragil dintre frumusețea naturală și nevoia de protecție.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Ea a copiat Război și Pace de mai multe ori, cu degetele înghețate de cerneala rece, crescând 13 copii și țesând firele finanțelor familiale – totuși, istoria a șoptit numele ei doar în margini, ca o notă de subsol uitată într-un manuscris prăfuit.
Când Sofia Behrs, abia ieșită din floarea tinereții la 18 ani, s-a unit cu Lev Tolstoi în 1862, a pășit într-un destin care i-a devorat următorii 48 de ani: nu doar soție, ci arhitectă a haosului, copistă a viselor, editor tăcut, manager al averii și forță organizatorică ce susținea una dintre cele mai strălucite moșteniri literare.
Istoria îl venerează pe Tolstoi ca pe un geniu solitar, sculptând singur Război și Pace și Anna Karenina din eterul inspirației. Dar paginile sale erau un labirint de schițe haotice, revizuiri nesfârșite și note răzlețe, abia descifrabile sub lumina tremurândă a lumânărilor. Sofia a fost cea care a impus ordine în acel vârtej, transcriind mii de pagini cu o răbdare de călugăriță.
A copiat Război și Pace – cele 1.200 de pagini ale sale – manual, de nenumărate ori, în timp ce revizuirile lui Tolstoi curgeau ca un râu nestăvilit. Unele cronici vorbesc de trei transcrieri, altele de mai multe; cert e că ani întregi s-a aplecat asupra scrisului său indescifrabil, însărcinată, alăptând prunci și conducând o gospodărie vastă ca un imperiu domestic.
Același ritual s-a repetat pentru Anna Karenina și operele târzii. Fără mașini de scris sau ajutoare plătite, doar hârtie, cerneală și nopți albe, după ce copiii adormiseră în liniștea casei.
Dar munca ei nu se oprea la transcriere. Sofia negocia cu editorii ca un strateg de război, încheia acorduri de drepturi de autor, echilibra conturile și apăra finanțele familiei de valurile incertitudinii. Tolstoi visa romane; ea le transforma în realitate tipărită, vândută, profitabilă – suficientă pentru a hrăni și educa cei 13 copii, dintre care cinci au fost răpiți de moarte în leagăn.
Conducea moșia ca pe un regat, supraveghea servitori, educa micuții, îngrijea bolnavii și ținea jurnale detaliate, adevărate cronici ale procesului creativ tolstoian și ale vieții rusești din secolul al XIX-lea – pagini ce pulsează astăzi cu viață, oferind o fereastră spre sufletul unei epoci.
Ani la rând, au fost parteneri în simfonie: ea credea în geniul lui cu o fervoare aproape mistică, dedicându-se să-l elibereze; el, în intimitate, îi recunoștea contribuțiile. Căsnicia lor vibra intelectual, se împletea emoțional, ca două fire într-un covor țesut cu migală.
Apoi, umbrele s-au adunat odată cu bătrânețea lui Tolstoi.
O criză spirituală l-a cuprins ca un foc mistuitor: a respins averea, proprietatea, chiar și autoratul. A îmbrățișat un ascetism creștin radical, predicând sărăcia și simplitatea, visând să renunțe la drepturi de autor și să își trăiască viața ca un țăran ostenit.
Sofia, între timp, plătea facturile, administra moșiile, asigura viitorul copiilor – ani de eforturi ce-i permiseseră să-și urmeze idealurile. Acum, el vedea pragmatismul ei ca pe o lăcomie sordidă; ea, detașarea lui ca pe o cruzime rece.
Jurnalele lor din acele ani sunt poeme ale durerii: doi parteneri odinioară în armonie, acum prinși în vârtejul resentimentelor, cuvinte tăioase ca lamele.
În octombrie 1910, la 82 de ani, Tolstoi a fugit în miez de noapte cu doctorul și fiica cea mică, căutând eliberare de faimă, contradicții, poate de Sofia însăși.
A ajuns doar până la gara Astapovo, unde pneumonia l-a doborât. Când Sofia a sosit, adepții lui – inclusiv fiica Alexandra – i-au interzis accesul, temându-se că prezența ei îl va tulbura pe „sfânt”.
Zile întregi a așteptat în frig, sub privirile presei ce documenta agonia marelui om. A intrat în sfârșit, cu puțin înainte de moartea sa pe 7 noiembrie 1910 – dar el era inconștient. Ultimele cuvinte între ei rămăseseră nerostite.
Imaginea e bântuitoare, ca o scenă dintr-un roman tragic: după 48 de ani de devotament, Sofia Tolstaya, cea care copiase capodopere la lumina lumânărilor, stătea exclusă în fața gării, respinsă de cei care o vedeau ca un obstacol în calea sfinției lui.
Istoria a perpetuat această excludere, pictând-o ca pe o soție amară, agățată, care chinuia un geniu. Abia recent, prin jurnalele și scrisorile ei, adevărul răsare ca o floare din pământ uscat: Sofia era genială, spirituală, capabilă – și epuizată până în măduvă.
Îl iubea și îl ura pe Tolstoi. Îi activase geniul, în timp ce al ei zăcea nerecunoscut. Nu era villain; era o femeie a secolului al XIX-lea, cu un intelect strălucitor, constrânsă la un rol secundar de lanțurile epocii.
Jurnalele ei dezvăluie o minte ascuțită: observă ipocrizia lui (predicând sărăcia din confortul gestionat de ea), înregistrează nașteri și pierderi, descarcă singurătate și oboseală, dar încă mărturisește dragoste pentru bărbatul ce-i consumase existența.
Tolstoi a fost geniu. Dar fără Sofia, geniul său ar fi rămas un haos nepublicat. Ea a creat ordinea, stabilitatea, resursele – fundația invizibilă a creației sale.
Asta nu e accesoriu; e esențial.
Prea mult timp, Sofia Tolstaya a fost o notă de subsol. Astăzi, recunoaștem munca invizibilă ce susține măreția: soțiile, surorile, colaboratoarele ce transformă visele în realitate.
Contribuția ei nu a fost autoratul, ci tot ce l-a făcut posibil: copierea, gestionarea, editarea, conservarea. Nu umbră a lui Tolstoi – ci infrastructura sa.
Când citești Război și Pace, citești cuvintele lui – și miile de ore neplătite, necreditate ale Sofiei.
La capătul vieții, ea a stat interzisă în fața gării, după un parteneriat de aproape jumătate de secol. Nu putem rescrie acel final. Dar putem rescrie moștenirea ei. Nu ca „soția dificilă”. Nu ca notă de subsol.
Ci ca Sofia Tolstaya – scriitoare de jurnale, mamă a 13 ani, negociatoare abilă, editor tăcut, manager vizionar și femeie care a copiat Război și Pace la lumina lumânărilor, în timp ce lumea dormea.
Nu obstacol. Stâlp.
Și e timpul ca numele ei să fie gravat – nu pe margini – ci cu cerneală eternă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
„Până și personalul de curățenie are nevoie de pile politice” – deputatul AUR Mihai-Claudiu Gheorghe denunță politizarea totală a statului
Intervenție de urgență a pompierilor în zona Policlinicii 2 din Călărași. Zeci de persoane evacuate după o suspiciune de scăpări de gaze
Ocellated Tapaculo – bijuteria ascunsă a Anzilor
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»
VIDEO. PRIMELE DECLARAȚII ALE VICTIMELOR CONFLICTULUI VIOLENT DIN UNIREA: „AM FOST PUȘI LA PĂMÂNT, LOVIȚI ȘI AMENINȚAȚI CU PISTOLUL”
