Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis joi un aviz negativ pentru numirea Cristinei Chiriac în funcția de procuror general. Candidata a obținut un singur vot favorabil și cinci voturi împotrivă.
Cristina Chiriac activează ca procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași.
În timpul interviului susținut în fața Secției pentru procurori, aceasta a afirmat că nu deține încă toate cunoștințele tehnice necesare pentru anumite tipuri de anchete desfășurate la nivelul parchetelor locale, însă a subliniat că este pregătită să se adapteze rapid dacă va fi numită în funcție. Ea a explicat că experiența acumulată în gestionarea cauzelor complexe și coordonarea echipelor i-a oferit o perspectivă clară asupra problemelor structurale cu care se confruntă parchetele.
Chiriac a precizat că, deși nu stăpânește în totalitate procedurile specifice tuturor tipurilor de investigații, are disponibilitatea și capacitatea de a se familiariza rapid cu acestea.
Avizul CSM are caracter consultativ în procedura de numire a procurorului general.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
