Cum pot achita călărășenii taxele și impozitele anul acesta

Primăria Municipiului Călărași informează cetățenii despre modalitățile achitării impozitelor și taxelor locale aferente anului în curs, începând cu data de 8 ianuarie 2024. Plata obligațiilor se poate realiza prin decontare bancară, numerar sau card bancar la punctele de încasare sau prin utilizarea unor metode alternative de plată. 

În privința metodelor alternative de plată, acestea fac referire la aplicații mobile sau site-uri web care permit călărășenilor să evite cozile de la punctele de încasare și timpul pierdut: 

Aplicațiile menționate oferă siguranța utilizatorilor în privința confidențialității datelor. 

Mai mult decât atât, Primăria Municipiului Călărași precizează că pentru plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport, datorate pe întregul an, se acordă o reducere de 10% dacă plata este făcută până pe 31 martie 2024. 

Potrivit Art. 183 din Codul de Procedură Fiscală, nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. 

Programul de lucru cu publicul al Primăriei Municipiului Călărași este următorul: 

  • 𝐋𝐮𝐧𝐢 – 𝐉𝐨𝐢

 08.30 – 14.00: Constatare, impunere, urmărire și executare silită a creanțelor bugetare;

 08.00 – 16.15: Încasarea creanțelor bugetare;

  •  𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢

 08.30 – 13.00: Constatare, impunere, urmărire și executare silită a creanțelor bugetare;

 08.00 – 13.45: Încasarea creanțelor bugetare;

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

R. Pațurcă: Economia României duduie din pix. Pixul lui Florin Cîțu

Ministrul care a picat de două ori în Parlament testul

Mesaj emoționant transmis de Vasile Iliuță la finele anului 2023 „Copiii sunt viitorul județului Călărași”

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, se adresează copiilor într-un