Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași a dat startul, la Oltenița, unei noi serii de cursuri gratuite de competențe digitale, organizate în cadrul programului Digital STARs.
Prima întâlnire a avut loc la sediul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița, unde participanții au început procesul de familiarizare cu echipamentele și tehnologiile pe care le vor utiliza pe parcursul programului.

Cursurile sunt organizate de Biblioteca Județeană Călărași, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oltenița, Direcția pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița și Biblioteca Municipală Oltenița.
Potrivit reprezentanților instituției, echipamentele Bibliotecii Județene vor rămâne la dispoziția cursanților pe întreaga durată a seriei de formare, astfel încât fiecare participant să beneficieze de condiții optime de studiu și de acces direct la tehnologie.

Programul cuprinde, în total, 60 de ore de pregătire. La final, participanții vor primi certificatul și diploma Digital STARs, documente care vor atesta competențele digitale dobândite.
Inițiativa urmărește să faciliteze accesul locuitorilor din Oltenița la educație digitală și să îi ajute să se adapteze mai ușor la noile tehnologii, tot mai prezente în activitatea profesională și în viața de zi cu zi.
Reprezentanții Bibliotecii Județene Călărași au transmis că deschiderea unor biblioteci moderne înseamnă aducerea educației, tehnologiei și oportunităților de învățare mai aproape de comunitățile din întreg județul.
Sursa: Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.