Primăria Municipiului Călărași oferă sprijin populaţiei afectate de caniculă (temperaturile depășesc 35 de grade) prin cele 3 puncte de prim-ajutor și, respectiv, 2 puncte de hidratare, în scopul gestionării eficiente a situațiilor deosebite ce se pot produce ca urmare a temperaturilor ridicate în această perioadă.
Punctele de prim-ajutor sunt deschise pe toată perioada caniculei în următoarele locaţii:
- Orizont – Piața Big (stație autobuze). Funcționează între orele 10.30 – 17.00
- Hala de lângă Piața Centrală. Funcționează între orele 10.30 – 17.00
- Sediu Primăria Municipiului Călărași (Str. București, Nr. 140 A). Funcționează între orele 08.00 – 16.30
Punctele de hidratare sunt deschise pe toată perioada caniculei în următoarele locaţii:
- Muzeul Municipal Călărași (Primăria veche – Centrul civic). Funcționează între orele 09.00 – 17.00.
- Sediu Direcția de Asistență Socială (Primărie 2). Funcționează între orele 08.00 – 16.30.
Ajutorul oferit cetăţenilor constă în servicii de hidratare și medicale de bază, precum oferirea de apă, consultaţii medicale primare,măsurarea tensiunii arteriale dar şi asigurarea unor intervenţii complexe în situaţii de criză prin intermediul colaboratorilor specializaţi (ambulanţa, SMURD).
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.